Benito Mussolini
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei politice despre Fascism  |
|
Definiţie Varietăţi şi derivări ale fascismului Partide politice fasciste şi mişcări fasciste Fascismul în istorie Subiecte conexe |
| Fascism Portal Politics Portal |
Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul Italiei între anii 1922 şi 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat. Folosindu-şi carisma, controlul total al mediei şi intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al doilea război mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o ţintă a atacurilor Aliate, ceea ce a dus în final la căderea şi moartea sa. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.
[modifică] Scurtă trecere în revistă a dictaturii lui Benito Mussolini
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, şi mai apoi preşedinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini a încercat să redea Italiei gloria Romei Antice şi strălucirea Renaşterii Italiene. Economic, pe plan intern, a reuşit să reducă sensibil şomajul şi să îmbunătăţească serviciile prestate de Căile Ferate Italiene, să organizeze Poliţia Statului, să înceapă lupta împotriva Mafiei din Sicilia şi sudul Italiei. Preţul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală a poporului italian şi a primului său ministru în afara teritoriului ţării, în special la Liga Naţiunilor Unite. A invadat Etiopia în 1935 şi a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1938) de partea generalului Francisco Franco, fiind în acelaşi timp criticat de Marea Britanie şi Franţa, ambele puteri coloniale. Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios şi nici moral. Deşi, la începutul anilor 1920 a interzis organizaţiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătăţit - într-un fel - relaţiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei i se recunoştea suveranitatea asupra minusculului stat Vatican, iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, papa recunoştea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche din 1871. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, armatele aliate au ocupat Italia manifestând semne de cruzime şi brutalitate deseori menţionate în diferite surse. Astfel, armata americană a dat dovadă de astfel de manifestări, fiind învinuită de crime contra umanităţii în Sicilia.
[modifică] Biografie timpurie
Născut la Dovia, în Italia, în 29 iulie 1883, ca fiu al unei învăţătoare de ţară şi al unui fierar. Şcoala elementară o face în Dovia. Natura sa rebelă şi indisciplina sa "naturală" se văd încă din timpul frecventării şcolii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare. Trimis apoi la Faenza, la un liceu al Călugărilor Silezieni, se revoltă din nou, contra ordinii şi diciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis în cele din urmă la un liceu public din Forlí, îl termină cu dificultate datorată, din nou, naturii şi comportamentului său anarhice. După terminarea liceului, pentru o scurtă perioadă de timp, a predat într-o şcoală elementară. În 1902, pleacă în Elveţia unde trăieşte pe apucate, prestând tot felul de munci necalificate. În timpul şederii sale în Elveţia, a intrat deseori în conflicte cu poliţia locală pentru vagabondaj şi încăiereri. În 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Predă, din nou, în şcoli elementare, între 1907 - 1908. În 1909, se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în acelaşi timp, la câteva din scrierile sale timpurii. Din nou, intră în conflict cu autorităţile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru poziţia sa public revanşardă faţă de pretenţile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul oraşului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria. După reîntoarcerea în Italia, editează un ziar socialist în Forlí, şi, ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, "Avanti!", considerat la vremea respectivă cel mai important ziar socialist din Italia.
[modifică] Conflicte cu Mişcarea Socialistă Italiană şi anii primului Război Mondial
La declanşarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict deschis cu conducătorii Partidului Socialist Italian pentru poziţia sa deschis şi vehement exprimată de intrare a Italiei în război împotriva Germaniei. Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale faţă de politica partidului, la 25 noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian. Imediat, Mussolini înfinţează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în limba română), în care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el al intrării Italiei în război. Când Italia a intrat în război, Benito Musoolini s-a încris ca voluntar în armată, devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler. În război, serveşte efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până în februarie 1917 când este rănit şi apoi demobilizat.
[modifică] Dictatorul Fascist Mussolini, "Il Duce"
- În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondează la Milano primul grup politic de orientare fascistă (a se vedea Fascism), fasci di combattimento ['fa:ʃʃi di kombat:i'me:nto ].
- Iniţial programul grupului său politic avea o orientare strict naţionalistă, căutând să atragă categoria largă a veteranilor Primului Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice.
- Mai târziu, realizând că grupul său ţintă de veterani de război nu este suficient pentru realizarea ţelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă programului său fascist, care se adresa specific italienilor bogaţi, proprietari de companii şi terenuri.
- În octombrie 1922, Mussolini organizează "Marşul asupra Romei" (Marcia su Roma). La ordinul său, mii de fascişti se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat şi temându-se de un război civil, regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-şi titlul de "Il Duce" şi impunând în Italia cultul propriei personalităţi.
[modifică] Intervenţiile armate în Etiopia, Somalia, Spania
- În 1935 şi 1936, având ca bază de operaţii militare Somalia, care era deja o colonie italiană la acea vreme, forţele militare italiene invadează (la 3 octombrie 1935) şi cuceresc cu uşurinţă Etiopia, ţară paşnică, practic lipsită de forţe armate.
- Absolut fără nici o glorie, folosind armament dintre cel mai modern pentru acea vreme (tancuri, tunuri, mitraliere, mortiere, puşti, pistoale, gaze de lupta, etc.), armata italiană măcelăreşte, în maniera clară a unui genocid atât populaţia paşnică cât şi pe acei care s-au încumetat cu vitejie să opună agresorilor doar arcuri cu săgeţi şi suliţe.
- Cu aceeaşi ocazie, armata italiană cucereşte cu uşurină evidentă şi restul rămas necucerit al Somaliei, cât şi teritoriile pe care se găsesc astăzi Djibouti şi Eritreea.
- În 1936, când Războiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând naţiunea spaniolă în două, atât Adolf Hitler cât şi Benito Mussolini hotăresc, de comun acord, să sprijine prin toate modurile posibile liderul rebel spaniol, generalul Francisco Franco. Printre alte ajutoare militare, aşa cum ar fi armament, muniţie şi bani, Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldati intre 1936-1938), care participă în lupte, în mod deschis, de partea franchistă.
[modifică] Al Doilea Război Mondial
După ce germanii invadaseră şi ocupaseră aproape total Franţa, trupele fasciste italiene invadează sudul Franţei. Câteva zile mai târziu, Franţa capitulează. Cu excepţia acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia şi, la sfârşitul războiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o bună bucată de vreme, trupele germane au susţinut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu. Evident, dezastrul, soldat cu colapsarea totală a funcţionalităţii armatei italiene s-a produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1944 şi înaintarea inexorabilă a aliaţilor de la sud spre nord. Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe bună dreptate, de toate dezastrele militare italiene, retrăgându-i toate prerogativele de conducător. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care îl desemnează drept prim-ministru pe mareşalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliaţilor. Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny şi pus în fruntea unui stat-marionetă în nordul Italiei, aşa-numita Republică de la Salo.
[modifică] Moartea lui Benito Mussolini
În primăvara lui 1945, când pierderea războiului de către Axă era absolur clară şi imposibil de evitat, după înfrângerea totală a trupelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa, Clara Petacci, fuge în Elveţia. Cei doi se ascund într-o vilă, pe marginea lacului Como, vilă ce fusese pregătită de mult ca refugiu în caz de dezastru. Partizanii italieni îi descoperă şi, fără nici o judecată, doar invocând motivul vag "pentru crime împotriva poporului italian" îi execută prin împuşcare. Trupurile celor doi sunt aduse la Milano şi spânzurate cu capul în jos, fiind agăţate de călcâie, în faţa unui garaj. Mai tărziu, rămăşiţele pământeşti ale lui "Il Duce", sunt înmormântate în taină, de teama unor demostraţii ale credincioşilor săi suporteri şi/sau epigoni. În 08-1957, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat şi înmormântat lângă Predappio.
