Armata Voluntarilor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Armata Voluntarilor (în limba rusă: Добровольческая армия) a fost o armata contrarevoluţionară din Rusia sudică în timpul războiului civil din 1918-1920.
Armata Voluntarilor a început să se formeze în noiembrie-decembrie 1917 în Novocerkassk sub conducerea generalilor Mihail Alexeev şi Lavr Kornilov. La început, această armată era formată din ofiţeri voluntari, cadeţi, studenţi şi cazaci. Pe 27 decembrie 1917 a fost anunţată în mod oficial formarea Armatei Voluntarilor. Alexeev a fost numit conducătorul ei suprem, Kornilov – comandant, Alexandr Lukomski – şeful statului major, Anton Denikin – comandantul primei divizii, iar Serghei Markov – comandantul regimentului de ofiţeri. Ei au creat aşa numitul Consiliu Special al Cartierului General, în care erau invitaţi să participe şi politicieni importanţi precum Peter Struve, Pavel Miliukov, Mihail Rodzianko, Serghei Sazonov şi Boris Savinkov.
La începutul lunii ianuarie 1918, Armata Voluntarilor număra aproximativ 4.000 de oameni şi era angajată, împreună cu armata cazacilor lui Alexei Kaledin, în lupte împotriva Armatei Roşii. La sfârşitul lunii februarie, Armata Voluntarilor a trebuit să se retragă din Rostov pe Don în faţa atacului Armatei Roşii, îndreptându-se către Kuban, unde trebuiau să se unească cu formaţiunile cazacilor din zonă. Până în cele din urmă, majoritatea cazacilor din Kuban nu s-a aliat cu voluntarii. Numai aproximativ 3.000 de oameni sub comanda generalului Victor Pokrovski s-au alăturat Armatei Voluntarilor pe 26 martie 1918.
Încercarea Armatei Voluntarilor de cucerire a Ecaterinodarului din 9 – 13 aprilie a fost un eşec de proporţii, în timpul luptelor generalul Kornilov pierzându-şi viaţa. Comanda supremă a fost preluată de generalul Denikin, trupele sale retregându-se în staniţele îndepărtate de pe malul răsăritean al râului Don. În luna iunie a anului 1918, colonelul Hihail Drozdovski şi cei 3.000 de oameni ai s-au alăturat Armatei Voluntarilor. Pe 23 iunie, cei 8-9.000 de oameni ai Armatei Voluntarilor au început a doua campanie din Kuban, cu ajutorul lui Piotr Krasnov. Până în septembrie, efectivele armatei crescuseră la 30 – 35.000 de oameni mulţumită mobilizării cazacilor din Kuban şi a "elementelor contrarevoluţionare" din Caucazul de Nord. Armata şi-a schimbat numele în "Armata Voluntarilor din Caucaz".
În toamna anului 1918, guvernele Angliei, Franţei şi Statelor Unite şi-au înmulţit ajutoarele materiale şi logistice pentru armatele contrarevoluţionare. Cu sprijinul Antantei, forţele albilor din întreg sudul Rusiei s-au unit în Forţele armate ale Rusiei sudice (Вооружённые силы Юга России) sub comanda unică a lui Denikin. La sfârşitul anului 1918 şi începutul lui 1919, Denikin a reuşit să înfrângă Armata Sovietică a 11-a şi a cucerit între nordul Caucazului. În ianuarie, forţele lui Denikin au fost împărtite în "Armata Voluntarilor" şi "Armata Caucazului", care avea să se unească mai târziu cu "Armata Donului", creată din rămăşiţele cazacilor lui Krasnov. După cucerirea Donbasului, Ţariţinului şi Harkovului în iunie 1919, Denikin a început înaintarea către Moscova pe 3 iulie (stil nou)/20 iunie (stil vechi). Planul prevedea ca lovitura principală să fie dată de forţele aflate sub comanda generalului Vladimir Mai-Maevski. Armata Roşie a reuşit să respingă atcul albilor în bătălia de la Orel.
"Albii" au fost acuzaţi de "roşii" de făptuirea a numeroase atrocităţi în teritoriile cucerite, de obicei împotriva muncitorilor, această perioadă fiind cunoscută în istoriografia sovietică cu numele "denikinscina". Deşi unele dintre unităţile Armatei Voluntarilor erau bine antrenate şi aveau un moral ridicat datorită numeroşilor ofiţeri de carieră şi a cazacilor încadraţi în rândurile lor, eficienţa Armatei ca întreg a scăzut în continuu datorită pierderilor suferite în lupte, compensate prin recrutarea ţăranilor sau chiar a soldaţilor Armatei Roşii aflaţi în prizonierat. În timpul contraofensivei Armatei Roşii începută în octombrie 1919, Armata Voluntarilor a suferit o serie de înfrângeri, fiind împinsă constant către sud. La începutul anului 1920, armata fusese redusă la numai aproximativ 5.000 de oameni, sub comanda generalului Alexandr Kutepov.
Pe 26 şi 27 martie 1920, rămăşiţele Armatei Voluntarilor au fost evacuate din Novorossisk în Crimeea, unde s-au unit cu unităţile lui Piotr Wrangel.
[modifică] Consultaţi şi articolele:
- Mişcarea Albă
- Războiul civil rus
- Intervenţia aliată în războiul civil rus
