Blaise Pascal
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Blaise Pascal (19 iunie 1623 - 19 august 1662) a fost un matematician, fizician şi filosof francez având contribuţii în numeroase domenii ale ştiinţei, precum construcţia unor calculatoare mecanice, consideraţii asupra teoriei probabilităţilor, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune şi vid. În urma unei revelaţii religioase în 1654, Pascal abandonează matematica şi ştiinţele exacte şi îşi dedică viaţa filozofiei şi teologiei.
În onoarea contribuţiilor sale în ştiinţă numele Pascal a fost dat unităţii de măsură a presiunii, precum şi unui limbaj de progamare.
S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din Franţa. Blaise Pascal a fost al treilea copil al lui Etienne Pascal şi singurul său fiu. Mama lui Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere. În 1632, Etienne şi cei patru copii ai săi au părăsit Clermont pentru a se stabili la Paris, iar tatăl, un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educaţiei, a stabilit că Blaise nu va învăţa nimic despre matematică până la vârsta de 15 ani. Impulsionat de această interdicţie, la vârsta de 12 ani, Blaise a început să înveţe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat şi i-a permis lui Blaise să aibă o copie a „Elementelor“ lui Euclid.
La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal a început să-l însoţească pe tatăl său la întrunirile lui Mersenne de la Paris, la care participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un model pentru tânărul Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.
În decembrie 1639, familia Pascal a părăsit Parisul pentru a locui la Rouen unde Etienne a fost numit colector de taxe pentru Normadia de Sus şi unde Blaise publică în februarie 1640 Essay on Conic Sections (Eseu despre secţiunile conice). După ce a lucrat 3 ani, între 1642 şi 1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, Pascaline pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe.
În 1646 tatăl său s-a rănit la picior şi a trebuit să se recupereze acasă, în grija a 2 fraţi mai tineri dintr-o mişcare religioasă, care au avut o influenţă asupra tânărului Pascal care a devenit profund religios. Tot din această perioadă datează şi primele încercări de studii asupra presiunii atmosferice, iar in 1647 demonstrează că vidul există, după ce la 25 septembrie el şi Descartes s-au contrazis asupra acestui adevăr. În 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea şi a dedus că vidul există deasupra atmosferei.
În septembrie 1651, Etienne Pascal moare, iar într-o scrisoare adresată uneia din surori dă un adânc înţeles creştin morţii în general şi morţii tatălui său în particular, idei care formează baza pentru lucrării sale filozofice ulterioare, Les pensées.
Din mai 1653, Pascal scrie Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explică legea presiunii. În urma corespondenţei cu Fermat din vara anului 1654 a pus bazele teoriei probabilităţii. În această perioadă are şi probleme de sănătate, dar continuă lucrul până în octombrie 1654. Pe 23 noiembrie 1654, în urma unei experienţe religioase îşi dedică viaţa Creştinătăţii.
După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs la cca. 30 de km sud-vest de Paris şi publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656. Între 1656 şi 1658 scrie Les pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal.
Moare la 39 de ani pe 19 August 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac şi este înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.
[modifică] Contribuţii în ştiinţă
La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat primul său rezultat original, cunoscut sub numele de triunghiul lui Pascal (teorema lui Pascal), iar la 18 ani a construit primul calculator mecanic, pentru a-şi ajuta tatăl la calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semăna cu un calculator mecanic al anilor 1840, iar această invenţie îl face pe Pascal a doua persoană care inventează calculatorul mecanic deoarece Schickard mai făcuse unul în 1624. Pascal se confruntă cu probleme de design ale calculatorului, datorate sistemului francez din acea vreme. Erau 20 de soli într-o livră şi 12 dinari într-un sol, astfel încât Pascal trebuia să rezolve probleme tehnice mult mai grele cu această împărţire a livrei în 240 decât dacă ar fi lucrat cu împărţirea la 100. Oricum producţia aparatelor a început în 1642, dar până în 1652 fuseseră produse 50 de prototipuri, însă puţine au fost vândute, şi producerea calculatorului aritmetic al lui Pascal a încetat în acel an. Unul din aceste prototipuri este la muzeul Zwinger, în Dresda Germania.
Aflând de încercarea lui Torricelli de a determina presiunea atmosferică, Pascal a început să caute diverse tipuri de experienţe care să dovedească temeinicia descoperirii lui Torricelli, construind o instalaţie cu tuburi care demonstra influenţa presiunii. În august 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea şi a dedus că vidul există deasupra atmosferei. Descartes îi scria lui Carcavi în iunie 1647 despre experimentele lui Pascal: „Eu am fost acela care l-am sfătuit acum doi ani sa facă aceasta, de aceea, deşi nu am participat eu însumi, nu m-am îndoit de succesul nostru...“, deşi cu un an înainte, în urma unei neînţelegeri cu Pascal cu privire la existenţa vidului îi scria lui Huygens că Pascal „... avea prea mult vid în capul său.“
Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul barometrului, poate fi măsurată diferenţa de altitudine dintre două puncte şi a atras atenţia că modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde şi de umiditate şi temperatura aerului, putând fi folosită astfel în previziuni meteorologice. Nu mai puţin importante sunt lucrările lui Pascal din domeniul hidrostaticii. În lucrarea sa cea mai importantă „Tratat despre echilibrul lichidelor“ a formulat legea fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A calculat mărimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante şi principiul presei hidraulice.
El a lucrat la secţiunile conice şi a produs teoreme importante în geometria proiectivă. În „The Generation of Conic Sections (Generaţia secţiunilor conice)“, Pascal considera conurile generate de o proiecţie centrală a unui cerc. Acesta era prima parte a tratatului asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a terminat niciodată). Lucrarea este acum pierdută dar, Leibniz şi Tschirnhaus au notat din ea şi prin acestea este posibilă o imagine aproape completă a lucrării.
Lucrarea lui Pascal asupra coeficienţilor binomiali l-a condus pe Isaac Newton la descoperirea teoremei binomului general pentru puteri fracţionare şi negative.
Din corespondenţele cu Fermat se va naşte apoi teoria probabilităţilor, în urma unor întrebări adresate de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri.
Din 1654 abandonează însă lumea ştiinţifică pentru a se dedica Creştinătăţii, ultima sa lucrare publicată descriind curba trasată de un punct pe circumferinţa unui cerc care se învârte. Din 1658 începe din nou să se gândească la probleme de matematică din cauza durerilor care îi chinuiau somnul. Pascal îi provoacă pe Wren, Laloubère, Leibniz, Huygens, Wallis, Fermat cu două probleme : calculul ariei oricărui segment de cicloidă şi centrul de gravitate al oricărui segment, probleme pe care Pascal le rezolvase folosind calculul îndivizibililor al lui Cavalieri, în scrisorile către Carcavi.
[modifică] Contribuţii în Filosofie şi Teologie
Pascal s-a ocupat şi de filozofie, considerând că progresul ştiinţific este scopul existenţei omenirii. Oscilând între raţionalism şi scepticism, el a ales spre finalul vieţii credinţa, fiind influenţat încă de mic de credinţa în Dumnezeu. De la vârsta de 14 ani, Blaise Pascal participa alături de tatăl său la întâlnirile abatelui de Mersenne, care aparţinea ordinului religios de la Minims, iar după ce tatăl său se răneşte la picior şi este îngrijit de doi fraţi ai unui ordin religios de lângă Rouen, Pascal devine profund religios. În urma unui accident suferit în 1654 pe podul de la Neuilly pe Sena, când caii, care trăgeau trăsura, au sărit şi trăsura a rămas agăţată de pod, dar mai ales în urma unei revelaţii religioase de pe 23 noiembrie 1654 Pascal a hotărât să ia calea credinţei, vizitând mănăstirea jansenită de lângă Paris.
În acest domeniu Pascal îşi datorează faima atacului împotriva cazuisticii, o metodă folosită în special de iezuiţi, atac întreprins în Lettres provinciales. În acestă lucrare Pascal lua apărarea prietenului să jensenist Antoine Arnould, şi va aprinde mânia regelui Ludovic al XIV-lea care va da ordin să fie arsă.
Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este Les pensées, o colecţie de gânduri asupra suferinţei umane şi a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creştină adresată noii lumi desacralizate. Această lucrare cuprinde şi celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să demonstreze că Dumnzeu există, folosidu-se de o teorie a probabilităţilor. Începută în corespondenţa cu Fermat pentru a demostra o problemă a jocului cu zarurile, Pascal presupune că toate cazurile apar „la fel de uşor”, pentru că Cineva, Supremul, avea grijă să le distribuie astfel. Pariul său era : „dacă Dumnezeu există şi sunt catolic, câştig viaţa veşnică, supunîndu-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. Concepţia lui Pascal era, în cuvinte puţine: Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu, iar Pascal avea nevoie de existenţa lui Dumnezeu pentru a îndrepta din când în când dezordinea din Univers.
Pascal a făcut speculaţii teologice şi asupra noţiunii de infinit, în timp ce Isaac Newton, Leibnitz (şi chiar el însuşi prin studiile sale asupra epicicloidei), puneau bazele calcului infinitezimal, din care apoi, scuturându-se de aura mistică, se va naşte Analiza matematică.
[modifică] Lucrări publicate
- Essai sur les coniques (1640) (Eseu despre secţiunile conice);
- Expériences nouvelles touchant le vide (Noi experimente cu privire la vid)(1647);
- Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs(Tratat despre echilibrul lichidelor)(1653);
- Traité du triangle arithmétique(Tratat asupra triunghiurilor aritmetice) (1654)
- Les provinciales (Correspondances 1656-1657) (Scrisori Provinciale)
- Élément de géométrie (1657)
- L'art de persuader (1657)
- Les pensées (1670, posthume) (Gânduri)
