Staphylococcus
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Staphylococcus | |||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 |
|||||||||||||
| Clasificare ştiinţifică | |||||||||||||
|
|||||||||||||
| Specii | |||||||||||||
|
S. aureus |
|||||||||||||
Staphylococcus (Gr. staphylē = ciorhine + coccos = boabe, [1]) este un gen de bacterii gram-pozitive. La microscop apar ca celule rotunde (coci), grupate similar boabelor într-un ciorchine.
Genul Staphylococcus include la ora actuală (2006) 31 de specii - denumite generic "stafilococi". Majoritatea sunt nepatogene şi fac parte din microbiota indigenă, colonizînd pielea şi mucoasele oamenilor şi altor organisme. O parte pot fi întâlnite şi în flora microbiană prezentă în sol.
[modifică] Potenţialul infecţios
Stafilococii patogeni pot cauza o mare varietate de boli la animale şi oameni, prin secreţia de toxine sau prin înmulţirea rapidă şi invadarea ţesuturilor.
Stafilococii patogeni dispun de o serie de factori de virulenţă: leucocidina, hemolizina, diferite toxine, coagulaza - o adezină specifică importantă în procesul infecţios şi altele. În laboratorul de microbiologie se testează în mod curent calitatea stafilococilor de a produce coagulază, pentru diferenţierea între speciile patogene şi cele nepatogene (care cel mai adesea nu product coagulază). În urma acestui test, stafilococii sunt grupaţi în coagulazo-pozitivi şi coagulazo-negativi.
Toxinele stafilococice sunt o cauză comună a toxiinfecţiilor alimentare. Bacteriile se pot dezvolta pe hrana stocată în condiţii necorespunzătoare, fiind capabili să se multiplice chiar şi în alimentele cu un conţinut relativ redus de apă. Deşi procesul de gătire omoară bacteriile, unele toxinele sunt rezistente la temperatură, nefiind distruse nici după fierberea câteva minute.
Una dintre speciile cu un potenţial patogen ridicat este Staphylococcus aureus. Această bacterie poate supravieţui pe suprafeţele uscate, ceea ce-i oferă şanse sporite de transmitere şi are o rezistenţă instrinsecă la penicilină datorită structurii modificate a uneia sau mai multor proteine implicate în sinteza peretelui bacterian (Eng. - PBP, penicillin-binding proteins). Recent au fost identificate tulpini de S. aureus rezistente şi la meticilină (MRSA, Methicillin-resistant Staphylococcus aureus), un derivat de penicilină cu structură modificată şi care era în mod obişnuit eficient împotriva stafilococilor rezistenţi la penicilină. Aceste tulpini sunt frecvent implicate în infecţiile nosocomiale sau intracomunitare. O varietate recentă este NT-MRSA (non-typable MRSA). Prin toxinele sale S. aureus poate cauza diferite afecţiuni, de la reacţii cutanate la sindromul şocului toxic. S. aureus cauzează în general infecţii piogene localizate, de tipul abceselor sau furunculelor, dar sunt cazuri în care poate cauza infecţii sistemice, determinând uneori un tip special de septicemie, numită piemie.
Tratamentul chimioterapic antistafilococic în infecţiile grave se realizează utilizând Cefalosporine de generaţie III si IV (Cefoperazone, Ceftriaxon, Ceftibuten, Ceftazidim, Cefepime, Cefpirome, Cefquinome), Fluorochinolone (Ciprofloxacin, Ofloxacin, Levofloxacin, Gatifloxacin, Moxifloxacin) precum şi mai noile antibiotice Carbapeneme (Imipenem, Meropenem).
O altă specie de Staphylococcus coagulazo-pozitivă este Staphylococcus intermedius, un colonist frecvent al dermului unor animale. Poate produce infecţii la câini şi pisici şi, mai rar, la oameni (zoonoze). Această specie este frecvent purtătoare de gene care conferă multirezistenţă la antibiotice.
S. epidermidis, este o specie coagulazo-negativă, o bacterie comensală întâlnită frecvent pe piele. Deşi în mod obişnuit nu este patogenă, poate cauza infecţii severe la pacienţii imunocompromişi, imunosupresaţi sau cu catetere.
S. saprophyticus este o altă specie coagulazo-negativă care poate cauza infecţii ale căilor urinare.
În ultimii ani s-a observat implicarea în infecţii la oameni şi a altor specii de Staphylococcus, cum sunt S. lugdunensis, S. schleiferi şi S. caprae.
[modifică] Referinţe
- Holt JG (editor) (1994). Bergey's Manual of Determinative Bacteriology, 9th ed., Williams & Wilkins. ISBN 0-683-00603-7.
- Madigan, Michael; Martinko, John (editors) (2005). Brock Biology of Microorganisms, 11th ed., Prentice Hall. ISBN 0-13-144329-1.
- Ryan KJ; Ray CG (editors) (2004). Sherris Medical Microbiology, 4th ed., McGraw Hill. ISBN 0-8385-8529-9.
