Bătălia de la Sevastopol
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Bătălia de la Sevastopol | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Parte a luptelor de pe Frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial | |||||||
 Frontul de răsărit în timpul asediuluii Sevastopolului |
|||||||
|
|||||||
| Combatanţi | |||||||
 Germania
|
 Uniunea Sovietică |
||||||
| Comandanţi | |||||||
Erich von Manstein Gheorghe Avramescu |
Ivan Petrov Filipp Oktiabrski |
||||||
| Efective | |||||||
| ~350.000 | 106.000 | ||||||
| Pierderi | |||||||
| cel puţin 100.000 morţi, răniţi, dispăruţi şi prizonieri (germani şi români) | 95.000 prizonieri, 11.000 morţi | ||||||
| Frontul de Răsărit (Al Doilea Război Mondial) |
|---|
| Barbarossa –Finlanda – Silberfuchs – Smolensk 1 –Odessa – Elnia – Harkov 1 – Uman – Kiev 1 – Rostov 1 – Leningrad – Moscova – Sevastopol – Rjev-Viazma – Harkov 2 – Fall Blau – Voronej 1 – Edelweiss – Stalingrad – Velikie Luki – Uranus – Rjev-Sicevka – Saturn – Harkov 3 – Kursk – Smolensk 2 – Belgorod – Harkov 4 – Nipru – Kiev 2 – Korsun – Narva 1 – Narva 2 – Punga lui Hube – Bagration – Lvov-Sandomierz – Iaşi-Chişinău – Debreţin – Budapesta–Vistula-Oder – Balaton – Königsberg – Berlin – Halbe – Praga |
- Pentru asediul Sevastopolului din timpul războiului Crimeii vedeţi Asediul Sevastopolului (1854-1855)
Bătălia de la Sevastopol a fost o luptă (30 octombrie 1941 - 4 iulie 1942) dintre forţele Axei (germane şi române) şi cele ale Uniunii Sovietice pentru cucerirea bazei navale de la Marea Neagră în timpul celui de-al doilea război mondial. În această bătălie s-au folosit câteva dintre cele mai mari piese de artilerie (calibrul (200 – 800 mm) pe care le avea armata germană la acea vreme.
Cuprins |
[modifică] Forţele
Armata a 11-a germană (Erich von Manstein) care a asediat Sevastopolul, avea în 1942, la asaltul final, 9 divizii de infanterie germană, 2 divizii de vânători de munte şi una de infanterie română, care se bucurau de sprijinul unor unităţi de tancuri (150 de tancuri), aviaţie, şi artilerie (cele mai mari piese de artilerie concentrate pe un sigur câmp de luptă de germani).
- Corpul german de armata al 54-lea
- Divizia de infanterie a 22-a (Ludwig Wolff)
- Divizia de infanterie a 24-a
- Divizia de infanterie a 50-a
- Divizia de infanterie a 132-a
- Corpul german de armata al 30-lea (Hans von Salmuth)
- Divizia de infanterie uşoară a 28-a
- Divizia de infanterie a 72-a
- Divizia de infanterie a 170-a
- Corpul vânătorilor de munte
- Divizia I de vânători de munte
- Divizia a 4-a de vânători de munte
- Divizia a 18-a de infanterie
Apărarea Sevastopolului era asigurată în principal de marinarii Flotei Mării Negre şi de puşcaşii marini. Garnizoana oraşului era formată din o brigadă, trei regimente şi 19 batalioane de puşca marini, în total 23.000 oameni, 150 de tunuri de câmp şi de coastă şi 82 de avioane. Zona oraşului era puternic fortificată cu 82 de cazemate cu tunuri navale, cu cuiburi pentru 220 mitraliere din pământ şi buşteni, 33 km de şanţuri antitanc, 56 km de garduri de sârmă ghimpată şi câmpuri minate cu 9.600 mine antipersonal.
[modifică] Cucerirea Peninsulei Crimeea
[modifică] Asaltul de la Perekop
Armata a 11-a de sub comanda lui von Manstein avea ca obiectiv cucerirea Crimeii, ceea ce ar fi securizat flancul stâng al Grupului de Armate Sud în timpul înaintării acestuia din urmă în Rusia de sud. De asemenea, Hitler considera că Peninsula Kerci poate fi folosită ca punct de lansare a invaziei în Caucaz.
Von Manstein, considerând că lupta care avea să vină era una foarte grea, a oprit atacul şi a dislocat mai multe forţe în Crimeea. Datorită încetinirii generale a ritmului înaintării forţelor Axei pe frontul de răsărit, cum forţele sovietice se plasaseră pe poziţiile pregătite din vreme, redistribuirea forţelor germane în Crimeea a fost posibilă fără dezorganizarea atacului principal al Wehrmachtului.
Deşi forţele sovietice din Crimeea numărau cam 235.000 de oameni, numai aproximaativ 50.000 se aflau în Istmul Perekop, care leagă peninsula de continent. Deşi la începutul luptelor a părut că această situaţie este problematică pentru sovietici, s-a dovedit până la sfârşit că această plasare a efectivelor a permis unui mare număr de soldaţi ruşi să evite căderea în prizonierat, după ce istmul a fost cucerit de germani. Numărul şi aşa mic de apărători ai istmului a fost redus şi mai mult de pierderile cauate de ordinul de atac dat de Stalin, atac încheiat cu o înfrângere, care a avut ca rezultat imediat punerea în pericol a lucrărilor la fortificaţiile din peninsulă.
Bătalia pentru Crimeea a început pe 24 septembrie 1941 cu atacul în zona îngustă a istmului. După o luptă grea de 5 zile, în care timp sovieticii au opus o rezistenţă puternică beneficiind de un sistem defensiv adânc pe 16 km, forţele germane au reuşit să cucerească istmul. După acest moment, mai multe unităţi desemnate să lupte iniţial sub comanda lui von Manstein au fost trimise în alte zone ale frontului de răsărit. Astfel Leibstandarte Adolf Hitler şi Corpul de vânători de munte al 49-lea au fost trimise în ajutorul Grupului I Panzer, iar cea mai mare parte a trupelor române a fost de asemenea retrasă. În chimb, von Manstein a primit ca întăriri două divizii de infanterie.
A doua fază a cuceririi Crimeii a fost reprezentată de atacul spre Perikop pe 18 octombrie 1941. Această nouă operaţiune s-a desfăşurat de-a lungul a 10 zile de lupte grele. Cele şase divizii germane lutptau acum îpotriva a opt divizii de infanterie şi a patru divizii de cavalerie sovietică, din care unele fuseseră aduse pe calea apelor din Odessa pe 16 octombrie 1941. Trebuie subliniat faptul că o divizie sovietică, chiar cu efectivul complet, număra doar jumătate din efectivul unei divizii germane, iar unele dintre unităţile sovietice avuseseră pierderi importante în timpul luptelor de la Odessa. Datorită terenului, von Manstein a trebuit să atace frontal poziţiile sovietice întărite, în condiţiile superiorităţii aeriene şi în blindate ale apărătorilor. Cu toate aceste, pe 28 octombrie, defensiva sovietică a cedat, iar Crimeea a fost cucerită aproape în întregime.
Armata a 11-a germană a pornit în ciuda pierdrilor grele suferite în luptă în urmărirea inamicului. Von Manstein a raportat capturarea a aparoximativ 100.000 de soldaţi sovietici şi 700 de tunuri. sursele sovietice oferă o cifră mai modestă, de numai 68.000 de soldaţi morţi, dispăruţi, răniţi şi prizonieri. Până pe 16 noiembrie 1941, întreaga Crimee, cu excepţia Sevastopolului, era în mâinile germanilor.
[modifică] Prima ofensivă împotriva Sevastopolului
Germanii au lansat un atac rapid împotriva Sevastopolului pe 30 octombrie 1941, fiind aruncate în luptă două divizii de infanterie şi o brigadă motorizată. Germanii au încercat să intre în oraş dinspre nord, nord-est şi est, dar au fost respinşi. După aceasta, germanii au încercuit oraşul. În acest timp, apărătorii oraşului au primit ajutoare pe mare, primind un mare număr de soldaţi dintre cei care fuseseră evacuaţi de la Odessa. Pe 11 noiembrie, 60.000 de soldaţi ai Axei au lansat un atac pregătit cu mai mare grijă, dar după 10 zile de lupte grele au fost nevoiţi să înceteze luptele. Acest eşec s-a datorat hotărârii lui von Manstein de a ataca flancul de sud, care părea mai slab fortificat. Numai că terenul din această zonă s-a dovedit extrem de dificil de parcurs, iar germanii au eşuat în încercarea de a străpunge liniile apărătorilor. Pe 4 decembrie, comadantul sovietic al defensivei locale raporta că atacul a fost respins.
Von Manstein a abandonat ideea unui atac în sud şi şi-a transferat forţele principale în nordul Sevastopolului. Germanii au adus în zonă şi cea mai mare piesă de artilerie de care dispuneau în acel moment, tunul de 31 ½ inch Schwerer Gustav, care urma să sprijine un nou atac. Artileria germană a început un bombardament de cinci zile, în timpul căruia sovieticii au afirmatcă s-ar fi folosit şi proiectile cu gaze toxice. Pe 17 decembrie 1941, şase divizii germane de infantrie şi două birgăzi române, cu 1.275 de tunuri şi mortiere, peste 150 de tancuri şi 300 de avioane au lansat un al doilea atac. Condiţile meteo dificile de la începutul iernii au împiedicat acţiunile Luftwaffe, iar pe sovietici i-a ajutat să întărească defensiva. Pe 21 decembrie, în condiţiile în care germanii ajunseseră la numai 2 km de ţărmul Golfului Severnaia şi se pregăteau de atacul final, sovieticii au lansat un contraatac i-a îndepărtat pe germani de ţintele ofensivei lor. Până pe 4 ianuarie 1942, înaintarea tuturor unităţilor Axei fusese stopată. În scurtă vreme, a început ofensiva de iarnă sovietică , care avea să producă aşa-numita "criză de iarnă a Wehrmachtului."
[modifică] Debarcarea sovietică de la Kerci
Pe 26 decembrie 1941, sovieticii au debarcat la Kerci, iar pe 30 decembrie au executat o altă debarcare la Feodosia, cu un total de 41.930 de soldaţi. Trupele dearcate au fost rapid şi eficient întărite. Debarcarea era o încercare de recucerire a iniţiativei în Crimeea şi de scădere a presiunii asupra Sevastopolului, pe care von Manstein se pregătea să-l atace pentru a treia oară, în ciuda condiţiilor climaterice foarte grele. Succesele iniţiale ale atacurilor sovieticilor i-a făcut să-şi planifice în continuare un atac împotriva Istmului Perekop.
Singurele forţe ale Axei din zona Kerci erau Divizia a 46-a de infanterie germană (Hans Graf von Sponeck) şi un regiment român de vânători de munte. deşi la început li s-a interzis germanilor să se retragă, von Sponeck şi-a condus trupa într-o retragere prin luptă spre poziţii mai uşor de apărat, în acest timp pierzând aproape tot echipamentul greu de luptă. De-abia în zoana Parpaci a putut fi oprită ofensiva sovietică. Soldaţii sovietici au lansat o serie de atacuri începând de pe 9 aprilie 1942 cu şase divizii şi 160 de tancuri, dar au eşuat complet în încercarea lor după numai două zile.
[modifică] Contraofensiva germană
Pe 8 mai 1942, Armata a 11-a germană a lansat o operaţiune cu numele de cod Unternehmen Trappenjagd, care avea ca obiectiv alungarea trupelor sovietice din zona Kerci şi reluarea atacurilor împotriva Sevastopolului. Sovieticii avau în acel moment în Crimee 17 divizii de infanterie şi mai multe brigăzi independente. Forţele Axei erau compuse din 7 divizii de infanterie şi o divizie Panzer. O treime din forţele Axei era formată din români. După o serie de manevre diversioniste în nord, Armata a 11-a a străpuns liniile sovietice în sud alungând-i pe ruşi până aproape de Strâmtoarea Kerci. Pe 8 mai, peste 170.000 de soldaţi sovietici au căzut prizonieri, conform afirmaţiilor lui von Manstein. [1] Sovieticii au afirmat la rândul lor că evacuat peste 140.000 de soldaţi, unii dintre ei răniţi. Krivoşeev consideră că pierderile totale sovietice au fost de 176.566, ceea ce aruncă o umbră de îndoială asupra afiramţiilor lui von Mansteins.
[modifică] Cucerirea Sevastopolului
[modifică] Bombardarea oraşului
După alungarea sovieticilor din Crimeea, atenţia germanilor s-a îndreptat din nou spre Sevastopol. Pentru a cuceri oraşul, von Manstein a primit câteva dintre cele mai mari tunuri construite vreodată, printre altele mortiere de 600 mm şi tunul pe cale fereată "Dora" de 800 mm."Dora" a fost instalat în palatul fostului han al tătarilor din Bacissarai, fiind deservit de câteva mii de soldaţi. Nu a adus multe foloase asediului, reuşind însă odată să penetreze acoperişul al unui depozit subteran gros de aproximativ 30 m.[2].
Pe 21 mai 1942, germanii au lansat o nouă serie bombardamente aeriene şi de artilerie. Pe 2 iunie toate resursele Luftflotte 4 ale Luftwaffe de sub comanda lui Wolfram von Richthofen au declanşat un atac de cinci zile. Pe 7 iunie, germanii au dat un nou asalt asupra liniilor de apărare.
[modifică] Începutul asaltului
Planul lui Von Manstein pentru atacul final asupra Sevastopolului, Unternehmen Storfang (Operaţiunea prinderea sturionului), presupunea în mod greşit că porturile din Golful Severnaia erau de importanţă vitală pentru aprovizionarea apărătorilor, cucerirea lor având să asigure cucerirea Sevastopolului fară ca germanii să mai fie nevoiţi să mai lupte din greu. De vreme ce atacul dinspre nord spre sud oferea o cale spre litoralul golfului mai uşor de cucerit, von Manstein a hotărât să facă principalul efort de luptă aici prin intermediul Corpului al 54-lea german, care era format din cinci divizii şi urma să fie întărit cu încă una în timpul atacului. În plus, trebuia dat un atac pe direcţia est-vest de către Corupul al 30-lea german (compus din trei divizii) în zona enclavelor sudice pentru a-i opri pe sovietici să transfere trupe peste Golful Severnaia pentru a-şi întări flancul nordic cel mai ameninţat. Fiecare corp de armată german era sprijinit în atac de unităţi româneşti mai mici. Acest plan nu lua în seamă faptul că aprovizionarea sovietică a enclavei nu putea fi reluată până în toamnă, când condiţiile meteo ar fi interzis acţunile Luftwaffe. Sovieticii, conştienţi de acest fapt, aprovizionaseră în cantităţi importante Sevastopolul mai înainte de atacul forţelor Axei. Astfel, nici Golful Sevrnaia nici regiunea de coastă nu reprezentau pentru sovietici puncte vitale pentru rezistenţă şi capturarea lor de germani nu reprezenta o pierdere capitală.
Centura exterioară defensivă a fost străpunsă pe 16 iunie 1942, şi Corpul al 54 de armate a cucerit cea mai mare parte coastei nordice a golfului, dar în flancul atacataorilor rămăseseră pungi de rezistenţă care ameninţau nu numai flancul dar şi sptatele atacatorilor. În schimb, în vest, atacul Corpului al 30-lea de armate a fost oprit de linia defensivă foarte puternică, aşa-numita „linie Sapun”. În acest moment a devenit clar că von Manstein supraestimase efectul cuceririi Golfului Severnai şi a porturilor de aici. În noaptea de 28 iulie, von Manstein a lansat un atac anfibiu în încercarea de a ocoli prin flanc „linia Sapun”. Această operaţiune a fost una foarte costisitoare pentru care flotila germană s-a dovedit total nepregătită, în timp ce aviaţia şi artileria germană, în ciuda tuturor eforturilor lor, nu au reuşit să distrugă sistemul subteran de apărare şi comunicaţii sovietice. Germanii au atacat cu violenţa, dar apărătorii sovietici au reuşit să reziste până la căderea nopţii, când au primit întăriri. În ciuda faptului că atacul bătea pasul pe loc, von Manstein a trimis noi trupe în luptă.
[modifică] Străpungerea liniilor defensive
La nordul „liniei Sapun”, forţele Corpului al 30-lea, întărite cu o parte a soldaţilor Corpului al 54-lea, pe care von Manstein decisese să le debarce pe porţiunea strâmtă cucerită pe malul Golfului Severnaia, au reuşit să străpungă defensiva sovietică. La capul de sud al liniei, trupele germane şi române au reuşit la rândul lor să depăşească defensiva sovietică. După ce ambele capete ale liniei defensive au fost cucerite, în ciuda încercărilor sovieticilor de a rezista, apărătorii au fost nevoiţi să se retragă. Comandantul sovietic Petrov a dat ordin de retragere spre vest spre Capul Hersones, unde existau depozite de arme, muniţie şi alimente şi linii defensive pregătite din vreme. Aici sovietici doreau să continue rezistenţa. Trupele germane epuizate nu au fost capabile să pornească imediat în urmărirea ruşilor, aceştia din urmă având timp să se pregătească din nou de luptă. Von Manstein a ordonat executarea unui bombardament masiv asupra oraşului Sevastopol pentru distrugerea liniilor defensive.
[modifică] Ultimile zile ale asediului
Datorită înaintării Armatei a 11-a germane, celor mai importanţi generali şi admirali sovietici li s-a ordonat să se îmbarce pe submarine şi să fugă din oraş. Oraşul a fost cucerit pe 29 iunie 1942. Au fost capturate un crucişator uşor, patru distrugătoare, patru vase de transport şi două submarine. Soldaţii sovietici au continuat să lupte chiar şi după ce instalaţiile defensive fuseseră distruse de tirurile artileriei germane. Fumul exploziilor şi incendiilor, despre care s-a pretins că ar fi fost datorat folosirii de către germani a armelor chimice, i-a silit pe apărători să părăsească buncărele şi fortificaţiile. În ciuda tuturor eforturilor, germnailor le-au mai trebuit 27 de zile ca să desăvârşească cucerirea oraşului. Pe 4 iulie, a fost cucerit Hersonesul şi, în sfârşit, Sevastopolul era definitiv cucerit. Hitler, încântat de vestea cuceririi oraşului, i-a telefonat lui von Manstein şi l-a elogiat, numindu-l "Cuceritorul Sevastopolului" şi felicitându-l pentru înaintarea la gradul de Generalfeldmarschall. În ciuda cuceririi Sevastopolului, în peşterile din peninsulă au mai rezistat mici grupuri de sovietici până pe 9 iulie. De asemenea mai rămăseseră o serie de pungi a căror distrugere nu s-a încheiat până târziu în toamnă.
[modifică] Urmări
Germanii au pretins că au luat peste 90.000 de prizonieri sovietici şi că au ucis cu mult mai mulţi. Aceste declaraţii par exagerate, sursele sovietice amintind că Sevastopolul avea o garnizoană de 106.000 de oameni şi a primit numai 3.000 de soldaţi ca întăriri de-a lungul întregii perioade a asediului, în veme ce 25.167 persoane au fost evacuate la ordinul lui Stalin, cei mai mulţi fiind soldaţi răniţi şi ofiţeri.
Mărturiile sovietice amintesc de numărul foarte mic de apărători care au supravieţuit atacului german. Von Manstein nota că sovieticii au preferat în mai multe ocazii să se arunce în aer odată cu germanii care le cuceriseră poziţiile decât să se predea. De asemenea, Von Manstein punea această comportare pe seama lipsei de milă a comisarilor politici şi a "dispreţului pentru viaţa omenească a acestei puteri asiatice".
Von Manstein a afirmat că a perdut doar 24.000 de oameni, o cifră care este considerată prea mică. Această cifră exclude pierderile românilor, care au luptat cot la cot cu germanii şi au avut o contribuţie decisivă la obţinerea victoriei. De asemenea, cifra raportată de von Manstein nu ia în socoteală pierderile germanilor din timpul eliminării punctelor de rezistenţă sovietică din peşterile din peninsulă şi din timpul curăţării regiunii de ultimele pungi ale soldaţilor seovietici. Von Manstein a fost înaintat la gradul de feldmareşal. Hitler şi apropiaţii lui au fost profud impresionaţi de duritatea demonstrată în timpul luptelor de von Manstein.
Deşi a fost încheiată cu o victorie, cucerirea Sevastopolului le-a luat germanilor mult mai mult timp decât prognozaseră la începutul asediului. Operaţiunea Blau şi înaintarea Grupului de Armate Sud spre Stalingrad şi Caucaz a fost lipsită de sprijinul Armatei a 11-a germane.
