Adalbert Boroş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
| Afiliere religioasă | Episcop romano-catolic |
| Funcţia episcopală | |
| Sediul | Timişoara |
| Titlul | Arhiepiscop titular de Ressiana |
| Formulă de adresare | Excelenţa Voastră |
| Perioada | 1990-2003 |
| Predecesor | ? |
| Succesor | Sebastian Kräuter? |
| Cariera religioasă | |
| Hirotonire preot | 30 octombrie 1932, Roma |
| Hirotonire episcopală | 12 decembrie 1948, Bucureşti |
| Episcop consacrator | Gerald Patrick Aloysius O'Hara, Arhiepiscop de Savannah, Georgia, SUA |
| Titluri precedente | Arhiepiscop titular de Ressiana |
| Alte funcţii | Episcop titular de Ressiana |
| Date personale | |
| Data naşterii | 20 septembrie 1908 |
| Locul naşterii | Pădureni, Comitatul Timiş, azi în judeţul Timiş |
| Data morţii | 6 iunie 2003 |
| Locul morţii | Timişoara |
Adalbert Boroş (n. 20 septembrie 1908, satul Pădureni, comitatul Timiş - d. 6 iunie 2003, Timişoara) a fost un cleric romano-catolic, episcop-auxiliar al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.
Cuprins |
[modifică] Biografie
[modifică] Copilăria şi studiile
Adalbert Boroş s-a născut la data de 20 septembrie 1908 în localitatea Pădureni (jud. Timiş). A studiat mai întâi la Gimnaziul Ordinului Piarist din Timişoara. A absolvit studiile de filozofie şi teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma ca alumn al Colegiului "Germanicum et Hungaricum de Urbe", obţinând titlul de doctor în filozofie şi teologie.
[modifică] Preot
A fost hirotonit întru preot la Roma în data de 30 octombrie 1932. Reîntors în România, începând din anul 1934, a activat la Seminarul Teologic Romano-Catolic din Timişoara în calitate de profesor de filozofie şi dogmatică, apoi în anul 1946 a devenit rector al Institutului Teologic din Timişoara.
[modifică] Episcop clandestin, sub teroarea comunistă
În luna noiembrie 1948 a fost numit Episcop titular de Ressiana, fiind consacrat în clandestinitate la 12 decembrie 1948 în Capela Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti de către arhiepiscopul Gerald Patrick Aloysius O'Hara, locţiitor al nunţiului apostolic în România.
Este arestat de către Securitate la 10 martie 1951. Alături de Episcopul Augustin Pacha, de Episcopul Joseph Schubert şi de alţi membri ai Capitlului Catedral [1], într-un proces înscenat a fost învinuit de "spionaj în favoarea Vaticanului" şi condamnat, în anul 1951, la închisoare pe viaţă, condamnare din care a ispăşit 13 ani. A ispăşit în temniţele grele din Bucureşti, Râmnicu Sărat, Piteşti, Jilava, Dej şi Gherla, timp de 13 ani, din care doi ani şi jumătate în izolare totală. A fost amnistiat la 4 august 1964. A părăsit închisoarea obosit trupeşte, dar nezdruncinat în suflet. În primul său drum, direct din temniţă, paşii săi se vor îndrepta spre Sfânta Fecioară din Maria-Radna.
Timp de 41 de ani, statul comunist i-a interzis Înaltului Arhiereu exercitarea funcţiei de Episcop astfel că, până la pensionare a slujit la parohia din Timişoara-Elisabetin în calitate de capelan/preot-ajutor, iar apoi a ţinut slujbe în Biserica romano-catolică din cartierul Iosefin.
[modifică] Arhiepiscop
După Revoluţia din decembrie 1989, era prea bătrân pentru a-şi asuma răspunderea episcopală. La 14 martie 1990, totuşi, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Arhiepiscop titular de Ressiana, iar la 1 august 1990 nou numitul Capitlu al Catedralei l-a ales ca Preposit mare.
Arhiepiscopul Dr. Adalbert Boroş a participat la consacrarea ca episcop a PS Sebastian Kräuter -Episcop romano-catolic de Timişoara (28 aprilie 1990).
Pe data de 14 noiembrie 1991, arhiepiscopul titular romano-catolic Adalbert Boroş din Timişoara adresează Secretariatului de Stat pentru Culte un memoriu în care cere anularea sentinţei pronunţate în anul 1951 de Tribunalul Militar din Bucureşti împotriva lotului Pacha. În februarie 1992, procurorul general al României, Vasile Manea Drăgulin, dă curs cererii arhiepiscopului şi deschide recursul în anulare în vederea judecării cauzei. După o adevărata sarabandă de amânări din cauza neprezentării în faţa instanţei a celor 10 condamnaţi în 1951, se cere Ministerului de Interne (Direcţia evidenţa populaţiei) să constate unde domiciliază cei citaţi.
Din răspunsul Ministerului, datat 11 august 1995, rezultă că în afară de Boroş, unii au murit, alţii au emigrat, iar câţiva nu figurează în evidenţa poliţiei. Trec încă doi ani până la pronunţarea recursului în anulare, în martie 1997, eveniment, practic, neînregistrat de către mass-media din România.
[modifică] Sfârşitul vieţii
În cursul zilei de 6 iunie 2003, după o grea şi lungă suferinţă, a trecut la Domnul Arhiepiscopul Adalbert Boroş, la vârsta de 95 de ani, după 70 de ani de preoţie, 55 de ani de episcopat şi 13 ani de arhiepiscopat. A fost înmormântat la 11 iunie 2003 în cripta Domului romano-catolic din Piaţa Unirii, unde a fost aşezat alături de locul de veci al Episcopului Pacha Augustin. Au participat 12 Episcopi, ceremonialul înmormântării fiind prezidat de Nunţiul Apostolic în România, IPS Jean-Claude Perisset. La eveniment a participat şi IPS Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, precum şi PS Martin Roos, episcopul în funcţie al Episcopiei Romano-Catolice a Timişoarei.
[modifică] Meritele arhiepiscopului Adalbert Boroş
A avut tăria sufletească să considere anii de detenţie cei mai valoroşi ani ai vieţii sale. Nu a cunoscut ura, mânia sau disperarea. Timp de 25 ani în parohia Timişoara-Elisabetin a acceptat să slujească asemenea unui capelan. Întreaga lui viaţă era marcată de echilibru interior şi mărturisire creştină. Pentru fiecare vizită sau mână de ajutor a avut întotdeauna cuvinte de mulţumire.
Doar istoricii de artă ştiu că printre marile merite ale celui care a fost arhiepiscop dr. Adalbert Boroş, se numără şi faptul că a salvat de la distrugere 8 vitralii superbe, veritabile capodopere ale artei 1900. Lucrările sunt menţionate în majoritatea monografiilor şi albumelor dedicate artei Secession din Banat şi Ungaria, cu precizarea că remarcabilele opere ale pictorului Nagy Sándor şi maistrului sticlar Róth Miklós au pierit. Nici specialiştii n-au ştiut ce s-a întâmplat exact cu minunatele vitralii cu armătură din sârmă de plumb, care au decorat timp de peste patru decenii ferestrele capelei Seminarului teologic romano-catolic din Timişoara.
După decembrie 1989, istoricii de artă au fost încântaţi să afle că lucrările n-au căzut pradă intoleranţei politicii ateiste şi anticlericale a regimului comunist, ci s-au păstrat aproape intacte şi într-o stare relativ bună. Senzaţionala descoperire a generat un interes febril printre istoricii de artă profilaţi pe cercetarea Jugendstilului. Astfel s-a aflat că salvarea celor opt vitralii se datorează inventivităţii şi curajului ultimului rector al Seminarului romano-catolic, dr. Adalbert Boroş, care înainte ca edificiul în care a funcţionat institutul să fie naţionalizat, le-a demontat şi le-a transportat în grabă în Domul romano-catolic din Piaţa Unirii, unde le-a ascuns în cor, în poziţie culcat.
Spre norocul lui, nimeni nu le-a căutat şi nimeni nu a divulgat secretul. Vitraliile au rămas acoperite lângă orgă timp de peste patru decenii. Deoarece au stat timp îndelungat culcate pe orizontală, una peste alta, câteva dintre vitralii s-au deformat, plumbul a cedat pe alocuri şi câteva ochiuri de sticlă s-au deplasat. La restaurarea frescelor s-a angajat profesorul de desen Joseph Ed. Krämer, discipol al renumitului timişorean Szappanos Gyula. La iniţiativa episcopului Sebastian Kräuter şi a directorului cancelariei diecezei, cele 8 vitralii au fost montate pe coridorul de la etajul I al Palatului Episcopal, care, începând din anul 1991, a fost restaurat cu sprijinul R.F.G. Începând din anul 1995, vitraliile strălucesc în toată splendoarea.
[modifică] Legături externe
- A încetat din viaţă Excelenţa Sa Dr. Adalbert Boros, 07.06.2003, Timişoara (Catholica)
- Bischof Dr. Adalbert Boros ein heroisches Zeugnis für Christus
- Fotografii de la înmormântarea IPS Adalbert Boroş (Catholica)
[modifică] Note
- ^ Capitlu: instituţie care conducea activitatea unei biserici sau unei mănăstiri catolice. A fost organizată în secolul VIII, iar în secolele XII-XIII s-a generalizat în toată Europa catolică.
| Mitropoliţi şi episcopi anticomunişti în România | ||
|---|---|---|
| BRU | Vasile Aftenie | Ioan Bălan | Tit Liviu Chinezu | Ioan Dragomir | Valeriu Traian Frenţiu | Iuliu Hirtea | Iuliu Hossu | Ioan Ploscaru | Alexandru Rusu | Ioan Suciu | Alexandru Todea | | |
| BRC | Szilárd Bogdánffy | Adalbert Boroş | Alexandru Cisar | Ioan Duma | Anton Durcovici | Imre Erös | Áron Márton | Augustin Pacha | Johannes Scheffler | Joseph Schubert | |
| BOR | Grigorie Leu | Nicodim Munteanu | Visarion Puiu | |
