Bulgaria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bulgaria (bulgară България / Bălgariia) sau Republica Bulgaria (bulgară Република България / Republika Bălgariia) este o ţară situată în partea sud-estică a Europei, în estul Balcanilor. Se învecinează cu Marea Neagră la est, cu Grecia şi Turcia la sud, cu Serbia şi Macedonia la vest şi cu România la nord. Bulgaria este un stat membru al NATO din data de 29 martie 2004 şi, din 1 ianuarie 2007, al Uniunii Europene.

Cuprins 1 Geografie 2 Istorie 2.1 Preistorie 2.2 Antichitate 2.3 Vechea Bulgarie Mare 2.4 Primul Imperiu Bulgar 2.5 Bulgaria bizantină 2.6 Al doilea Imperiu Bulgar 2.7 Stăpânire otomană 2.8 Regatul Bulgariei 2.9 Republica Populară Bulgară 2.10 Republica Bulgară 3 Politică 4 Împărţire administrativă 5 Economie 5.1 Industria de armament 6 Demografie 7 Patrimoniu mondial 8 Diverse 9 Vezi şi 10 Legături externe 10.1 Oficiale 10.2 Altele 11 Surse, note, referinţe

[modifică] Geografie

Din punct de vedere geografic şi al climei, Bulgaria prezintă o diversitate notabilă, cu peisaje variind de la vârfurile alpine acoperite cu zăpadă, în Rila, Pirin şi Munţii Balcani, la vremea temperată şi însorită de pe coasta Mării Negre, la Câmpia Danubiană tipic continentală (antica Moesie), în nord, până la puternica influenţă mediteraneană pe văile macedoniene şi zonele joase din sudul Traciei.

Bulgaria este formată din regiuni ale provinciilor antice Tracia, Moesia şi Macedonia. Sudvestul muntos al ţării prezintă două lanţuri alpine - Rila şi Pirin - iar mai la est sunt munţii Rodopului, mai scunzi, dar mai extinşi. Muntele Rila include şi cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică, Musala, cu 2.925 m; întinsul lanţ al Munţilor Balcani este orientat pe direcţia vest-est de-a lungul ţării, la nord de faimoasa Vale a Rozelor. Dealuri şi coline se pot găsi în sudest, de-a lungul coastei Mării Negre în est, şi de-a lungul principalului râu al Bulgariei, Dunărea, în nord. Alte râuri importante sunt Struma şi Mariţa, în sud. Există aproximativ 260 de lacuri glaciare în Rila şi Pirin, mai multe lacuri mari pe coasta Mării Negre, şi mai mult de 2.200 de lacuri amenajate. Izvoarele minerale sunt abundente, localizate în special în sudvestul şi centrul ţării, la dintre munţi.

Bulgaria are o climă temperată, cu ierni reci (cu multe precipitaţii) şi veri calde şi uscate, precum şi cu o influenţă mediteraneană de-a lungul coastei Mării Negre. Efectul de barieră a Munţilor Balcani influenţează clima de-a lungul ţării : nordul Bulgariei este ceva mai răcoros şi ploios decât regiunile sudice. Precipitaţiile medii din Bulgaria sunt de aproximativ 630 mm pe an. Cela mai aride regiuni sunt Dobrogea şi partea nordică de coastă, în timp ce părţile cele mai înalte ale munţilor Rila şi Stara Planina prezintă cele mai mari cantităţi de precipitaţii. În timpul verii, temperaturile din sudul Bulgariei depăşesc de obicei 40 de grade, dar rămân mai scăzute pe coastă. Cea mai mare temperatură de până acum a fost 46,7 grade Celsius, înregistrată lângă Plovdiv.

Ţara deţine zăcăminte de minerale relativ importante, incluzând rezerve vaste de lignit şi antracită, sau minerale neferoase precum cuprul, plumbul, zincul şi aurul. Există depozite mari de mangan în nord-est. Depozite mai mici de fier, argint, cromit şi nichel sunt de asemenea prezente. Bulgaria este bogată în sare, gips, caolin şi marmură.

Peninsula Balcanică îşi are numele de la lanţul muntos Balkan sau Stara Planina, care se întinde de-a lungul centrului Bulgariei, ajungând până în Serbia de est.

Cele mai mari oraşe din Bulgaria sunt :

• Sofia (1.380.406)
• Plovdiv (376.918)
• Varna (346.944)
• Burgas (209.985)
• Ruse (176.118)
• Stara Zagora (163.193)
• Plevna (121.700)
• Dobrich (115.861)
• Sliven (106.434)
• Shumen (103.016)

Bulgaria menţine o bază ştiinţifică pe Insula Livingston, în Insulele South Shetland ale Antarcticii.

[modifică] Istorie

[modifică] Preistorie

Culturile preistorice de pe teritoriul actualei Bulgarii includ culturile Hamangia şi Vinča din neolitic (mileniile 6-3 î.Hr.), cultura eneolitică Varna (mileniul 5 î.Hr.), şi cultura Ezero din Epoca Bronzului. Cronologia Karanovo serveşte drept orientare pentru preistoria regiunii balcanice în sens mai larg.

[modifică] Antichitate

Tracii sunt cel mai vechi popor cunoscut care a locuit pe teritoriul Bulgariei din prezent; prezenţa lor istorică a lăsat o urmă observabilă în întreaga regiune balcanică, în ciuda istoriei lor tumultoase de cuceriri.^[1][2] Tracii trăiau împărţiţi în numeroase triburi, până când majoritatea au fost unite de către regele Teres în jurul anului 500 î.Hr., formând Regatul Odrizilor, al cărui apogeu a fost în perioada regilor Sitalkes şi Cotys I (383-359 î.Hr.). În anul 341 î.Hr. regatul a fost distrus de macedoneni, dar a fost reorganizat la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr., sub conducerea lui Seuthes al III-lea. În 188 î.Hr., romanii au invadat Tracia şi războaiele împotriva lor au continuat până în 45, când Tracia a devenit provincie romană.

„Marea Bulgarie din timpuri romane a fost numită Moesia, şi era locuită de o populaţie mixtă de origine tracă, greacă şi dacă, majoritatea vorbind greaca sau o limbă sub-latină cunoscută drept romanică”. Regiunea a fost „invadată de slavi spre mijlocul secolului al VII-lea”.[1]

[modifică] Vechea Bulgarie Mare

În 632 bulgarii, conduşi de hanul Kubrat, au format un stat independent cunoscut ca „Bulgaria Mare”, mărginit spre vest de Delta Dunării, spre sud de Marea Neagră, spre sud-est de Munţii Caucaz, şi spre est de râul Volga. Bizanţul a recunoscut noul stat printr-un tratat semnat în 635.

Presiunea din partea kazarilor a avut drept rezultat pierderea părţii estice a Bulgariei Mari, în a doua jumătate a secolului VII. Unii dintre bulgarii din acel teritoriu aveau să migreze spre nord-est, formând un stat cunoscut drept „Volga Bulgaria” (la confluenţa dintre râurile Volga şi Kama), stat ce a dăinuit până în secolul XIII.

[modifică] Primul Imperiu Bulgar

Urmaşul lui Kubrat, hanul Asparuh, a migrat, împreună cu o parte din triburile bulgare, spre cursurile inferioare ale râurilor Dunăre, Nistru şi Nipru (cunoscute drept „Ongal”), cucerind Moesia, Sciţia Minor (Dobrogea), în dauna Imperiului Bizantin, lărgind şi mai mult teritoriul Bulgariei Mari în Peninsula Balcanică. Istoricii consideră tratatul de pace semnat cu Bizanţul în 681, şi stabilirea capitalei la Pliska, la sudul Dunării, fondarea primului Imperiu Bulgar. În acelaşi timp, unul dintre fraţii lui Asparuh, Kuber, s-a stabilit împreună cu alt grup bulgar în actuala regiune a Macedoniei.

În 718 bulgarii au ajutat la apărarea Constantinopolului în timpul asediului arab, omorând 40-60.000 soldaţi arabi. Conducătorul lor, hanul Tervel, a fost numit de contemporanii săi „Salvatorul Europei”. Influenţa şi expansiunea teritorială a Bulgariei au crescut în timpul domniei hanului Krum ^[3], care în 811 a obţinut o victorie decisivă împotriva armatei bizantine conduse de Nicephorus I, în bătălia de la Pliska. ^[4].

În 864, Bulgaria a acceptat ortodoxismul ca religie şi a devenit o mare putere în secolele IX şi X, timp în care s-a luptat cu Imperiul Bizantin pentru supremaţia în Balcani. Avea s-o obţină în timpul domniei lui Boris I. În acea perioadă alfabetul chirilic a fost creat în Preslav şi Ohrid,^[5], adaptat fiind după alfabetul glacolitic, creat de călugării sfinţi Chiril şi Metodiu^[6]. Alfabetul chirilic a devenit piatra de bază pentru dezvoltarea culturală ulterioară. Secole mai târziu, acest alfabet, împreună cu limba bulgară veche, avea să devină limba cultă scrisă (lingua franca) a Estului Europei, cunoscută drept Slavona Bisericească.

Cea mai mare extindere teritorială a fost atinsă în timpul lui Simeon I, primul ţar bulgar, fiul lui Boris I,^[7] acoperind aproape întreaga Peninsulă Balcanică. Cu toate acestea, cea mai mare realizare a sa a fost o bogată cultură creştin-slavonică, ce a servit drept exemplu pentru celelalte popoare slavonice din Estul Europei, asigurând continuarea existenţei naţiunii bulgare în secolele următoare.

A urmat apoi o decădere la mijlocul secolului al X-lea, cauzată de războaiele cu Croaţia şi rebeliunile frecvente din Serbia (ajutate de aurul bizantin), precum şi de invaziunile dezastruoase ale maghiarilor şi pecenegilor^[8]. După asaltul ruşilor din 969-971, Bulgaria a fost mult slăbită^[9]. Imediat după, bizantinii au început campania de cucerire a Bulgariei. În 971, ei au pătruns în capitala Preslav şi l-au capturat pe Împăratul Boris al II-lea^[10]. Rezistenţa bulgarilor din vest a durat încă jumătate de secol, sub ţarul Samuil. Ţara a reuşit să se recupereze şi i-a învins pe bizantini în mai multe bătălii importante, ajungând să controleze mare parte din Balcani, şi în 991 să invadeze statul sârb.^[11] Cu toate acestea, statul a ajuns să fie distrus definitiv în 1018, de către bizantinii conduşi de Vasile al II-lea, în urma bătăliei de la Kleidion.^[12]

[modifică] Bulgaria bizantină

În primul deceniu ce a urmat instaurării ocupaţiei bizantine, nu există probe care să ateste vreo tentativă de rezistenţă din partea populaţiei sau nobilimii bulgare. Din moment ce au existat oponenţi convinşi ai Bizanţului, precum Krakra sau Nikulitsa, Dragash şi alţii, este greu de explicat acea perioadă de pasivitate. Unii istorici ^[13] explică acest fapt prin concesiunile oferite de Vasile al II-lea nobilimii bulgare, cu scopul de a le câştiga obedienţa. În primul rând, le-a garantat indivizibilitatea Bulgariei în cadrul frontierelor sale geografice, şi nu a anulat în mod oficial conducerea nobilimii bulgare, acum parte din nobilimea bizantină, ca arhoni şi strategi. În al doilea rând, autocefalia Arhiepiscopatului de la Ohrid a fost recunoscută prin decrete regale, ce i-au stabilit frontierele, diocezele, proprietăţile şi alte privilegii.

Poporul bulgar s-a opus domniei bizantine în mai multe rânduri, în secolul XI şi începutul secolului al XII-lea. Cea mai mare revoltă a fost cea condusă de Petru al II-lea Delyan, proclamat împărat al Bulgariei în Belgrad, în 1040. Spre mijlocul secolului al XI-lea, normanzii, recent cuceritori în sudul Italiei şi Sicilia, au pătruns în Balcani cu scopul de a ataca Imperiul Bizantin. Bizantinii nu au reuşit să îi înfrângă pe normani până în 1185, timp în care normanzii au reprezentat o ameninţare şi pentru Bulgaria bizantină. În anul 1091 a avut loc invazia pecenegilor. Cu toate acestea, a fost zdrobită în bătălia de la Levounion, şi din nou în c.1120. După aceasta, ungurii au încercat să îşi extindă influenţa dincolo de Dunăre; campaniile lui Ioannes Comnenus de-a lungul Dunării i-au obligat pe unguri să se retragă în c.1140. Bulgariei îi vor mai trebui încă 45 de ani pentru a obţine independenţa. Până atunci, nobilii bulgari vor conduce provincia în numele Imperiului Bizantin, până când o rebeliune a ultimului nobil vasal va duce la crearea celui de-al doilea Imperiu Bulgar.

[modifică] Al doilea Imperiu Bulgar

Din 1185, al doilea Imperiu Bulgar a fost o putere importantă în Europa, timp de două secole. Având capitala la Veliko Târnovo şi fiind condus de dinastia Asan, imperiul a luptat pentru supremaţia în regiune, împotriva Imperiului Bizantin, statelor cruciate şi Ungariei, ajungând la zenit în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241). Ca urmare a invaziilor tătare, a conflictelor interne şi a atacurilor constante ale bizantinilor şi ungurilor, puterea statului a decăzut spre sfârşitul secolului al XII-lea. Din 1300, sub împăratul Theodore Svetoslav, Bulgaria şi-a recuperat puterea, dar spre sfârşitul secolului al XIV-lea statul avea să se dezintegreze în mai multe principate feudale, cucerite până la urmă de către Imperiul Otoman. O cruciadă polono-ungară, condusă de Vladislav al III-lea al Poloniei, cu scopul de a elibera Balcanii, a fost zdrobită în 1444, în bătălia de la Varna.

[modifică] Stăpânire otomană

Cele cinci secole de dominaţie otomană au fost caracterizate prin violenţă şi opresiune^[14].. Populaţia Bulgariei a fost decimată şi multe dintre relicvele culturale au fost pierdute. Marile oraşe unde puterea otomanilor era mare au fost depopulate masiv până în secolul al XIX-lea^[15].

[modifică] Regatul Bulgariei

După războiul ruso-turc, 1877-1878 şi Tratatul de Pace de la San Stefano din 3 martie 1878 s-a proclamat Principatul autonom al Bulgariei. Tratatul a fost însă respins de Marile Puteri, care se temeau că o ţară slavică mare în Balcani ar fi servit interesele Rusiei. Aceasta a dus la un alt tratat de pace, Tratatul de la Berlin (1878) care a proclamat Principatul autonom bulgar. Primul prinţ bulgar a fost Alexander von Battenberg. Mare parte din teritoriul Traciei a fost inclusă în regiunea Rumelia, iar restul Traciei şi Macedonia au fost date otomanilor. După războiul bulgaro-sârb şi unificarea cu Rumelia de Est în 1885, principatul s-a proclamat regat independent în data de 5 octombrie 1908, în timpul domniei lui Ferdinand I al Bulgariei.

În 1912-1913, Bulgaria a fost implicată în războaiele balcanice, intrând în conflict de partea Greciei şi a Serbiei împotriva Imperiului Otoman, şi apoi împotriva foştilor aliaţi în încercarea disperată de a-şi câştiga unitatea naţională şi de a-şi extinde teritoriul. După ce a fost învinsă în al doilea război balcanic, Bulgaria a pierdut mare parte din teritoriul cucerit în primul război. Primul Război Mondial găseşte Bulgaria de partea învinşilor. Înfrângerea Puterilor Centrale a dus la alte pierderi teritoriale. Primul Război Mondial a dus la sosirea unui val de peste 250.000 refugiaţi veniţi din Macedonia, Tracia şi Dobrogea. În anii 1930 numărul a crescut, din cauza agresiunii Serbiei împotriva bulgarilor.^{[necesită citare]}

În al Doilea Război Mondial, Bulgaria a intrat în conflict de partea Axei, chiar dacă niciun soldat bulgar nu a luptat împotriva URSS. În acest timp, bulgarii au ocupat o parte din Grecia şi din Iugoslavia, locuite de bulgari. Bulgaria a fost una dintre cele doua ţări (împreună cu Finlanda) care şi-a salvat toţi cetăţenii evrei de lagarele naziste. În septembrie 1944, armata sovietică a intrat în Bulgaria, mai târziu punând bazele Partidului Comunist şi instaurând o dictatură comunistă. În 1944, Bulgaria a întors armele împotriva Germaniei. Mai mult de 30.000 de soldaţi bulgari au murit în război.

[modifică] Republica Populară Bulgară

După cel de-al Doilea Război Mondial, Bulgaria a intrat în sfera de influenţă a URSS-ului, devenind Republică Populară în 1946 şi unul dintre cei mai credincioşi aliaţi ai URSS-ului. În anii 70', a început normalizarea relaţiilor cu Grecia, iar în anii 90', relaţiile cu Turcia. Republica Populară s-a sfârşit în 1989, când mai multe regimuri comuniste din estul Europei au decăzut. Liderul comunist Todor Zhivkov a fost înlăturat de la putere în data de 10 noiembrie 1989.

[modifică] Republica Bulgară

Bulgaria a intrat în NATO pe 29 martie 2004, iar de la 1 ianuarie 2007, este membră a Uniunii Europene.

[modifică] Politică

Preşedintele Bulgariei, care este şeful de stat şi comandantul şef al armatei, este ales pentru un termen de cinci ani. Rolurile principale ale Preşedintelui sunt organizarea datelor pentru alegeri şi plebiscite, reprezentarea Bulgariei pe plan internaţional şi semnarea tratatelor internaţionale. Este de asemenea şeful Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională. Preşedintele are dreptul să blocheze legislaţia prin trimiterea legii înapoi la Parlament, deşi dacă o lege este votată a doua oară cu o majoritatea simplă, nu are drept de veto.

Bulgaria are un parlament unicameral, format din Adunarea Naţională, sau Narodno Sabranie. Adunarea Naţională are 240 de mebrii aleşi pentru termeni de patru ani. Partidele politice trebuie să primească minimum 4% din votul total naţional pentru a fi reprezentate în Parlament. Adunarea Naţională este responsabilă pentru formarea legilor, aprobarea bugetului de stat, organizarea datelor pentru alegerile prezidenţiale, selecţia primului ministru, declaraţii de război, trimiterea trupelor în angajamente internaţionale şi ratificarea tratatelor internaţionale

[modifică] Împărţire administrativă

1. Blagoevgrad
2. Burgas
3. Dobrici
4. Gabrovo
5. Haskovo
6. Iambol
7. Kiustendil
8. Kârgeali
9. Loveci
10. Montana
11. Pazargik
12. Pernik
13. Plevna
14. Plovdiv
15. Razgrad
16. Ruse
17. Silistra
18. Sliven
19. Smolian
20. Sofia
21. Regiunea Sofia
22. Stara Zagora
23. Şumen
24. Târgovişte
25. Varna
26. Veliko Târnovo
27. Vidin
28. Vraţa

[modifică] Economie

Economia Bulgariei s-a contractat dramatic după 1989 prin pierderea pieţei sovietice, de care economia bulgară era strâns legată. Nivelul de trai a scăzut cu 40%, dar se aşteaptă să atingă nivele pre-1990 până la finalul lui 2003.

În plus, sancţiunile ONU împotriva Iugoslaviei şi Irakului au continuat să ducă în declin economia bulgară. Primele semne de revenire au apărut în 1994, când PIB-ul a crescut şi inflaţia a scăzut. În 1996, totuşi, economia s-a prăbuşit datorită reformelor economice sărace şi un sistem bancar instabil. Din 1997 ţara s-a aflat pe traiectoria revenirii, prin creşterea PIB-ului la o rată de 4-5%, creşterea FDI, stabilitatea macroeconomică şi aderarea la UE stabilită pentru 2007.

Guvernul curent, ales în 2001, a pledat pentru menţinerea obiectivelor economice adoptate de predecesorul său în 1997. În ciuda faptului că prognozele economice pentru 2002 şi 2003 au prezis creştere continuă în economia bulgară, guvernul încă are de a face cu o rată a şomajului mare şi standarde scăzute de viaţă. Bulgaria, ca şi România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

[modifică] Industria de armament

Sub regimul comunist, Bulgaria exporta arme în valoare de 700-800 milioane de USD pe an. Sectorul producţiei de arme avea atunci 115.000 angajaţi, faţă de 20.000 în prezent (mai 2008)^[16].

Bulgaria a exportat în 2007 arme şi echipamente militare în valoare de 180 milioane de Euro, iar în 2006 în valoare de 173 milioane Euro.

[modifică] Demografie

Conform recensământului din 2001, populaţia Bulgariei este în principal de etnie bulgară (83.9%), dar conţine şi două minorităţi mari, de turci (9.4%) şi de rromi (4.7%). Restul de 2% consistă din mai multe minorităţi mici, incluzând armeni, tătari, greci, ruşi, români+vlahi+aromani 11198, ucraineni, găgăuzi şi evrei. 84,8% din populaţia bulgară vorbeşte limba bulgară, o membră a grupului slavic, care este singura limbă oficială, dar sunt vorbite şi alte limbi, conform etniilor existente.

Majoritatea bulgarilor (83.9%) sunt cel puţin nominal membri ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, biserica naţională est-ortodoxă. Alte religii includ Islamul (12.1%), Romano-Catolicismul (1.7%), Iudaismul (0.8%), însă există şi membri ai bisericii protestante, Gregorio-Armene ş.a. printre restul de 1.6% din cetăţeni.

[modifică] Patrimoniu mondial

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Bulgaria:

• Biserica Bojana din Sofia (1979)
• Relieful ecvestru al Cavalerului din Madara (1979)
• Biserica rupestră din Ivanovo (1857)
• Mormântul trac de la Kazanlâc (1979)
• Oraşul vechi Nessebar (1983)
• Mănăstirea din Munţii Rila (1983)
• Parcul naţional din Munţii Pirin (1983)
• Rezervaţia naturală complexă de la Srébarna (1983)
• Mormântul trac de la Sveštari / Daosdava (1985)

[modifică] Diverse

• comunicaţii în Bulgaria
• transport în Bulgaria
• Armata Bulgariei
• relaţiile externe ale Bulgariei
• turism în Bulgaria

[modifică] Vezi şi

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
• Listă de monarhi ai Bulgariei

[modifică] Legături externe

[modifică] Oficiale

• Guvernul - Sit guvernamental oficial
• President.bg - Situl oficial al preşedintelui
• Narodno Sobranie - Situl oficial al parlamentului

[modifică] Altele

• Zone Bulgaria
• Guide to Bulgaria
• Indexul mondial pentru libertatea presei - Locul 38 din 139 de ţări
• Bancnotele Bulgariei
• Imagini din Bulgaria
• Harta Bulgariei
• Sit despre Bulgaria (engleză)
• Bulgaria - info, FAQ and maps
• Vederi panoramice si QTVR din unele orase bulgaresti

v • d • m Bulgaria — Bulgari — Limba bulgară
Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educaţie • Faună • Floră • Geografie • Hidrografie • Istorie • Împărţire administrativă • Oraşe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism
Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m Ţări europene vorbitoare de limbi slave (Europa slavă)
Belarus • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Muntenegru • Polonia • Republica Cehă • Republica Macedonia • Rusia • Slovacia • Slovenia • Serbia • Ucraina

v • d • m Uniunea Europeană şi ţări candidate la extindere
Membri	Austria • Belgia • Bulgaria • Cipru • Danemarca • Estonia • Finlanda • Franţa • Germania • Grecia • Irlanda • Italia • Letonia • Lituania • Luxemburg • Malta • Polonia • Portugalia • Regatul Unit • Republica Cehă • România • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Ţările de Jos • Ungaria
State cu statutul de candidat	Croaţia • Republica Macedonia • Turcia

v • d • m Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO / OTAN)
Belgia • Bulgaria • Canada • Danemarca • Estonia • Franţa • Germania • Grecia • Islanda • Italia • Letonia • Lituania • Luxemburg • Norvegia • Polonia • Portugalia • Regatul Unit • Republica Cehă • România • Slovacia • Slovenia • Spania • Statele Unite • Turcia • Ţările de Jos • Ungaria

v • d • m Europa
State suverane	Albania • Andorra • Armenia² • Austria • Azerbaidjan¹ • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Cipru² • Croaţia • Danemarca¹ • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa¹ • Georgia¹ • Germania • Grecia • Irlanda • Islanda • Italia • Kazahstan¹ • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Malta • Monaco • Muntenegru • Norvegia¹ • Polonia • Portugalia¹ • Regatul Unit • Republica Cehă • Republica Macedonia • Republica Moldova • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania¹ • Suedia • Turcia¹ • Ţările de Jos¹ • Ucraina • Ungaria • Vatican
Teritorii dependente şi autonome	Adjaria (Georgia) • Adîgheia (Rusia) • Akrotiri şi Dhekelia (Regatul Unit) • Åland (Finlanda) • Azore (Portugalia) • Başchiria (Rusia) • Cabardino-Balcaria (Rusia) • Calmîchia (Rusia) • Canare¹ (Spania) • Carelia (Rusia) • Catalonia (Spania) • Cecenia (Rusia) • Ceuta¹ (Spania) • Ciuvaşia (Rusia) • Corsica (Franţa) • Crimeea (Ucraina) • Daghestan (Rusia) • Feroe (Danemarca) • Friuli-Veneţia Giulia (Italia) • Găgăuzia (Republica Moldova) • Gibraltar (Regatul Unit) • Groenlanda¹ (Danemarca) • Guernsey (Regatul Unit) • Inguşetia (Rusia) • Jersey (Regatul Unit) • Karaciai-Cerkessia (Rusia) • Komi (Rusia) • Madeira¹ (Portugalia) • Man (Regatul Unit) • Mari El (Rusia) • Melilla¹ (Spania) • Mordovia (Rusia) • Muntele Athos (Grecia) • Nahicevan¹ (Azerbaidjan) • Neneţia (Rusia) • Osetia de Nord (Rusia) • Sardinia (Italia) • Sicilia (Italia) • Tatarstan (Rusia) • Trentino-Tirolul de Sud (Italia) • Ţara Bascilor (Spania) • Udmurtia (Rusia) • Valle d'Aosta
State nerecunoscute	Abhazia • Cipru de Nord¹ ³ • Kosovo³ • Nagorno-Karabah • Osetia de Sud • Transnistria
¹ O parte a teritoriului său sau teritorii dependente se află în afara Europei. ² O ţară se află în întregime în alt continent, dar are conecţiuni geopolitice mai puternice cu Europa. ³ Recunoscut parţial.

Note şi referinţe:

^ http://www.links.jstor.org/sici?sici=0009-840X(193102)1%3A45%3A1%3C41%3ADADBUD%3E2.0.CO%3B2-H ^ http://www.legmed.ro/files/revista/2004-4/02-Cardos-%20MtDNA.pdf ^ Scriptor incertus, ibid., p. 337-339 ^ Theophanes, ibid. , р. 492 ^ Vita S. démentis ^ Barford, P. M. (2001). The Early Slavs. Ithaca, New York: Cornell University Press ^ Fine, The Early Medieval Balkans, pp. 144-148. ^ Theophanes Continuatus, pp. 462—3,480 ^ Cedrenus: II, p. 383 ^ Leo Diaconus, pp. 158-9 ^ Шишић, p. 331 ^ Skylitzes, p. 457 ^ Zlatarski, vol. II, pp. 1-41 ^ http://pravoslavie.domainbg.com/20/documenti/islam_politika.html ^ Bulgaria Illustrated History, Bojidar Dimitrov, PhD., Author, BORIANA Publishing House 2002, ISBN 9545000449 ^ Bulgaria a exportat în 2007 armament în valoare de 180 de milioane de euro