Armură
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Armură este un termen general desemnând orice fel de îmbrăcăminte şi/sau piese speciale de îmbrăcăminte de tip militar realizate cu scopul de a proteja corpul sau porţiuni ale corpului combatanţilor angajaţi în lupte şi conflicte militare. De obicei armurile de orice tip sunt asociate cu soldaţii de pretutindeni, din toate timpurile. Armura a fost folosită de-a lungul istoriei, fiind întotdeauna dependentă de tehnologia timpului respectiv. De la folosirea pielii şi a oaselor, urmate succesiv de bronz şi oţel, până la materialele moderne de tipul kevlarului sau a ceramicii este un drum lung.
Diferite tipuri de armuri au fost folosite nu numai pentru protecţia oamenilor dar şi pentru cea a animalelor şi, respectiv mai aproape de epoca de azi, pentru protecţia vehiculelor. Astfel animalele cele mai utilizate în conflicte militare, caii şi elefanţii, s-au bucurat de protecţia timpurie a unor armuri create pentru ele. Începând cu cel de-al doilea război mondial (1939 - 1945), folosirea vehiculelor de luptă blindate de o "armură" a devenit un standard în militărie.
Folosit în sensul de adjectiv, substantivul armură utilizează în limba română echivalentele sale adjectivale, aşa cum ar fi cuvintele: blindat, greu, sau mai rar, armat. Astfel au existat cavaleria grea comparată cu cavaleria uşoară, divizii blindate faţă de divizii uşoare, etc.
[modifică] Istorie
De-a lungul întregii istorii a omenirii, există o legătură clară între evoluţia armamentului şi dezvoltarea mijloacelor de protecţie împotriva armamentului, adică a armurii. Pe măsură ce armele au devenit mai puternice şi mai sofisticate, determinând în timp o adevărată cursă a înarmării, analog, diferitele tipuri de armuri s-au dezvoltat şi au evoluat simultan pentru a proteja din ce în ce mai bine combatanţii, încercând a nu diminua din mobilitatea şi comfortabilitatea luptătorilor.
Marile civilizaţii au avut soldaţi şi armate pe măsură. Ca atare şi protejarea luptătorilor a fost mai eficientă în cazul civilizaţiilor "mai războinice".
Războinicii oraşelor state ale Greciei antice erau mult mai sumar protejaţi decât soldaţii altor armate antice. Conform bazoreliefului în bronz, prezentat mai sus, doar capul, pieptul şi picioarele erau acoperite de diverse piese de armură. În cazul armatelor romane, organizate în cunoscutele legiuni, tipul standard de armură îl constituia aşa-numita lorica segmentata, mai evoluată şi mai eficientă decât armura grecilor antici.
Mai târziu, în istoria europeană, armurile evoluează devenind din ce în ce mai complete şi mai complexe, acoperind porţiuni din ce în ce mai mari ale corpului luptătorilor, pentru ca în extrem să-l acopere complet, în detrimentul pierderii mobilităţii, precum în cazul armurilor de turnir. Astfel în timp ce cavalerii evului mediu târziu sfârşesc în a fi "îmbrăcaţi" aproape total în fier şi oţel, cavaleria grea a multor ţări europene, până în preajma primului război mondial (1914 - 1918), încă păstrează multe elemente ale armurii ajunsă la apogeu, protejând de data asta doar zonele cele mai vulnerabile ale corpului, capul, pieptul, picioarele.
Civilizaţiile asiatice estice cele mai războinice, precum cea chineză iniţial, şi apoi cea japoneză mai târziu, vor prefera armuri lamelare în locul celor mult greoaie şi mult mai ne-eficiente ale europenilor din aceeaşi perioadă. Japonezii, pornind de la influenţa culturală chineză masivă a începuturilor dezvoltării statului japonez unitar, au evoluat independent spre ceea ce a devenit prototipul războinicului profesionist medieval japonez, samuraiul. Armura samuraiului a devenit armura standard a armatei japoneze până la modernizarea acesteia după modelul uniformelor şi armelor de tip vestic.
