Biserica Romano-Catolică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Creştinism.  |
Sfânta Treime
Mărturisiri de credinţă (crezuri) Simboluri
|
Biserica Romano-Catolică este Biserica Catolică de rit roman. Denumirea de "romano-catolic" denumeşte, în ţările anglo-saxone şi germane, Biserica Catolică pur şi simplu. În România, numele de "romano-catolic" se foloseşte pentru a specifica ritul, spre deosebire de "greco-catolic", "armeano-catolic".
Conducătorul Bisericii Romano-Catolice este episcopul Romei, Papa, care este urmaşul Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos", "pasce oves meas" ("Paşte mieluşeii mei"; "paşte oile mele." Ioan 21:15, 21:17) şi "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." Matei 16:18).
Biserica Romano-Catolica este nu numai denominatia crestina, ci si confesiunea cu cei mai multi aderenti din lume. Este cea mai timpurie Biserica Crestina, si se considera urmasa de drept a Bisericii Apostolice, formata din Isus Cristos si apostolii sai.
Cuprins |
[modifică] Etimologie
Termenul „biserică” provine din latinul „basilica” şi, ca nume propriu, desemnează societatea religioasă fondată pe baza învăţăturilor lui Isus Cristos.
Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.
Ignaţiu de Antiohia, discipol al Apostolului Ioan, dă în anul 110 cea mai veche mărturisire în care apare acest nume. În primele trei secole ale Bisericii, creştinii spuneau: „creştin este numele meu, catolic este prenumele meu”. Ulterior s-a folosit termenul „catolic”, pentru a face diferenţa faţă de unele grupuri creştine ale căror doctrine diferă de dogmatica crestina (cum ar fi gnosticii).
[modifică] Caracteristici
Biserica se consideră şi se proclamă ca fiind însărcinată de Isus Cristos pentru a ajuta credinciosul creştin să străbată drumul spiritual către Dumnezeu, trăind dragostea reciprocă prin sacramente (botez, mir, euharistie, pocăinţă, maslul, preoţie şi căsătorie), prin intermediul cărora credinciosul se va mântui.
Biserica Catolică consideră că are misiunea de a elabora şi propaga învăţătura creştină, precum şi aceea de a veghea asupra unităţii credincioşilor. Biserica Catolică este formată într-o o structură piramidală, destinată să menţină unitatea tuturor creştinilor şi respectarea dogmei oficiale a Papei de la Roma şi a Vaticanului.
[modifică] Doctrina esenţială
Papa se bucură în Biserica catolică de un status ierarhic suprem, posedând primatul şi plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat şi suprem asupra tuturor preoţilor şi credincioşilor catolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai de catolici.
Atitudinea celorlalte ramuri ale creştinismului faţă de instituţia papalităţii diferă în mod substanţial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creştine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme şi în diverse contexte politice. Anglicanismul şi protestantismul resping supremaţia papalităţii.
[modifică] Istoria
Conform doctrinei catolice, Isus a fondat o comunitate creştină organizată ierarhic şi cu autoritate, condusă de apostoli (primul a fost Petru. După aceea, apostolii şi primii adepţi ai lui Iisus au format o biserică organizată.
O scrisoare scrisă în jurul anului 100 de Ignaţiu din Antiohia este cel mai vechi text conservat azi în care se foloseşte termenul ἡ καθολική ἐκκλησία (Biserica catolică).
Episcopul Romei a avut primat universal încă de la inceput, acesta venind însuşi de la Petru care a primit misiunea Divină de a întări pe fraţii săi în credinţă, ulterior primatul Episcopului Romei s-a văzut în primul secol din scrisoarea lui Clement I care a trimis o epistolă Corintenilor spre a stinge un conflict local (deşi Sf. Apostol Ioan era în viaţă şi era mult mai aproape de Corint decât Clement, totuşi corintenii au apelat la Papa Romei pentru a le rezolva neînţelegerile). După unii, Primatul Roman se datorează unor motive politice: Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul.
Primul Conciliu de la Niceea (325) a condamnat Arianismul excluzându-i din Biserică pe cei ce urmau această opinie teologică. Alte Concilii au definit mai precis credinţa catolică şi au exclus alte grupuri.
[modifică] Evul Mediu
Iniţial, Biserica Catolica ocupa tot teritoriul Imperiului Roman (din Hispania până în Siria). După Marea Schismă dintre Est şi Vest din anul 1054 datorată rivalităţilor dintre Episcopul Romei şi cel Constantinopolului şi, teologic, adaosului Filioque.
In sec XVI apare protestantismul. Primul reformator, a fost călugăr augustinian, numit Martin Luther, care a atras în noua sa biserică o mare parte din populaţia din Imperiul German. Acesta a fost urmat de Jean Calvin şi Ulrich Zwingli în Elveţia. În Marea Britanie reforma a fost impusă de regele Angliei, Henry al VIII-lea, iar în Scoţia de predicatorul John Knox.
[modifică] Contrareforma
Ca replică la Reforma Protestantă propagată de Martin Luther şi alţii, Biserica Catolică a realizat o serie de reforme în interior, reforme ce primesc colectiv numele de Contrareformă. Conciliul care a salvat o mare parte din Biserică a fost Conciliul Tridentin.
[modifică] Contemporaneitate
Cronologie
1869, Conciliul Vatican I.
1870; Destrămarea Statului Pontifical.
1907, lupta contra modernismului.
1962, Conciliul Vatican II.
1973, Teologia eliberării.
1978, Începe pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Orientat în mod special către ecumenism şi înţelegerea tuturor religiilor. Activ în recuperarea doctrinei tradiţionale catolice despre sexualitate.
2005, Începe pontificatul lui Benedict al XVI-lea. Şi acesta este deschis către alte religii.
[modifică] Distribuţia în lume
Numărul total teoretic al catolicilor, dacă se consideră a fi catolici toţi cei botezaţi în acest rit, în lume este mai mare de un miliard, concentrându-se în special în Europa şi America. [1].
În Europa, cei botezaţi catolici sunt majoritari în următoarele ţări: Andorra, Austria, Belgia, Croaţia, Franţa, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Monaco, Polonia, Portugalia, San Marino, Slovacia, Slovenia şi Spania. În Germania, Republica Cehă, Ţările de Jos, Elveţia şi Irlanda de Nord, sunt, la număr, similari cu protestanţii.
În ţările anglofone şi, în general, în statele din Commonwealth, catolicismul nu a fost foarte popular datorită puternicei tradiţii anglicane şi protestante a Imperiului Britanic. Cu toate acestea, în unele din aceste state există puternice comunităţi catolice, de origine irlandeză sau latino-americană.
Cea mai mare parte a populaţiei din America Latină se consideră catolică mai mult sau mai puţin, cu excepţia Cubei, unde catolicismul este religia a mai puţin de jumătate din populaţie.
În Asia, statele catolice sunt înconjurate de state musulmane: Filipine (influenţat de faptul că este o fostă colonie spaniolă) şi Timorul Oriental (fostă colonie portugheză); în alte ţări, cum ar fi Liban, reprezintă doar jumătate din populaţie şi în Israel, Siria, Coreea, India şi Vietnam sunt mici comunităţi catolice. În România, romano-catolicii sunt, potrivit datelor din recensământul statal din 2002 în număr de 1.028.401 de cetăţeni români; potrivit Bisericii romano-catolice ar fi cu 100.000 în plus, iar acestora li se mai adaugă şi un număr de aproximativ 210.000 greco-catolici. În Africa, populaţia catolică este de circa a 100 milioane, fiind majoritară în Ruanda şi Burundi.
