Bătălia pentru capul de pod de la Narva
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Battle of Narva - Battle for the Narva Bridgehead (1944)
|
||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||
Bătălia pentru capul de pod de la Narva a fost o bătălie de pe frontul de răsărit din timpul celui de-al doilea război mondial dintre forţele Germaniei Naziste (Grupul de Armate Nord) şi cele ale Uniunii Sovietice (Frontul Leningrad). Această bătălie a fost parte a luptelor de pe flancul de nord al Operaţiunii Kingisep-Gdov (ru: Кингисеппско-Гдовская наступательная операция) declanşată de Frontul Leningrad în februarie 1944, parte la rândul ei a mai amplei Ofensive strategice Leningrad-Novgorod, cunoscută şi ca prima dintre cele „10 şocuri ale lui Stalin” (ru: Десять сталинских ударов).[2]
Bătălia de la Narva este de asemenea cunoscută şi ca Bătălia SS-iştilor europeni[3]. În rândul voluntarilor europeni din cadrul Waffen SS s-au aflat luptători din Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia şi în special din Estonia (Divizia SS a 20-a Waffen Grenadier). Deşi în rândul forţelor germane au luptat şi două corpuri ale Wehrmachtului, rolul şi prezenţa lor în luptă a fost trecute pe planul doi).
- Vedeţi şi: Estonia în al doilea război mondial
Deşi per total operaţiunea sovietică a fost un succes, Armata Roşie reuşind traversarea râului Narva şi cucerirea oraşului cu acelaşi nume, mica forţă germană a reuşit să blocheze înaintarea sovietică pentru mai multe luni folosind la maxim natura terenului din aria de operaţiuni (o zonă mlăştinoasă împădurită).
Cuprins |
[modifică] Ciza şi revenirea
Lovitura principală sovietică a fost dată împotriva Corpului SS Steiner, aflat la est de oraşul strategic Narva. Acest corp de armată era format în principal din Freiwilligen SS – voluntari străini din Scandinavia, Belgia,Franţa, Olanda, Ungaria, România, Italia, Spania şi statele baltice.
Olandezii din „4.SS-Freiwilligen-Panzergrenadier-Brigade Nederland” şi divizia multinaţională „11.SS-Freiwilligen-Panzergrenadier-Division Nordland” au lucrat cu frenezie la construirea fortificaţiilor care au devenit cunoscute ca „Linia Narva”. Linia defensivă se întindea pe o distanţă de aproximativ 10 km, de la satul Lilienbach în nord până în satul Dolgaja Niva în sud.
Pentru ambele tabere, obiectivul principal era pe crearea şi apărarea unor capete de pod peste râul Narva. Germanii creaseră un cap de pod peste râul din faţa oraşului Narva. Armata a 2-a de şoc sovietică a reuşit să cucerească două capete de pod peste Narva pe 2 februarie 1944. A doua zi, sovieticii au atacat la sud de oraşul Narva şi au mai cucerit două capete de pod.[4] Unul dintre aceste ultime capete de pod a fost extins suficient pentru a fi ocupat de şase corpuri de infanterie sovietică.
Pe 3 februarie, un grup blindat sovietic a penetrat rapid liniile defensive germane şi a stabilit un nou cap de pod pe malul vestic al Narvei.
Batalionul Panzer Nordland, numit Hermann von Salza, aflat sub comanda SS-Obersturmbannführer Paul Albert Kausch, ajutat de un pluton de tancuri grele Tiger în frunte cu asul german Otto Carius a intrat în luptă şi a eliminat rapid capul de pod stabilit de blindatele sovietice. După această victorie, tancurile au continuat lupta alături de unităţile de SS-Grenadier eliminând şi infanteria sovietică din regiune. Deşi capetele de pod sovietice din centrul frontului au fost distruse, Armata Roşie a reuşit să stabilească un nou cap de pod pe flancul nordic al frontuluil, lângă satul Siivertsi.
La sud de oraşul Narva, în zona apărată de batalionul Narwa, trupele sovietice au traversat râul şi au ameninţat să izoleze Corpul SS al lui Steine şi două divizii ale divizii ale Wehrmachtului. Pentru a elimina acest nou pericol a intrat în luptă batalionul de tacuri grele 502, care a reuşit restabilirea liniei defensive germane. Pentru a întări apărarea grupului Steiner, a fost adusă unitatea de voluntari estoni „20.Waffen-Grenadier-Division der SS (Estnische Nr.1)”. Pe 20 februarie, Steiner a atacat capul de pod sovietic de la Siivertsi. Estonienii au dovedit o mare hotărâre în timpul luptelor şi după nouă zile de luptă, sovieticii au fost respinşi pe malul estic al râului. Astfel a luat sfârşit una dintre multele crize ale apărătorilor germani ai Narvei.
Pe flancul sudic însă, resturile amestecate a mai multor divizii de infanterie germană au cedat sub asaltul trupelor sovietice proaspete. Până pe 24 februarie, unităţile avansate sovietice au atins linia de cale ferată care aproviziona regiunea Narva şi au ameninţat corpul lui Steiner cu încercuirea. În ciuda rezistenţei îndârjite a Diviziei a 61-a germane, sovieticii au continuat să înainteze. Batalinonul Narwa a fost deplasat în sud pentru a opri înaintarea sovietică. Divizia a 61-a, sprininită de tancurile diviziei Feldherrnhalle au reuşit ca după lupte grele să-i împingă înapoi pe sovietici pe malul râului Narva.
[modifică] Apărarea regimentului de Ruyter
În ciuda pierderilor grele şi a mai multor eşecuri, sovieticii au păstrat iniţiativa şi au organizat mai multe actacuri de-a lungul întregii linii Narva.
Generalul sovietic Leonid A. Govorov, comandantul Frontului Leningrad, şi-a dat seama că orice încercare de străpungere a liniei Narva nu va avea sorţi de izbândă până când nu va fi eliminat capul de pod german de pe malul estic al Narvei. A fost organizat un atac masiv în regiunea Lilenbach, apărată de soldaţii olandezi din 49.SS-Freiwilligen-Panzergrenadier-Regiment de Ruyter, de sub comanda SS-Obersturmbannführer Hans Collani, un veteran al Diviziei Wiking. După un duel de artilerie puternic, s-a dezlănţuit atacul infanteriei, care s-a transformat la un moment dat într-o luptă feroce om al om. După mai multe ore de lupte sângeroase, sovieticii au fost nevoiţi să se retragă. Regimentul De Ruyter reuşise să reziste, iar Govorov a schimbat tactica de atac. În următoarele câteva săptămâni, regimentul olandezilor a fost supus bombardamentelor de artilerie şi de aviaţie neîncetate.
În noaptea de 6-7 martie, aviaţia sovietică a efectuat un raid uriaş de bombardament asupra oraşului Narva, distrugându-l aproape în totalitate. După încheierea bombardamentului aerian, a fost declanşat un bombardament de artilerie. Civilii care au supravieţuit au fugit spre vest, în oraşul ruinat nemairămânând decât soldaţii. Govorov a lansat un nou atac, folosind forţe copleşitoare dar şi stratageme de camuflare ale adevăratelor intenţii. După baraj de artilerie puternic executat împotriva regimentului Danmark din cadrul diviziei Nordland, sovieticii au atacat cu toate forţele regimentul General Seyffardt din cadrul diviziei Nederland, care se afla la sud de regimentul Danmark. Olandezii au fost luaţi prin surprindere, dar mobilizarea generală de pe frontul german a făcut ca, în contraatacul care a urmat, forţele sovietice să fie respinse cu pierderi importante pentru ambele tabere.
[modifică] Continuarea atacurilor sovietice
Govorov a schimbat zona de atac înapoi spre zona Lilienbach. Aici, după o pregătire de artilerie puternică, infanteria sovietică a lansat un atac sprijinit de forţe importante blindate. În ciuda îndârjirii cu care au luptat, germanii au fost împinşi înapoi, sovieticii au reuşit să străpungă liniile inamice, prin spărtura din defensivă fiind aruncate în atac blindatele sovietice care aşteptau în rezervă. Govorov a ordonat oamenilor săi să stabilească cel puţin un cap de pod puternic peste râul Narva. În ciuda unor contraatacuri ale tancurilor germane, capul de pod sovietic a fost menţinut, iar ultimii apărători germani a primit ordinul de retragere de pe poziţiile de la Lilienbach spre o nouă linie de apărare aflată mai la sud.
În timpul retragerii lor, trupele SS s-au aflat tot timpul sub tirul artileriei sovietice, iar infanteria sovietică i-a urmărit îndeaproape.
Timp de aproape o săptămână, pe linia frontului s-a aşternut o acalmie relativă. Pe 22 martie, sovieticii au lansat un nou atac. După un baraj de artilerie puternic, 150 de infanterişti sovietici au atacat distrugând poziţiile companiei a 5-a a regimentului Collani şi străpungând liniile germane, dar comandantul de regiment SS-Hauptsturmführer Heinz Frühauf a format o grupă de asalt din personalul statului său major, a contraatacat, restabilind situaţia şi continuând până la respingerea totală a atacatorilor.
După două luni de lupte grele, ambele tabere erau epuizate, şi pe linia frontului s-a aşternut din nou acalmia. De-a lungul lunii aprilie, ambele tabere şi-au întărit poziţiile şi şi-au completat efectivele. Luptele au fost oprite de dezgheţul şi ploile de primăvară – rasputiţa – care au transformat regiunea într-o uriaşă mlaştină.
[modifică] Schimbarea direcţie de atac spre sud
În timpul sezonului ploios, sovieticii au continuat bombardarea zilnică a poziţiilor germane cu artileria şi aviaţia. Cum toate atacurile de până în acel moment dat fuseseră respinse de blindatele germane, Govorov a încercat o nouă variantă de atac. Astfel, el a conceput o operaţiune amfibie, cu trupe care urmau să vină din Golful Finlandei, să debarce la câţiva kilometri în spatele liniilor germane şi să atace inamicul din spate. Regimentul Norge şi SS-Kampfgruppe Küste au reacţionat însă rapid după debarcarea sovietică şi au anihilat fragilul cap de pod sovietic.
Pe 23 martie, Hitler a ordonat crearea „Fortăreţei Narva” (Festung Narwa). Oraşul Narva urma să fie transformat într-un oraş fortificat, care trebuia apărat cu orice preţ.
În ciuda faptului că au reuşit să se apere cu succes până în acel moment, germanii au suferit pierderi foarte mari. Începând din decembrie, unităţile SS Nordland şi Nederland au pierdut peste 7.500 de soldaţi, dar au primit întăriri de numai 1.336 de soldaţi. Numai aproximativ o jumătate dintre voluntarii SS care au luptat în regiunea Narva au supravieţuit luptelor. [5]
Dezgheţul şi ploile de primăvară (rasputiţa) au împiedicat organizarea oricărui atac amplu în lunile aprilie şi mai. Cu excepţia bombardamentelor de artilerie şi a bombardamentelor şi recunoaşterii aeriene, orice altă activitate a încetat. În luna mai însă, pământul a început să se zvânte. Govorov a avut răgazul necesar să-şi întărească forţele, în special flancul sudic, în vederea unui atac împotriva oraşului Dolgaia Niva, apărat de voluntarii danezi din regimentul Danmark al diviziei Nordland. Pe 7 iunie, sute de tunuri sovietice au atacat frontul de 11 km de la Narva. Armata a 13 aeriană a aruncat în luptă toate avioanele din dotate fără a întimpina o rezistenţă importantă din partea Luftwaffe. Sovieticii au atacat în valuri poziţiile danezilor.
Artileria diviziei Nordland a încercat să distrugă valurile de infanterişti sovietici care înaintau, dar aceştia au reuşit să ajungă cu pierderi importante în tranşeele danezilor, unde au început lupte grele. După patru zile de rezistenţă, poziţiile danezilor au cedat şi, pe 12 iunie, liniile lor au fost străpunse.
În condiţiile în care sovieticii puteau traversa râul Narva fără să mai poată fi opriţi, SS-Scharführer Egon Christofferson a aruncat în luptă resturile comapniei a 7-a Danmark. Atacul disperat al SS-iştilor a restabilit situaţia, iar sovieticii au fost respinşi. Pentru faptele sale de arme, Christofferson a fost decorat cu „Crucea de Cavler al Crucii de Fier”. În ciuda faptului că luptele din zona de sud a frontului au continuat, sovieticii nu au mai reuşit să străpungă liniile danezilor.
STAVKA a început să ia în consideraţie o altă zonă de atac pentru spargerea frontului german, deşi atacurile din regiunea Narva nu au încetat. Pe 22 iunie a fost lansată o nouă ofensivă, Operaţiunea Bagration, împotriva Grupului de Armate Centru.
[modifică] Operatiunea "Bagration" şi retragerea pe linia Tannenberg
În ciuda faptului ca SS-şti de la Narva au rezistat atacurilor, pierderile lor nu au putut fi înlocuite cu aceiaşi uşurinţă cu care şi-au completat rândurile sovieticii. Steiner, comandantul german, şi-a dat seama că oamenii săi nu vor mai rezista multă vreme şi că riscau să fie decimaţi pe poziţiile pe care le apărau în acel moment. El a ordonat începerea lucrărilor defensive pe o nouă linie de apărare, Tannenbergstellung, care se întindea pe o serie de dealuri la vest de Narva (Munţii Albaştri). Apărătorii liniei Narva trebuiau să reziste până când a fost construită linia Tannenberg.
Atacurile sovietice nu au încetat în acest timp. La un moment dat, sovieticii au reuşit cucerirea unui cap de pod pe flancul nordic al liniei Narva. Situaţia în regiune a fost restabilită numai după intervenţia tacurilor germane. După acest moment, sovieticii au atacat capul de pod german de pe malul estic al Narvei, apărat de voluntarii danezi şi olandezi. Aproape o lună, capul de pod a rezistat împotriva atacurilor sovietice. Regimentele de voluntari SS care apărau capul de pod au fost reduse însă la dimensiunile unui batalion. Veştile succeselor sovietice din timpul Operaţiunii Bagration, inclusiv cea a distrugerii a cinci divizii germane la Vitebsk, au dus la îmbunătăţirea moralului sovieticilor, iar atacurile lor au devenit mai viguroase. Capetele de pod sovietice erau întărite zilnic, iar Steiner era conştient că în scurtă vreme avea să se dea un atac pentru încercuirea forţelor sale. Pe 23 iulie, în ciuda ordinelor lui Hitler, care cerea soldaţilor săi „să reziste sau să moară”, Steiner a ordonat retragerea unităţilor din subordinea sa pe linia defensivă Tannenberg. Regimentul Nederland a primit sarcina acoperirii retragerii forţelor germane.
Govorov a aflat repede de mişcarea lui Steiner şi pe 24 iulie a organizat un atac general pe toată lungimea frontului pentru distrugerea forţelor germane în retragere. Atacul dinspre nord a tancurilor sovietice ameninţau să cucerească o porţiune a şoselei Tallinn – Narva şi să întrerupă singura cale de retragere a germanilor. Cele 137 de avioane de care dispunea corpul lui Steiner au fost ridicate cu toate în aer pentru acoperirea retragerii, dar germanii au fost copleşiţi de cele peste 800 de avioane de luptă de care dispuneau sovieticii în zonă.
În ciuda atacurilor puternice, germanii au reuşit să păstreze controlul asupra podului de peste râul Narva şi mai apoi a drumului Tallinn – Narva, pe care s-au retras cea mai mare parte a trupelor. În timpul retragerii însă, regimentul General Seyffardt a fost distrus în timpul unui atac combinat al infanteriei şi aviaţiei sovietice. Doar câţiva supravieţuitori au reuşit să ajungă după o săptămână pe linia Tannenberg. Retragerea germanilor, cu excepţia regimentului SS Seyffardt a fost un succes, oamenii lui Steineri trecând le pregătirile pentru apărare pe noile poziţii defensive.
Pe 26 iulie, Armata Roşie a intrat victorioasă în oraşul Narva. În vreme ce sovieticii pretindeau că au obţinut o victorie, germanii se lăudau că au reuşit să reziste timp de mai multe luni în ciuda disproporţiei uriaşe dintre forţele atacatoare şi cele din defensivă.
[modifică] Forţele implicate în lupte
[modifică] Sovieticii
- Armata a 2-a de şoc – general-locotenent Ivan Fediuninski
- Corpul al 14-lea puşcaşi – general-maior Pavel Artiuşenko'
- Corpul al 30-lea de puşcaşi de Gardă – general-locotenent Nikolai Simoniak'
- Corpul al 43-lea de puşcaşi – general-maior Anatoli Andreiev
- Corpul al 109-lea de puşcaşi – general-maior Ivan Alferov
[modifică] Germanii
- Corpul al 3-lea blindate SS (german) – SS-Obergruppenführer Felix Steiner
- Divizia a 11-a grenadieri (blindate) SS "Nordland"
- Divizia a 4-a grenadieri (blindate) SS "Nederland"
- Divizia a 20-a grenadieri (infanterie estonă)
Alte unităţi militare
- Comandamentul de artilerie nr. 113
- Comandamentul de genişti nr. No. 32
- Batalionul al 502-lea tancuri grele
- Batalionul al 752-lea antitanc
- Batalionul al 540-lea infanterie specială
[modifică] Vedeţi şi:
- Faza a doua a bătăliei de la Narva : Bătălia de la Narva - bătălia de pe linia Tannenberg
[modifică] Note
- ^ Hitler's Army: The Evolution and Structure of German Forces, OECD Online Bookshop 2003, ISBN 9264199470, p. 293
- ^ Бешанов В. Десять сталинских ударов. — Минск, Харвест, 2004.
- ^ În cazul acestei bătălii, prin termenul „SS-işti europeni” sunt numiţi numeroşii voluntari europeni prezenţi în cadrul trupelor germane. (Vedeţi şi: Christopher Ailsby, Hitler's Renegades: Foreign Nationals in the Service of the Third Reich, Brassey's 2004, ISBN 1574888382, p. 145 şi Tim Ripley, The Waffen-SS at War: Hitler's Praetorians 1925-1945, Zenith Imprint 2004, ISBN 0760320683, p. 189). Ar mai trebui spus că termenul „SS-işti europeni” este de asemenea un mit postbelic creat pentru a crea iluzia unei armate Waffen SS multinaţionale de idealişti, dornici să lupte pentru apărarea civilizaţiei vesteuropene împotriva barbarului „bolşevism asiatic”. (Vedeţi şi: George Stein, The Waffen SS Cornell University Press 1966, ISBN 0801492750, p. 137). O asemenea armată de acest fel nu a existat, de vreme ce majoritatea recruţilor străini erau de fapt est-europeni, care se se alăturaseră germanilor în 1944. Aceşti est europeni erau motivaţi motivaţi mai degrabă de dorinţa de a-şi salva ţara de la dominaţia sovietică, decât de nişte idealuri europene alături de o armată germană care pierdea în mod clar războiul. (Vedeţi şi: Stein, p. 138)
- ^ Glantz, "The Struggle for Narva and Luga".
- ^ A European Anabasis Gutenberg online version.
[modifică] Bibliografie
- B. Бешанов, Десять сталинских ударов. — Минск, Харвест, 2004 (V. Beşanov, Zece şocuri ale lui Stalin, Minsk, Harvest, 2004
- Kenneth Estes, A European Anabasis — Western European Volunteers in the German Army and SS, 1940-1945, Columbia University Press. online aici
- David Glantz, The Battle for Leningrad 1941-1944, Lawrence, University Press of Kansas, 2002. ISBN 978-0-7006-1208-6.
- Andrei Grechko, Geschichte des Zweiten Welt Krieges, vol 8, 1977.
- Michaelis, Rolf. Die 11. SS-Freiwilligen-Panzer-Grenadier-Division "Nordland".
- Felix Steiner. Waffen-SS im Einsatz.
- Wilhelm Tieke. Tragedy of the Faithful: A History of III. (Germanisches) SS-Panzer-Korps.
