ebooksgratis.com

See also ebooksgratis.com: no banners, no cookies, totally FREE.

CLASSICISTRANIERI HOME PAGE - YOUTUBE CHANNEL
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions
Andrea Cesalpino - Wikipedia

Andrea Cesalpino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Andrea Cesalpino
Andrea Cesalpino

Andrea Cesalpino (n. 6 iunie 1519 - d. 23 februarie 1603) a fost medic, filozof şi botanist italian.

Cuprins

[modifică] Biografie

S-a născut în Arezzo, Toscana. După absolvirea studiilor (1551) la Universitatea din Pisa, unde i-a avut ca profesori pe Realdo Colombo la medicină şi Luca Ghini la botanică, a predat o perioadă filozofie, medicină şi botanică la această universitate.

În 1554 (după alte surse, 1555), ajunge profesor de medicină şi director al Grădinii Botanice din Pisa, succedându-l pe Luca Ghini, funcţie pe care o va deţine până în 1558.

Mai târziu, este chemat la Roma pentru a preda medicina, apoi devine medicul personal al papei Clement al VIII-lea. Până la sfârşitul vieţii, va rămâne profesor la Universitatea La Sapienza din Roma.

[modifică] Opera

[modifică] Filozofie

În acest domeniu, Cesalpino se manifestă ca un filozof profund. Stilul scrierilor sale este în aparenţă greoi, datorită stilului scolastic ce marca, pe atunci, întreaga epocă. Totuşi, întrezărim pasaje de o rară frumuseţe. Cunoştea pe Aristotel în profunzime, era influenţat şi de Averroes şi mergea pe linia panteismului, promovat, un secol mai târziu, de Baruch Spinoza.

Cea mai importantă scriere a sa în domeniul filozofic este Quaestionum peripateticarum libri V.

Deşi s-a manifestat drept catolic fervent, în nenumărate rânduri a fost acuzat de ateism.

[modifică] Medicină

Cercetările sale în domeniul circulaţiei sângelui au ajuns la un nivel înalt de cunoaştere şi, deşi sunt anterioare elaborării de către William Harvey a teoriei circulaţiei sanguine, aceste investigaţii au rămas aproape subestimate şi subevaluate.[1]

Aceste studii ale lui Cesalpino apar în lucrările sale: Quæstionum peripateticarum şi Quaestionum medicarum libri duo

[modifică] Botanică

Cea mai valoroasă operă a sa în acest domeniu este De plantis libri XVI (1583) şi aceasta mai ales deoarece a fost scrisă cu aproape două secole mai înainte ca naturalistul Carl Linné (1707 - 1778) să elaboreze celebra sa taxonomie[2]. Această carte conţine prima clasificare a plantelor după tipul fructelor, bazată pe studii îndelungate efectuate asupra exemplarelor din vasta sa colecţie (celebrul său ierbar, unul dintre primele din lume de o asemenea amploare). De altfel, chiar marele savant suedez îl consideră primul sistematist.

[modifică] Scrieri

  • Quaestionum Peripateticarum Libri V. Veneţia, 1771
  • Daemonum investigatio peripatetica in qua explicatur locus Hippocratis in Progn. Si quid divinum in morbis habetur. Florenţa, 1580
  • De plantis libri XVI. Florenţa, Roma, 1580 - 1603
  • De metallicis libri III. Roma, 1596
  • Artis Medicae. Roma, 1601
  • Appendix ad libros de plantis et quaestiones peripateticas. Roma, 1603
  • Quaestionum medicarum libri duo, 1593.

[modifică] Note

  1. ^ Cesalpino and Harvey, Journal of Anatomy
  2. ^ Vezi History of Horticulture

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe


aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu -