Calmîchia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Calmîchia (în limba rusă: Респу́блика Калмы́кия; în limba calmîcă: Хальмг Таңһч) este o republică a Federaţiei Ruse.
|
|||||
 |
|||||
| Capitala | Elista | ||||
| Suprafaţa - totală |
Locul a 44-a - 76.100 km² |
||||
| Populaţia - Totală |
Locul a 78-a - estimat. 292.410 (2002) |
||||
| Statut politic | Republică | ||||
| District federal | Districtul Federal Sudic | ||||
| Regiune economică | Povolzhye | ||||
| Cadastru # | 08 | ||||
| Limbi oficiale | limba rusă, limba calmîcă | ||||
| Preşedinte | Kirsan Nikolaievici Iliumjinov | ||||
| Vicepreşedinte | Valeri Petrovici Bogdanov | ||||
| Imn naţional | |||||
Cuprins |
[modifică] Geografie
- Suprafaţă: 76,100km².
- Graniţe:
- terestre interne: regiunea Volgograd (NV/N), regiunea Astrahan (N/NE/E), Daghestan (S), Ţinutul Stavropol (SV), regiunea Rostov (V).
- maritimă: Marea Caspică (SE).
- cel mai înalt punct: ---.
- lăţime maximă N->S: 448 km.
- lăţime maximă E->V : 423 km.
- înălţime medie: ---.
[modifică] Ora locală
Ora locală a Calmîchiei este Ora Moscovei (MSK/MSD). Diferenţa faţă de UTC este de +0300 (MSK)/+0400 (MSD).
[modifică] Râuri
Principalele râuri sunt:
- Kuma
- Manici
[modifică] Lacuri
Calmîchia este aşezată pe tărmurile Mării Caspice. În general, sunt foarte puţine lacuri pe întinsul republicii. Cele mai mari lacuri sunt:
- Lacul Manici-Gudilo
- Sarpinskoie
- Sostinskie
- Ţagan-Hak
[modifică] Resurse naturale
Principalele resurse naturale ale republicii sunt: cărbunele, petrolul, şi gazele naturale.
[modifică] Clima
Calmîchia are un climat continental, cu veri foarte secetoase şi calde şi cu ierni friguroase şi cu puţină zăpadă.
- temperatura medie în ianuarie: -7°C
- temperatura medie în iulie: +24°C
- precipitaţii medii anuiale: 170 mm (zona de răsărit) la 400 mm (partea vestică)
[modifică] Împărţire administrativă
- Articol principal: Împărţirea administrativă a Calmîchiei
[modifică] Populaţia
Aşa cum rezultă din recensământul populaţiei din 2002, calmîcii formează 53,3% din populaţie cu 155.938 de persoane, urmaţi de etnicii ruşi cu 35,5%, (98.115 oameni), darghinii cu 2,49% (7.295), cecenii cu 2,04% (5.979), kazahii cu 1,71% (5.011), ucrainenii cu 0,86% (2.505), avarii cu 0,79% (2.305), germanii cu 0,56% (1.643), coreenii cu 0,36% (1.049) şi alte grupuri mai mici. În total sunt 97 de grupuri etnice trăitoare în republică.
- Populaţia: 292.410 (2002)
- Urbană: 129.539 (44.3%)
- Rurală: 162.871 (55.7%)
- Bărbaţi: 140,097 (47.9%)
- Femei: 152.313 (52.1%)
- Femei la 1000 bărbaţi: 1.087
- Vârsta medie: 33,0 ani
- În mediul urban: 32,0 ani
- În mediul rural: 33,8 ani
- Bărbaţi: 31.2 ani
- Femei: 34.7 ani
- Numărul de gospodării: 90.464 (cu 289.816 oameni)
- În mediul urban: 40.885 (cu 128.564 oameni)
- În mediul rural: 49.579 (cu 161.252 oameni)
- Speranţa medie de viaţă:
- Bărbaţi: 59,6 ani (depăşeşte media din Rusia – 59,0 ani)
- Femei: 72,4 ani (depăşeşte media din Rusia – 72,2 ani)
[modifică] Istoria
Calmîchia se deosebeşte de vecini prin aceea că este unicul teritoriu cu populaţie de confesiune budistă (varianta budismul tibetan) din Europa. Ruşii au adoptat în secolul al XVI-lea etnonimul turcic calmîc (kalmak, kalmük), care înseamnă “rămaşi; rămăşiţe”, de la tătari. El este însă atestat încă din sec. XIII şi XIV. Ruşii îi numeau în 1530 “tătarii kolmak”. Teritoriul calmîchilor din aceeaşi epocă figurează pe o hartă în lucrarea Cosmographia (1544), de cartograful german Sebastian Münster, cu numele Kalmuchi.
Calmîchii înşişi folosesc un etnonim propriu – şi anume oirat sau oirad, în limba mongolă. Unii cercetători presupun că acest etnonim ar putea fi o stîlcire a denumirii iniţiale dörvn öörd care însemna “cei patru aliaţi”. (Probabil inspiraţi de această denumire, alte grupuri mongole s-au autodenumit odinioară döcin monggol (döcin însemnînd “patruzeci”), Strămoşii oiraţilor trăiau preponderent în provinciile Djungaria şi Amdo din vestul Chinei de astăzi.
Stepele europene au fost mereu mai mănoase decât cele asiatice mulţumită unui grad de umiditate atmosferică mai mare, asigurată de vînturile dinspre Oceanul Atlantic. Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care puternicele uniuni tribale asiatice au încercat să stăpînească teritoriile de şes europene. Din acest şir de invazii din Asia au făcut parte şi calmîcii atraşi în secolul al XVII-lea de stepele europene.
Strămutarea în stepele europene a fost decizia lui Hu Örlög (sau Urluk), şeful tribului torghuud (sau torgut; în scrierea calmîcă cu caractere chirilice, Торгууд), luată la începutul secolului al XVII-lea ca urmare a unui conflict intern provocat de tribul hoşuud (sau hoşut; Хошууд). Tribului torguud i se alăturaseră cu un secol mai devreme triburile hoşuud şi ölöt (sau ööld; Өөлд). Alt trib important are numele dürbet (sau dörbet sau dörvöd; Дөрвөд). Potrivit unor surse, din acest marele grup supranumit odinioară Dörvn öörd făceau parte şi triburile bargut, buzav, kerait şi naiman.
Oiraţii au în comun istoria, geografia, cultura şi limba cu mongolii răsăriteni şi în diverse perioade au fost conduşi de aceiaşi lideri, în cadrul cîte unui hanat mongol mai mare, fie că hanii erau oiraţi sau mongoli estici.
Calmîcii au sosit în partea europeană a stepelor euro-asiatice în 1630. Ţinuturile însă erau louite şi aparţineau hoardei tătarilor nogai. În cele din urmă, puterea nou sosiţilor i-a determinat pe nogai să se refugieze în Crimeea, precum şi într-o regiune situată la rîul Kuban.
Calmîcii nu s-au aşezat numai în jurul Astrahanului şi în delta râului Volga, stăpânirea calmîcă s-a întins de la munţii Ural la râul Terek. Ei au continuat să menţină legături strânse cu calmîcii rămaşi în ţinuturile de origine. Aliindu-se cu Rusia, torghuuzii au dezvoltat un stat înfloritor pe vremea domniei lui Ayuki, cel mai important han calmîc, care a primit titlul de han de la al şaselea Dalai Lama şi care a fost contemporan cu ţarul Petru cel Mare al Rusiei.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, calmîcii au fost deziluzionaţi de ingerinţele Rusiei în viaţa lor. Pe fundalul expansiunii ruseşti prin intermediul forţelor căzăceşti, hanul Ubaşi, strănepotul hanului Ayuki, a decis reîntoarcerea în ţinuturile de origine din interiorul Asiei. Circa 200.000 de oameni au început un marş fără precedent. După aproape şapte luni, calmîcii au ajuns în faţa avanposturilor manciuriene de lângă lacul Balhaş.
Însă o parte a calmîcilor nu a reuşit să treacă de linia Volga-Ural, pentru a se repatria alături de grupul principal. Grupul calmîc rămas pe loc a cooperat cu autorităţile ţariste, apoi cu cele sovietice. Calmîcii rămaşi s-au sedentarizat treptat, au construit case şi temple în locul iurtelor lor rotunde, uşor transportabile, procesul durând şi după ce instaurarea regimului sovietic.
Calmîchia a devenit la 4 noiembrie 1920 oblast autonom, iar la 22 octombrie 1935 republică autonomă. În 1943, autonomia i-a fost revocată, teritoriul fiind administrat de guvernarea sovietică centrală.
Colectivizarea forţată a fost un dezastru social, economic şi cultural, o politică incompatibilă cu temperamentul calmîc şi cu terenurile aride locuite de ei. În cel de-al doilea război mondial, Stalin, având dubii privind loialitatea calmîcilor, a dispus deportarea făra avertisment a întregului popor calmîc în Siberia. Deportaţii au fost urcaţi în toiul iernii în trenuri mărfare. Jumătate din ei au pierit în timpul transportului şi în anii surghiunului, acţiunea de epurare etnică rămînînd necunoscută pînă recent.
Din cauza răsfirării pe un teritoriu vast, în toată Siberia, limba şi cultura calmîcilor a suferit un declin, fiind ameninţate cu dispariţia. Nikita Hruşciov a permis calmîchilor reîntoarcerea, însă au găsit casele şi locurile de muncă ocupate de colonişti ruşi şi ucrainieni. Aceştia nu voiau să cedeze nimic din ce le fusese dat gratuit.
La 9 ianuarie 1957, Calmîchia a redevenit oblast autonom şi la 29 iulie 1958 şi-a redobîndit statutul de republică autonomă în cadrul RSSFR.
Planificarea greşită din agricultură şi sistemele de irigaţii prost concepute au dus la deşertificarea Calmîchiei. Au fost făcute şi investiţii industriale nerentabile. După colapsul Uniunii Sovietice, economia s-a dezintegrat, cauzând probleme sociale şi depopularea zonelor rurale lipsite de resurse şi de oportunităţi.
După dizolvarea URSS, Calmîchia şi-a păstrat statutul de republică autonomă în cadrul nou-formatei Federaţii Rse. (31 martie 1992).
[modifică] Politica
Şeful guvernului calmîc este preşedintele. La putere din 1993 este preşedintele Kirsan Nikolaievici Iliumjinov.
[modifică] Economia
Calmîchia are un sector agricol în continuă dezvoltare. În republică există fabrici ale industriei alimentare şi exploatări ale petrolului şi gazelor naturale.
[modifică] Alte informaţii
În estul Kârgâzstanului există o mică comunitate calmîcă, în special în sate din regiunea Karakol. Aceştia sunt urmaşii celor care au rămas după ce majoritatea poporului s-a mutat către vest la începutul secolulului al XVI-lea. Limba şi cultura lor se pierd rapid datorită numărului mic de oameni şi a presiunilor de tot felul. Deşi unii dintre aceşti calmîci sunt azi musulmani, cei mai mulţi dintre ei, atât din fosta URSS cât şi din străinătate, au fost şi au rămas budişti tibetani/lamaişti, care-l recunosc pe Sfinţia Sa Dalai Lama ca liderul lor spiritual.
Există, de asemenea, o comunitate mică calmîcă în SUA, în statele Pennsylvania şi New Jersey. Ei sunt descendenţii celor care au emigrat prin Germania, Franţa şi Iugoslavia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Armata germană era deja în retragere când calmîcii care luptau în cadrul unităţilor naziste au ajuns în Europa de vest.
Ca urmare a zecilor de ani petrecuţi în vest, mulţi calmîci în vârstă vorbesc fluent limbile germană, franceza sau sârbo-croată în plus faţă de cele pe care le-au învăţat acasă: limba rusă şi cea materna, limba calmîcă.
În Belgrad, Serbia, există un templu budist calmîc iar, în zona în care s-au aşezat cei mai mulţi emigranţi în SUA, (Monmouth County – New Jersey), există mai multe temple şi, de asemenea mai există o mânăstire şi un centru cultural budist în Washington County, NJ.
[modifică] Legături externe
- en Site-ul oficial al Republivcii Calmîchia
- ru Site-ul oficial al Republivcii Calmîchia
- en Site-ul oficial al reprezentanţei diplomatice pe lângă preşedintele Federaţiei Ruse
- ru Site-ul oficial al reprezentanţei diplomatice pe lângă preşedintele Federaţiei Ruse
- ru Site-ul oficial al Universităţii de stat calmîce
- en Raport etnologic asupra limbii calmîce
|
|
|
|---|---|
| State suverane | Albania • Andorra • Armenia² • Austria • Azerbaidjan¹ • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Cipru² • Croaţia • Danemarca¹ • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa¹ • Georgia¹ • Germania • Grecia • Irlanda • Islanda • Italia • Kazahstan¹ • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Malta • Monaco • Muntenegru • Norvegia¹ • Polonia • Portugalia¹ • Regatul Unit • Republica Cehă • Republica Macedonia • Republica Moldova • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania¹ • Suedia • Turcia¹ • Ţările de Jos¹ • Ucraina • Ungaria • Vatican |
| Teritorii dependente şi autonome |
Adjaria (Georgia) • Adîgheia (Rusia) • Akrotiri şi Dhekelia (Regatul Unit) • Åland (Finlanda) • Azore (Portugalia) • Başchiria (Rusia) • Cabardino-Balcaria (Rusia) • Calmîchia (Rusia) • Canare¹ (Spania) • Carelia (Rusia) • Catalonia (Spania) • Cecenia (Rusia) • Ceuta¹ (Spania) • Ciuvaşia (Rusia) • Corsica (Franţa) • Crimeea (Ucraina) • Daghestan (Rusia) • Feroe (Danemarca) • Friuli-Veneţia Giulia (Italia) • Găgăuzia (Republica Moldova) • Gibraltar (Regatul Unit) • Groenlanda¹ (Danemarca) • Guernsey (Regatul Unit) • Inguşetia (Rusia) • Jersey (Regatul Unit) • Karaciai-Cerkessia (Rusia) • Komi (Rusia) • Madeira¹ (Portugalia) • Man (Regatul Unit) • Mari El (Rusia) • Melilla¹ (Spania) • Mordovia (Rusia) • Muntele Athos (Grecia) • Nahicevan¹ (Azerbaidjan) • Neneţia (Rusia) • Osetia de Nord (Rusia) • Sardinia (Italia) • Sicilia (Italia) • Tatarstan (Rusia) • Trentino-Tirolul de Sud (Italia) • Ţara Bascilor (Spania) • Udmurtia (Rusia) • Valle d'Aosta |
| State nerecunoscute | Abhazia • Cipru de Nord¹ ³ • Kosovo³ • Nagorno-Karabah • Osetia de Sud • Transnistria |
| ¹ O parte a teritoriului său sau teritorii dependente se află în afara Europei. ² O ţară se află în întregime în alt continent, dar are conecţiuni geopolitice mai puternice cu Europa. ³ Recunoscut parţial. | |
