Asteroid

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

253 Mathilde, asteroid de tipul C masurand circa 50 km. Fotografie facuta in anul 1997 de sonda NEAR Shoemaker

Asteroizii, numiţi şi planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cereşti mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriţii (care pot avea diametrul de 10 metri sau mai puţin), şi nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi şi comete se face în momentul în care este descoperit corpul, după aparenţa vizuală: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au aşa ceva.

Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câţiva zeci de metri. Câţiva dintre cei mai mari au formă sferică şi sunt ca nişte planete in miniatură. Totuşi, vasta majoritate sunt mult mai mici, şi au formă neregulata. Compoziţia fizică a asteroizilor variază şi în multe cazuri e prea puţin inţeleasă. Unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă, cu un conţinut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alţii sunt formaţi dintr-o adunatură de roci, formată datorită gravitaţiei. Unul dintre asteroizii descoperiţi, Vesta, este vizibil cu ochiul liber, dar numai în anumite ocazii în locurile neluminate, cu cer foarte senin.

Numită prima planetă pitică, Ceres, a fost descoperită in anul 1801 de Giuseppe Piazzi, şi iniţial a fost considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri similare, care cu echipamentul de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca nişte puncte luminoase, asemănător stelelor, având un disc planetar foarte mic, sau chiar deloc (totuşi, s-au putut deosebi de stele datorită mişcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de "asteroid" din limba greaca: αστεροειδής, asteroeidēs = star-like (asemănător stelelor) din greaca antică Aστήρ, astēr = star (stea)

Vasta majoritate a asteroizilor cunoscuţi se găsesc in principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte şi Jupiter, unde s-a estimat existenţa a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km lungime, şi milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni, ce orbitează in jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute şi ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur[1] la Neptun - cu sute de obiecte trans-Neptuniane (TNOs)

[modifică] Terminologie

Termenul de "asteroid" se foloseşte pentru a caracteriza un grup de corpuri cereşti mici ce orbitează în jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetă minoră, care este termenul preferat de Uniunea Astronomică Internatională (UAI). In alte locuri se preferă termenul de "planetoid" (lb. greaca pentru "planet-like" - asemănător planetelor).

Dupa cum ne-am obişnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui, au fost clasificaţi ca asteroizi, comete sau meteoriţi, orice corp mai mic decât, să zicem, 10 metri lungime, numindu-se meteorit. Principala deosebire dintre un asteroid si o cometă este coama acesteia, formată din particule de gheaţă din cauza radiaţiei solare. Câteva corpuri au ajuns să fie numite de două ori, din cauza că iniţial au fost clasificate ca planete pitice, dar mai tarziu prezentând activităţi cometare. Unele (posibil ca toate) comete într-un final ramân fară "coamă" şi apar ca nişte puncte luminoase asemănătoare asteroizilor. O deosebire descoperită ulterior arată că, cometele au orbite mai excentrice decât asteroizii (unele corpuri clasificate ca asteroizi au de asemeni orbite excentrice remarcabile).

In ultimii ani, descoperirea obiectelor trans-Neptuniane a complicat situaţia. Aceste obiecte populeaza limitele exterioare a Sistemului Solar, unde gheaţa ramane solidă şi corpurile asemănătoare cometelor nu expun prea multa activitate cometară. Cele mai ascunse dintre acestea sunt obiectele centurii Kuiper (KBOs), numite parţial "obiecte" pentru a evita nevoia de a le numi asteroizi sau comete. Compoziţia KBOs se crede a fi asemănătoare cometelor, deşi unele pot fi înrudite cu asteroizii. Şi mai mult, nu au acea orbită excentrica asociată de obicei cu cometele, si sunt mult mai mari decât obişnuitele nuclee ale cometelor.

o altă observaţie recentă, cum ar fi analiza prafului cometar colectat de sonda Stardust, arată faptul că diferenţele dintre comete şi asteroizi sunt tot mai neclare.

La sfarşitul lunii august 2006, UAI (Uniunea Astronomică Internaţionala) a introdus în termeni "small solar system bodies" (SSSB) = corpuri mici ale sistemului solar pentru a putea include majoritatea obiectelor clasificate anterior ca planete minore şi comete. În acelaşi timp, clasa planetelor pitice a fost introdusă pentru planetele minore mai mari - acele care au masa suficientă pentru a-şi crea formă sferică sub propria gravitaţie. Potrivit UAI, termenul de "planetă minoră" se mai poate folosi, dar se va prefera "small solar system body" (SSSB). Momentan, doar Ceres, cel mai mare obiect din centura de asteroizi, de aproximativ 950 km lungime este clasat în categoria planetelor pitice, deşi sunt câţiva asteroizi cu o formă aproape sferică (Vesta, Pallas şi Hygiea) care pot fi reclasificaţi in viitor ca planete pitice.

[modifică] Distribuţia in Sistemul Solar

Centura de asteroizi (cei cu alb) şi Asteroizii Troieni (cei cu verde)

Sute de mii de asteroizi au fost descoperiţi în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur de 5,000 per lună. Din peste 400.000 planete minore înregistrate, 187,745 au orbite bine cunoscute indeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14,525 au nume oficiale. Planeta minoră cu numărul cel mai mic e (3708) 1974 FV1, iar cea cu numărul cel mai mare este 181627 Philgeluck. Estimările actuale gasesc un număr total de asteroizi de peste 1 km in diametru din sistemul nostru solar, a fi între 1,1 şi 1,9 milioane. Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca planetă pitică. Acum diferenţele se discută pentru Pallas şi Vesta; amândouă au diametre de aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care, ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.

De la stânga spre dreapta: 4 Vesta, 1 Ceres, Luna

Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte şi Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 10²¹ kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta, Ceres are o masa de 0.95x10²¹ kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), şi Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei, Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) şi Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul asteroizilor creşte rapid, cu cât masa lor scade.

Diverse varietăţi de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de aseroizi. Asteroizii din apropierea pamântului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocaţi gravitaţional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază cu Jupiter, dar au fost descoperiţi câţiva care orbitează cu Marte sau Neptun. --Crissoo7 23 mai 2008 01:41 (EEST)

[modifică] Observarea cu ochiul liber a asteroizilor

Deşi s-a reuşit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea puţin luminoşi. Asteroidul 4 Vesta este o excepţie, el fiind singurul observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deşi luminozitatea sa nu este prea mare.

Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca şi o stea mai puţin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopţi la rând şi detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix. Unele cataloage repertoriază poziţia asteroizilor; în aceste cazuri ei sunt mai uşor de localizat.

[modifică] Descoperirea primilor asteroizi

Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaşte de mai bine de 200 de ani, dar ei erau consideraţi drept produse neimportante din sistemul solar. Astăzi se ştie că asteroizii sunt o cheie importantă pentru înţelegerea formării sistemului solar, şi de aceea astronomii se interesează mult pentru ei.

Primul asteroid a fost descoperit din pura întâmplare de către Giuseppe Piazzi, director, la epoca respectivă, al observatorului astronomic din Palermo, în Sicilia. In ajunul acelui an nou 1801, acesta observa constelaţia Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se foarte lent pe fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopţi. Colegul sau Carl Friedrich Gauss utilizã aceste observaţii pentru a determina distanţa exactă a lor pâna la Pământ. Calculele sale au poziţionat noul astru între planetele Marte şi Jupiter. Piazzi le numi Ceres, dupa numele zeităţii greceşti care face să iasă seva din pământ şi să crească primele fire ale primăverii.

[modifică] Asteroizi cunoscuţi

[modifică] Traiectorie de ciocnire

Deşi majoritatea asteroizilor nu sunt un pericol pentru Pământ, circa 2 000 de asteroizi mari (de 1 km sau mai mult) se apropie sau intersectează orbita terestră. Sunt numiţi oficial NEA: Near-Earth-Asteroids (asteroizi aproape de Pământ).

Sistemul solar v • d • m
Soarele - Mercur - Venus - Pământ - Marte - Ceres - Jupiter - Saturn - Uranus - Neptun - Pluto - Eris
Planete pitice: Ceres - Pluto - Eris
Corpuri mici: Asteroizi - Centauri - OTN-uri - Comete - Meteoriţi
Sateliţi: Tereştri - Marţieni - Jovieni - Saturnieni - Uranieni - Neptunieni
Populaţii: Centura de asteroizi - Centura Kuiper - Norul Oort