Centru comercial
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un centru comercial este o clădire sau un grup de clădiri, împreună cu căile de acces şi spaţiile de parcare aferente, în care îşi desfăşoară activitatea mai multe unităţi de desfacere ce comercializează o gamă largă de produse şi servicii. Un termen sinonim folosit frecvent în ultimii ani este shopping mall sau, prescurtat, mall.
[modifică] Bazare acoperite
Există concepţia greşită că mall-urile sunt un rezultat al dezvoltării comerţului în ultimele decenii. În realitate însă, marile centre comerciale există de peste un mileniu, iar centrele comerciale moderne nu fac decât să reia o concepţie care exista de mult.
[modifică] Marele Bazar din Ispahan
Cel mai vechi centru comercial din lume care reuneşte spaţiile de vânzare ale mai multor comercianţi sub un singur acoperiş, este Marele Bazar din Ispahan, Iran. Bazarul a fost construit în secolul al X-lea în perioada Selgiucidă. Oraşul Ispahan a cunoscut o nouă înflorire în perioada Safavidă când Shah Abbas a ales oraşul drept capitală. Bazarul este stradă acoperită de aproximativ 2 km. lungime, care uneşte Moscheea de Vineri şi vechiul "maydan" cu noul maidan al lui Shah Abbas. Aici era noul centru al oraşului unde piaţa având dimensiunile de 510 pe 158 metri era numită Maidan-i Naqş-i Pasajul Macca 2.jpgJahan (Piaţa Creaţiei Lumii). Concepţia pieţii unea cele patru aspecte principale ale politicii Safavide într-o unică diagramă spaţială: credinţa - reprezentată de Moscheea Şahului, comemorarea strămoşilor - reprezentată de Moscheea Şeik Lutfallah, adminsitraţia imperiului - reprezentată de Palatul Imperial şi comerţul reprezentat de bazarul imperial. Portalul de intrare de la Maydan-i-Shah, construit în 1619 de Shah Abbas este similar cu portalul de intrare în moscheea din faţa opusă a pieţii. Portalul permite accesul la Bazaar Qaisarieh (bazarul imperial), o extindere a marelui bazar, unde era amplasată şi monetăria. Bazarul este luminat prin goluri circulare lăsate deschise în bolta de cărămidă, goluri care creează şi un mod de ventilaţie a bazarului, permiţând formarea unor curenţi de aer datorită cărora interiorul bazarului rămâne răcoare, chiar în perioadele foarte călduroase. Pe aleile laterale exsită caravanseraiuri, moschei şi ateliere meşteşugăreşti. Până acum câteva decenii, tot pe aleile laterale se mai măcinau cereale, roţile de moară fiind puse în mişcare de cămile. [1]
Pentru imagini ale Marelui bazar din Ispahan vezi [1]
[modifică] Kapali Çarşi din Istanbul
În secolul al XV-lea a fost construit Kapali Çarşi, Marele Bazar Acoperit din cartierul Eminönü al Istanbulului, Turcia, care chiar şi în prezent este unul din cele mai mari centre comerciale acoperite din lume. Bazarul, care acoperă peste 31 ha, având aproximativ 58 de străzi şi peste 4.000 de magazine este vizitat zilnic de 250.000 - 400.000 de cumpărători. Magazinele sunt în general grupate pe specialităţi; astfel, de exemplu în bazar există "Halıcı Sokağı" (strada vânzătorilor de covoare) sau "Sahaflar Caddesi" (strada anticarilor).
Bazarul cuprinde şi două bedestane, zone închise acoperite cu cupole:
- "Eski Bedesten" este prima dintre bedestane, fiind construită în 1464 din ordinul sultanului Mehmed II, imediat după cucerirea Constantinopolului şi constituie partea centrală a bazarului. Era iniţial destinată a fie un fel de trezorerie, pentru păstrarea banilor. În prezent, adăposteşte magazinele bijutierilor de aur şi de argint.
- "Sandal Bedesten" care are mai multe cupole, a fost executată în câteva etape ulterioare şi cuprinde partea periferică a bazarului.
În 1894 au fost executate lucrări însemnate de restaurare, fiind avariat din cauza unui cutremur.
[modifică] Centrele comerciale acoperite din Rusia
[modifică] Gostinîi Dvor din Moscova
Centre comerciale acoperite, având multe din caracteristicele mall-urilor de astăzi s-au dezvoltat în primul rând în Rusia. Explicaţii ale acestei dezvoltări pot fi găsite fie în influenţa bazarurilor acoperite orientale sau în climatul rece care făcea dificil mersul pe străzi deschise pentru cumpărături.
Primul asemenea centru comercial este Gostinîi Dvor din Moscova care ocupă o parte importantă din Kitai-gorod, vechiul cartier comercial al oraşului. Clădirea iniţială, construită din cărămidă în 1590 adăpostea atât magazine cât şi depozite. Clădirea a suferit importante transformări în perioada 1638-41. Ca urmare a dezvoltării oraşului, construcţia veche a devenit neîncăpătoare şi un nou centru comercial acoperit a fost construit alături de cel vechi în 1665. Împărăteasa Ecaterina a II-a l-a insărcinat pe arhitectul Giacomo Quarenghi să transforme aceste clădiri medievale cu un nou centru cultural şi comercial al capitalei. Noua construcţie, dată în funcţiune în 1789 era realizată în stil neoclasic cu coloane corintice. În 1830 arhitecţii Matvei Kazakov and Osip Bove au făcut transformări care modificau în mod substanţial proiectul iniţial. În 1995 a fost instalat un acoperiş modern de sticlă şi Gostinîi Dvor a fost transformat într-un spaţiu pentru expoziţii.
[modifică] Gostinîi Dvor din Arhanghelsk
Succesul comercial al Gostinîi Dvor din Moscova a determinat realizarea în primele decenii ale secolului al XIX-lea a unor centre similare în toate marile centre provinciale din Rusia. Dintre acestea, Gostinîi Dvor din Arhanghelsk este de departe cel mai vechi, datând din secolul al XVII-lea. Centrul a fost ridicat în delta râului Dvina de Nord, în vecinătatea mânăstirii Arhanghelului Mihail, din ordinul ţarului Aleksei Mihailovici, tatăl lui Petru I. Centrul avea o importanţă mare pentru Rusia, care nu avea în acea perioadă altă ieşire la mare. Spre deosebire de alte centre, cel de la Arhanghelsk deservea în special comerţul cu ridicata, asigurând contactele dintre importatori şi exportatori. De asemenea, pe lângă spaţiile comerciale erau şi spaţii pentru locuinţe. Construcţia centrului Gostinîi Dvor a început în 1668 şi a durat 16 ani. Ea a fost executată pe baza unor planuri elaborate la Moscova de arhitgecţii Piotr Marselis, William Scharf, Matthias Antsen şi Aleksei Markov, acesta din urmă fiind cel care a şi terminat construcţia în 1684.
Clădirea mai păstra multe dintre elementele arhitecturale ale pieţelor comerciale din Rusia evului mediu. Zidurile de cărămidă şi cele şase turnuri îi dădeau asemănarea cu o cetate, intenţia fiind de a da negustorilor un sentiment de siguranţă, care probabil era necesar într-o zonă atât de îndepărtată. Incinta dreptunghiulară era împărţită în trei părţi distincte prin două ziduri transversale. Partea centrală era rezervată pentru pază, iar cele două curţi laterale pentru negustori, una fiind pentru cei străini ("curtea nemţească" iar a doua pentru ruşi ("curtea rusească"). Conform legislaţiei ruse din acea vreme, străinii nu aveau voie să locuiască decât în spaţii anume alocate. În interiorul curţilor erau spaţii de depozitare a mărfurilor sub cerul liber; alte spaţii de depozitare existau la parterul din zidurile de incintă. La etaj, erau camerele unde stăteau negustorii şi o galerie cu arcade unde se puteau examina mărfurile şi se efectuau tranzacţiile.
La începutul secolului al XVIII-lea Arkanghelsk şi-a pierdut poziţia de unic port al Rusiei şi negustorii străini au început să abandoneze oraşul. Gostinîi dvor era abandonat şi se deteriora. În 1787, Ecaterina a II-a a dispus transformatea curţii ruseşti a clăririi în centru vamal. Micile ferestre medievale de la etajul al doilea al faţadei exterioare au fost mărite. Restul clădirii a servit drept carieră de piatră pentru locuitorii oraşului. În prezent mai rămân doar unele porţiuni are zidurilor curţii ruseşti care să amintească de marele centru comercial de odinioară.
[modifică] Gostinîi Dvor din Kostroma
În cadrul unor lucrări de sistematizare efectuate ca urmare a incendiului din 1773 care distrusese o parte din oraşul Kostroma s-a considerat necesară executarea unui centru comercial. Proiectul de principiu al şirului de magazine Gostinîi Dvor din Kostroma a fost elaborat de Karl Kler arhitectul gubernei Vladimir. Definitivarea proiectului şi execuţia i-au revenit lui Stepan Vorotilov. Construcţia a început în 1789.
Centrul comercial constă din două şiruri paralele de magazine, între ele formându-se o piaţă. În faţa magazinelor din spre piaţă a fost realizată o colonadă. În faţa magazinelor din exterior există arcade. La capătul pieţii se află turnul de clopotniţă al bisericii Mântuitorului. Această biserică, una din cele mai vechi din Kostroma, fusese iniţial de lemn, dar în 1766 pe amplasamentul ei fusese ridicată o biserică de piatră. Corpul din stânga, privind spre Volga, era numit "şirul roşu", pentru că în el se vindeau mărfuri "roşii" товаpом (ţesături, pielărie, blănuri, precum şi cărţi) şi cuprindea 86 prăvălii. Corpul din dreapta numit "şirul alb" cuprindea 52 prăvălii proiectate, destinate pentru făină, alimente şi furaje.
Între cele două şiruri a fost construită o piaţă, O plantaţie de copaci în centrul pieţii a fost realizată abea în 1940. Din păcate această plantaţie nu a fost întreţinută iar în prezent piaţa este asfaltată. Gostinîi Dvor din Kostroma este considerat a fi cel mai bine prezervat centru comercial de provincie din Rusia. [2]
[modifică] Gostinîi Dvor din Sankt Petersburg
Un prim magazin de acest gen este Gostinîi Dvor din Sankt Petersburg construit în 1785. Situată la intersecţia dintre "Nevski Prospekt" şi strada Sadovaia, clădirea are o lungime de peste un kilometru şi acoperă o suprafaţă de 53.000 m². Construcţia a început în 1757 după un proiect al arhitectului Bartolomeo Rastrelli dar ulterior, a fost terminată după un proiect mai puţin ambiţios şi mai funcţional al arhitectului Jean Baptiste Vallin de la Mothe. În deceniile următoare clădirea a fost mărită de mai multe ori. Totuşi, la începutul secolului XX centrul şi-a pierdut din popularitate în favoarea "pasajelor". În perioada de după cel de al doilea război mondial, o serie de ziduri interioare au fost demolate şi în prezent a redevenit unul din centrele comerciale moderne din Sankt Petersburg.
[modifică] Pasajele şi arcadele
Dezvoltarea urbană prin construirea de clădiri alăturate lipite unele de altele a dat naştere la o nouă formă de centre comerciale, denumite pasaje sau arcade. În principiu, ele erau o largă alee pietonală acoperită, construită între două clăriri sau în mijlocul unei clădiri. În general, pasajele erau acoperite cu geamuri, susţinute de o structură metalică. Pe laturile pasajului erau amplasate magazinele de diferite categorii. Fiind în general construcţii costisitoare, magazinele videau, cel puţin în prima perioadă, produse de lux. Astfel în pasaje se găseau de obicei bijutieri, croitori de lux etc. De aceea, ele atrăgeau în general protipendada şi uneori aveau şi intrări păzite pentru ca cumpărătorii de vază să fie oarecum apăraţi de oamenii de rând.
Pasajul, ca edificiu destinat funcţiilor comerciale, a atins culmea succesului la începutul secolului XIX, urmând apoi declinul, dar ideea pasajului nu va fi complet abandonată.
[modifică] Burlington Arcade din Londra
Primul pasaj modern a fost Burlington Arcade din Londra, dat în funcţiune în 1819, şi porneşte din Piccadilly până în Burlington Gardens. Este considerat a fi un precursor al galeriilor şi pasajelor comerciale care s-au extins atât în Europa cât şi în America de Nord, precum şi a centrelor comerciale moderne de azi.
Pasajul a fost construit la ordinul lordului George Cavendish, fratele mezin al lui William Cavendish, al 5-kea duce de Devonshire, care moştenise palatul Burlington House pe un teren alăturat. Arhitectul pasajului a fost Samuel Ware. Iniţial pasajul avea 72 mici prăvălii, fiecare dintre ele aşezate pe două etaje. În timp, unele dintre aceste prăvălii au fost unite, astfel încât în prezent, pasajul cuprinde în jur de 40 de magazine. Faţada din spre Piccadilly a fost adăugată la începutul secolului al XX-lea şi reprezintă o versiune târzue a manierismului Victorian.
[modifică] Arcada Westminster din Providence (SUA)
În Statele Unite, primul pasaj a fost Greek Revival Weybosset Arcade din Providence (Rhode Island), proiectat de arhitectul Russell Warren dat în funcţiune în 1828 [3]. Pasajul este cunoscut azi sub numele Westminster Arcade sau "Providence Arcade". La ambele capete ale pasajului există câte o faţadă de 22 m lăţime cu coloane din granit de 13,5 m înălţime, inspirată din templele greceşti. Pasajul propriu zis are o lungime de 65 m, la mijloc fiind executate şi două pasaje transversale. Arcada are trei etaje de prăvălii, pentru accesul la etaje fiind executate scări în porticele de intrate. La etaje există galerii cu balustrade din fontă. Pasajul este acoperit cu un acoperiş de sticlă pe schelet de oţel de 56,4 m lungime şi 9,6 m lăţime. În total, pasajul cuprindea 78 de prăvălii. După realizare, arhitectura a fost foarte criticată, arhitectul fiind acuzat de incultură şi lipsă de gust, având coloane dorice cu capiteluri ionice. Pasajul a fost renovat în 1980. Spre deosebire de alte pasaje, cel de la Providence nu a fost un succes comercial, administratorii având în permanenţă dificultăţi în închirierea spaţiilor comerciale.
După acest prim pasaj au urmat altele în New York şi Philadelphia.
[modifică] Galleria Vittorio Emanuele II din Milano
Galleria Vittorio Emanuele II care leagă Piazza del Duomo cu Piazza della Scala din Milano constituie de fapt un ansamblu format din două pasaje perpendiculare care se intersectează într-o piaţetă octogonală acoperită de o cupolă. Galeriile au un acoperiş dintr-un schelet metalic pe care este montată sticlă. Pe pardoseala pieţei centrale octogonale s-a realizat un mozaic, având în partea centrală stema casei regale de Savoia iar pe laturi stemele principalelor oraşe din Italia de nord: Torino, Roma, Firenze şi Milano. În partea de sus a octogonului sunt reprezentate continentele: Africa, Asia, Europa şi America.
Braţele galeriei au o lăţime de 14,5 m şi o înălţime de 32 m, înălţimea octogonului fiind de 47 m. Lungimea lor variază între 105 şi 196 m.
Ideea unui asemenea pasaj a fost lansată în 1859, imediat după unificarea Italiei şi urma să fie una din construcţiile care să marcheze acest eveniment. La concursul internaţional organizat de primăria din Milano au participat 176 arhitecţi de renume. În mod surprizător, concursul a fost câştigat de Giuseppe Mengoni, un arhitect italian de 30 de ani, relativ necunoscut. Construcţia a început în 1865, piatra de temelie fiind aşezată de regele Victor Emmanuel II de Savoia, care a şi inaugurat galeria cu doi ani mai târziu, deşi nu fusese încă complet terminată. La 30 decembrie 1877, în timpul unei inspecţii a cupolei, arhitectul Giuseppe Mengoni a căzut accidental murind pe loc. Arcul de triumf de la intrarea în galerie din spre Piazza del Duomo a fost terminat în 1878.
După modelul galeriei Vittorio Emanuele II a fost realizată şi Galleria Umberto I din Napoli, inaugurată în 1890.
Galeria a fost foarte avariată de bombardamentele aliate din 13 şi 15 august 1943. Lucrările de refacere au avut loc doar în anii 1960. În prezent, Galleria Vittorio Emanuele II este considerată a fi una din cele mai luxoase şi scumpe din lume. Cele patru etaje ale galeriei adăpostesc magazine de mare lux, librării, baruri şi restaurante. Hotelul ultra-luxos Park-Hyatt este legat direct de galerie.
[modifică] Arcada din Cleveland, Ohio (SUA) Arcade
Pasajul Arcade din Cleveland (Ohio, SUA) a fost considerat, până la convertirea sa în hotel, cel mai mare pasaj din lume fiind construit în intenţia de a prezenta o viziune americană a ideea unui "bazar oriental". Pasajul leagă între ele principalele artere ale oraşului şi a rămas chiar şi în prezent, unul dintre cele mai frecventate locuri din oraş. Pasajul a fost dat în funcţiune la 31 mai 1890
Arcada este aşezată între două clădiri de nouă etaje, utilizate pentu birouri, unite printr-o arcadă de cinci etaje. Cupola din schelet metalic acoperit cu sticlă are o lungime de 91 m şi o lungime de 30 m. Arcada, a fost proiectată de arhitectul John Eisenmann după modelul galeriei din Milano şi este considerată unul din monumentele de arhitectură urbană americană din secolul al XIX-lea. Intrarea din spre Superior Avenue a fost proiectată în stilul care este numit astăzi Romanicul Richardsonian (după iniţiatorul lui Henry Hobson Richardson. Cea de a doua intrare, din spre strada Euclid, a fost refăcută în 1939.
În 2001 corporaţia Hyatt a achiziţionat imobilele şi a trecut la reamenajarea lor. Astfel, cele două turnuri precum şi trei etaje superioare are arcadei sunt utilizate de hotelul Hyatt Regency. Intrarea în hotel este situată la intrarea din spre Superior Avenue. Cele două etaje inferioare ale pasajului, în care sunt situate diferite magazine, rămân deschise pentru public.
La Cleveland au mai fost construite alte două pasaje: The colonial arcade şi The Euclid arcade de proporţii mai mici.
[modifică] Pasajele din România
[modifică] Pasajul Macca-Villacrosse
Pasajul Macca-Villacrosse, proiectat în 1890 de arhitectul Felix Xenopol, avea două ramuri care porneau din Calea Victoriei unindu-se apoi aproape de ieşirea în Strada Eugen Carada. Numele de Villacrosse îi fusese dat în cinstea lui Xavier Villacrosse arhitect şef al capitalei care murise în 1855.
[modifică] Pasajul Vulturul Negru din Oradea
Palatul Vulturul Negru, amplasat pe Strada Independenţei din Oradea, a fost construit între 1907-1909 de arhitecţii orădeni Marcell Komor şi Jakob Dezso, în varianta austriacă a stilului Art Nouveau (cunoscută şi sub numele de Sezessionstil) fiind cea mai importantă clădire a stilului său, din Oradea. Antreprenorul lucrării a fost Ferencz Sztarill. Clădirea este multifuncţională, cuprinzând, la vremea inaugurării, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate în trei corpuri asimetrice. În prezent, în clădire funcţionează un hotel, un cinematograf, trei cluburi, câteva magazine şi o bancă
Clădirea este de colţ, cu parter înalt şi patru etaje, format din două corpuri între care se găseşte un pasaj vitrat cu trei intrări din spre Strada Independenţei, Piaţa Unirii şi Strada Vasile Alecsandri. Faţada principală dinspre Piaţa Unirii este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale. Faţada corpului din Strada Independenţei este mai ordonată şi sobră. Motivul central îl reprezintă un corp ieşit, impărţit în două registre, care se termină în atic trilobat, având un vitraliu în timpan. Vitraliul cu vulturul negru, devenit o emblemă a ansamblului, a fost executat în 1909, în atelierul orădean K. Neumann.
[modifică] Magazinele universale
La începutul secolului XX are loc în America dezvoltarea marilor magazine. Primele mari magazine din America au fost Lord & Taylor, (la New York în 1826), Macy's, (la New York în 1858).
[modifică] Magazinul Harrods din Knightsbridge, Londra
Magazinul Harrods din cartierul Knightsbridge din Londra, Regatul Unit este considerat a fi unul dintre cele mai luxoase magazine universale din lume. Magazinul ocupă o suprafaţă de teren de 1,82 ha. suprafaţa spaţiilor comerciale din interiorul magazinului fiind de 92.000 m2. Magazinul se mândreşte şi cu iluminatul exterior al faţadei pentru care se utilizează aproximativ 100.000 becuri.
Harrods are o istorie diferită de cea a altor magazine universale care s-au construit, ea urmând dezvoltarea firmei create de Charles Henry Harrod, un negustor de ceai şi băcănie care în 1835 deschisese un magazin în cartierul Stepney din Londra. Magazinul lui Harrod, preluat ulterior de fiul său, Charles Digby Harrod, s-a mutat pe actualul amplasament de pe Brompton Road în 1849, la acea vreme o zonă semi-rurală din periferiile oraşului. Pe măsură ce afacerile firmei prosperau, magazinul se extindea în clădirile învecinate. La 6 decembrie 1883 cvartalul de clădiri unde se aflau magazinele Harrod a fost mistuit de un cutremur. Familia Harrod a profitat de această nenorocire pentru a achiziţiona întreg cvartalul şi pentru a construi magazinul universal actual.
Magazinului i se acordase privilegiul de furnizor al Reginei Elisabeta II, al prinţului Philip, ducele de Edinburgh şi al prinţului Charles de Wales. Aceasta îndreptăţea firma să prezinte pe faţadă blazoanele celor trei persoane regale.
Magazinul Harrods a fost achiziţionat în 1985 de magnatul egiptean Mohamed Al-Fayed. În urma disputei dintre casa regală şi Al-Fayed după accidentul de automobil în care au murit pricipesa Diana de Wales şi Dodi Al-Fayed, fiul proprietarului magazinului, casele regale au retras privigiile acordate şi blazoanele au trebuit demontate de pe faţadă.
[modifică] Hale
[modifică] Halele din Paris
Piaţa exista înca din secolul al X-lea, când este menţionat un loc unde se comercializau alimente în zona în care acum se află halele. Se consideră însă că anul infiinţării este 1183, atunci cănd regele Philipe Auguste a construit adăposturi pentru comercianţii pieţei. În 1183 regele Philippe Auguste al Franţei a construit în locul numit "les Champeaux" două clădiri mari numite «les Halles» unde urmau să fie vândute produsele fermierilor. În 1854, ca urmare a creşterii nevoilor alimentare ale oraşului, Victor Baltard a construit 12 pavilioane noi, care erau construcţii metalice remarcabile. Din cauza problemelor logistice pe care pe ridica această uriaşă piaţă a produselor alimentare cu ridicata, piaţa a fost mutată la Rungis la sud de Paris. Pavilioanele lui Ballard au fost distruse şi în locul lor a fost construit un nou centru comercial, terminat în 1986
În 1850, sunt instalati 12 piloni uriaşi de fier pentru a susţine acoperişul. Din pacate, în 1969, vechea piaţă a fost demolată pentru a decongestiona traficul din centrul Parisului. Noul centru subteran nu are personalitate, deşi mai exista înca nişte bistrouri vechi si magazine de specialităţi culinare care au supravieţuit timpului, oferind o mostră a lumii care a existat pe aceste locuri. În apropierea Halelor (6 rue Coquilliere, 75001) a supravietuit o braserie, Au Pied de Cochon, care serveşte încă feluri de mincare preferate de negustorii de altădată, cum ar fi picioare de porc. Mult timp, acesta a fost localul preferat din Hale. Daca nu va plac maruntaiele de porc, comandati friptura la gratar sau stridii insa, din pacate, preturile sint destul de mari.
[modifică] Hala din Wrocław
Hala din Wrocław a fost executată după proiectul arh. Richard Plüddemann în 1906-1910. Cu arce de beton armat. Din doua hale identice construite una a fost distrusa in timpul razboiului iar a doua mai este si astazi utilizata ca piata.
[modifică] Hala Obor
cum ar fi halele alimentare (hala Unirii - 1865-1870 demolara în 1985+86 si hala Traian, arh. Giulio Magni - 1896, ambele in Bucuresti Între 1939-1945 au fost construite Halele Obor din Bucureşti, cele mai mari şi mai moderne din sud-estul Europei, (de către arhitectul Horia Creangă).
[modifică] Halele Centrale din Ploieşti
Halele Centrale din Ploieşti au fost realizate de arh. Toma T. Socolescu, execuţia începând în 1929 iar întreg complexul fiind dat în funcţiune în 1935. Construcţia a suferit reparaţii radicale în 1982-1983 păstrându-se aspectul iniţial. Partea centrală a halelor are forma unui patrat cu latura de 50 m. Legătura dintre parter şi subsol sau etajul halei se face prin intermediul a patru scări şi a patru ascensoare pentru mărfuri. În partea de sud-vest se ridică un turn, pe care se află un orologiu şi o terasă.
[modifică] Centrele comerciale moderne
Centrele comerciale moderne, denumite în limba engleză Shopping Mall Denumirea vine de la un Pall mall, un joc cu mingea, precursor al jocului croquet de mai târziu, care era la modă în secolele XVI şi XVII. Numele englezesc vine din numele italian al jocului pallamaglio, numele referindu-se şi la terenurile de joc, în principiu alei rectilinii lungi. Când jocul a fost abandonat, terenurile de joc au găsit alte utilizări, unele fiind convertite în spaţii comerciale, altele în spaţii verzi. Toate acestea au primit numele de mall, în limba engleză termenul fiind aplicabil în egală măsură la o zone de concentrare de spaţii comerciale, sau la un spaţiu verde. Exemplul cel mai ilustrativ al celui de al doilea sens este zona centrală a oraşului Washington (SUA), cunoscută sub numele de The mall. Deşi în România, există o tendinţă de preluare a unor termeni din limba engleză (adeseori cu o viciere a sensului din limba de origine) şi de a desemna spaţiile comerciale noi cu denumirea de mall, o asemenea preluare a cuvântului este incorectă. În principiu, termenul de mall fără altă precizare se referă la un spaţiu verde, iar spaţiile comerciale au denumiri compuse în care se precizează despre ce tip de mall este vorba, de exemplu shopping mall, strip mall, outlet mall şi altele.
După International Council of Shopping Centers - (Consiliul Internaţional al Centrelor Comerciale) - ISCS, un centru comercial este definit ca un grup de magazine de desfacere sau alte stabilimente comerciale care sunt proiectate, executate, deţinute în proprietate şi administrate ca o singură unitate. Un centru comercial trebuie să dispună de loc de parcare.
| Tipul centrului | Caracterul mărfurilor | Suprafaţă comercială (m2) inclusiv magazinele ancoră |
Suprafaţa totală (ha) | Magazine ancoră | Tip de magazin ancoră | Procent din suprafaţa comercială revenind magazinelor ancoră |
Raza deservită (km) |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| CENTRE ACOPERITE | |||||||
| Centru regional | Mărfuri de uz general, articole de îmbrăcăminte | 37.000 - 74.000 | 16 - 40 | 1 sau mai multe | Superpiaţă | 30 - 50% | |
| Centru super-regional | Similar cu centrele regionale dar având o varietate şi o selecţie mai mare | peste 74.000 | 24 - 50 | 1 sau mai multe | Superpiaţă | 30 - 50% | 3 mile |
| CENTRE DESCHISE | |||||||
| Centru de cartier | Mărfuri de primă necesitate | 2.800 - 14.000 | 1,2 - 6 | 1 au mai multe | Superpiaţă | 30 - 50% | 5 |
| Centru de localitate | Mărfuri de primă necesitate Mărfuri de uz general |
9.300 - 32.500 | 4 - 16 | 2 sau mai multe | Magazin universal, superpiaţă, magazine de specialitate mari | 40 - 50% | 5 - 10 |
| Centru de lux | Magazine de specialitate cu mărfuri de lux, restaurante de lux, spectacole în aer liber | Tipic: 14 - 46 dar pot fi mai mici sau mai mari decât aceste limite | 4 - 16 | 0 - 2 | Nu sunt ancorate în modul tradiţional | 30 - 50% | 3 mile |
| Centru dominant (power center) | Mărfuri de primă necesitate | 23.200 - 55.800 | 10 - 32 | 1 sau mai multe | Superpiaţă | 30 - 50% | 3 mile |
| Centru tematic sau de festivaluri | Mărfuri de primă necesitate | 7.400 - 23.200 | 2 - 8 | 1 sau mai multe | Superpiaţă | 30 - 50% | 3 mile |
| Centru de desfacere (Outlet center) | Mărfuri de primă necesitate | 4.600 - 37.200 | 4 - 20 | 1 sau mai multe | Superpiaţă | 30 - 50% | 3 mile |
[modifică] Centre comerciale golaşe (strip mall)
Centrele comerciale golaşe (numite în Statele Unite şi în Canada strip mall sau plaza iar în Regatul Unit retail parks sau out-of-town shopping centres) sunt zone comerciale deschise, unde magazinele sunt de obicei aşezate într-un singur şir, cu un trotoar (uneori acoperit) în faţă. Uneori clădirile centrului sunt aşezate şi lateral faţă de centrul comercial, izolând spaţiul complet de zonele din jur. În mod tipic ele au un spaţiu mare de parcare în faţă şi se află la marginea unor artere importante de circulaţie. Centele golaşe sunt în general de sine stătătoare, cu puţine sau fără legături pietonale cu spaţiile din jur. Primul centru comercial de acest tip este Country Club Plaza, realizat în 1922 în Kansas City, Missouri, SUA.
Arhitectura centrelor comerciale golaşe variază în limite foarte largi. Multe centre mai vechi aveau o arhitectură extrem de simplă, fără elemente decorative. Centrele mai moderne tind să aibă elemente ornamentale care să le facă mai atractive.
În general există două tipuri de centre comerciale golaşe:
- centre comerciale de proximitate (în engleză neighborhood mall) adeseori amplasate la intersecţia a două străzi principale din zone rezidenţiale, în special în zone rurale sau semirurale. Ele au destinaţia de a satisface în primul rând necesităţile populaţiei locale, şi în general conţin un magazin alimentar, un magazin de închiriat video-casete, o curăţătorie, un mic restaurant şi alte mici magazine similare. Uneori, în cadrul aceluiaşi complex se află şi o staţie de benzină şi un oficiu bancar.
- centre comerciale dezvoltate în jurul unor magazine hală (în engleză big box retailer) care au rolul de a ancora centrul. Aceste magazine hală sunt de obicei fie unităţi ale unor linii comerciale pentru magazine universale ieftine, cum sunt de exemplu în Statele Unite liniile Walmart sau Target, fie unităţi ale unor linii de magazine specializate, cum sunt de exemplu în Statele Unite liniile Home Depot (pentru articole de fierărie, materiale de construcţii şi aparataj casnic), Circuit City pentru produse electronice şi altele. Ele îşi iau numele de la faptul că sunt în general instalate în mari hale de tip industrial, cu minime amenajări interioare. În jurul magazinelor ancoră mai sunt uneori instalate şi alte magazine mai mici. Centrele comerciale de acest tip sunt de obicei amenajate în afara oraşelor mari şi numărul lor este, în general, limitat, un singur magazin al unei linii deservind o zonă foarte întinsă, adeseori chiar un oraş întreg.
În 1907 s-a realizat edificiul Roland Park Shopping Center la Baltimore. Prototipul tuturor centrelor comerciale actuale este Highland Park Shopping Village, construit în 1931 la Dallas.
[modifică] Centrele comerciale de desfacere
Ca urmare a creşterii numărului de automobile, centrele comerciale s-au difersificat, ulterior dezvoltându-se şi centre comerciale de periferie.
-
- regional mall
- outlet mall
- plaza
[modifică] Superpieţe şi hyperpieţe
Hyperpieţele sunt o extindere a conceptului de superpieţe. Unii specialişti consideră că conceptul de hyperpieţă este o invenţie franceză, prima hyperpiaţă realizată fiind cea a firmei Carrefour din Sainte-Geneviève-des-Bois din departamentul Essonne din vecinătatea Parisului (Franţa) în 1963.
[modifică] warehouse
- lifestyle center
- anchor store
[modifică] Centrele de alimentaţie Food court
[modifică] Bibliografie
- Andrea Villani - Distribuţia comercială în cadrul oraşului şi în teritoriu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
[modifică] Vezi şi
- Listă de centre comerciale din România
- Magazin
- Piaţă
- Supermarket
- Magazine virtuale
[modifică] Note
- ^ Michell, George. 1978. Architecture of the Islamic World. London: Thames and Hudson.
- ^ http://old.kostroma.net/plrew/index.html
- ^ Alexander, Robert - The Arcade in Providence - Journal of the Society of Architectural Historians Nr. 3, 1953, pp. 13-16
- ^ http://www.icsc.org/srch/lib/SCDefinitions99.pdf
