Blocul răsăritean

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Harta Blocului răsăritean.

În timpul războiului rece, termenul blocul răsăritean (sau blocul sovietic) era folosit pentru a defini Uniunea Sovietică şi tările aflate sub dominaţia sa din Europa Centrală şi Răsăriteană (Bulgaria, Cehoslovacia, Germania Răsăriteană, Ungaria, Polonia, România şi – până la începutul deceniului al şaptelea al secolului al XX-lea – Albania). "Blocul răsăritean" este de asemenea un alt nume pentru Pactul de la Varşovia (alianţă militară condusă de URSS) sau pentru CAER (organizaţie internaţională a statelor comuniste).

Republica Socialistă Federală Iugoslavia nu a fost niciodată parte a Pactului de la Varşovia. Deşi era un stat comunist, conducătorul ţării, mareşalul Josip Broz Tito, a cucerit puterea datorită luptei partizanilor din timpul celui cel de-al doilea război mondial, nefiind instalat la conducere de Armata Roşie, astfel nefiind dator în nici un fel sovieticilor. În timpul războiului rece, guvernul iugoslav a stabilit statulul de neutralitate în conflictul est-vest, RSFI fiind unul dintre fondatorii Mişcării de nealiniere.

În mod similar, guvernul albanez stalinist a cucerit puterea fără ajutorul Armatei Roşii. Albania a rupt legăturile politice cu URSS ca urmare a rupturii chino-sovietice, aliindu-se cu Republica Populară Chineză şi urmând exemplul politicii antirevizioniste a acesteia din urmă.

Naţiunile din blocul răsăritean au fost menţinute în sfera de influenţa sovietică prin ameninţarea forţei militare, folosite de mai multe ori până la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Ungaria a fost invadată de Armata Roşie în 1956 după răsturnarea guvernului prosovietic maghiar de către un cabinet mai democratic comunist, care căuta o cale de dezvoltare independentă de Moscova. Atunci când Partidul Comunist Polonez a încercat să-l aleagă în fruntea sa pe Władysław Gomułka, armata sovietică prezentă în ţară a remis un ultimatum prin care cerea renunţarea la numirea sus-numitului, sau ameninţa să zdrobească Polonia cu tancurile sovietice[1]. Cehoslovacia a fost de asemenea invadată în 1968 după o perioadă de liberalizare cunoscută cu numele de Primăvara de la Praga. Ultima invazie a fost oficializată în politica externă sovietică ca Doctrina Brejnev.

Spre sfârşitul deceniului al nouălea, Uniunea Sovietică a relaxat controlul asupra Europei Răsăritene şi le-a permis ţărilor-satelit o mai mare libertate de mişcare în domeniul politicii interne. Abrogarea Doctrinei Brenev în favoarea aşa-numitei "Doctrine Sinatra" a avut afecte dramatice în toată Europa Răsăriteană: la sfârşitul anului 1989, toate regiumurile pro-sovietice s-au prăbuşit rând pe rând.