Andreas Baader
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Andreas Baader a fost un terorist vest-german care a fost unul din liderii organizaţiei Rote Armee Fraktion. N. 6 mai 1943, München, Republica Federală Germania.
Împreună cu Gudrun Ensslin, Thorwald Proll şi Horst Söhnlein a incendiat două magazine universale din Frankfurt am Main la 2-3 aprilie 1968, drept protest împotriva războiului din Vietnam. Pentru acest act el şi ceilalţi acuzaţi au fost condamnaţi la 3 ani închisoare.
La 14 mai 1970 a fost eliberat de către Ulrike Meinhof, Irene Goergens, Ingrid Schubert şi alţi doi complici care nu au fost niciodată identificaţi în timp ce se afla la un institut de cercetări unde i se dăduse voise de cître conducerea închisorii să se întâlnească cu jurnalista Ulrike Meinhoff sub scuza unui interviu.
Arestat din nou la 1 iunie 1972 datorită unor atentate (soldate cu 4 morţi şi peste 50 de răniţi) la care a participat în mai 1972.
S-a împuşcat în închisoare la 18 octombrie 1977 în timp ce aştepta să înceapă procesul împotriva lui şi a celorlalţi acuzaţi.