Cameră obscură
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Definiţie
Camera obscură poate fi definită ca fiind o copie mecanică a ochiului animal. Anatomic, ochiul este un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale.
Din punct de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoare apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă. Acestea se găsesc în interiorul globului ocular, mărginit în exterior de o membrană rezistentă numită sclerotică, opacă peste tot, exceptând o porţiune din faţă, care este transparentă şi de formă sferică, cunoscută sub numele de corneea transparentă. Pe planul opus corneei se află o membrană cu celule senzoriale numită retină. Lumina pătrunde prin cornee şi cade pe retină, unde formează o imagine reală şi răsturnată a obiectelor privite, transmisă prin nervul optic la creier.
Prin analogie camera obscură este asemeni ochiului omenesc, aceasta fiind formată dintr-o cutie paralelipipedică cu un interior de culoare neagră (globul ocular) , cu o deschidere foarte mică, ulterior s-a montat o lentilă convergentă (rol îndeplinit la ochi de ansamblul cornee - cristalin) şi paralel cu deschizătura un ecran alb sau un ecran mat transparent pe care se poate privi o imagine reală şi răsturnată (retina).
[modifică] Istoric
Principiile camerei obscure erau cunoscute de foarte mult timp, încă din antichitate. Astfel, egiptologii la unul din templele zeului Ra au descoperit un sistem "cameră obscură", unde Ra la răsăritul soarelui era proiectat pe un perete al templului.
In secolul XV, Leonardo da Vinci, celebrul sculptor, arhitect şi inginer, descoperă şi defineşte că formarea imaginii într-o cameră obscură se datorează în primul rând proprietăţii razelor de lumină de a se propaga în linie dreaptă şi tocmai acestui fapt, imaginea este răsturnată. Datorită faptului că nu se putea obţine o imagine clară a obiectului luminos, întrucât nu se putea practica un orificiu foarete mic care să permită trecerea unei singure raze luminoase, era necesar îmbunătăţirea sistemului.
In jurul anului 1500, anatomiştii ajung să definească funcţionarea ochiului. In aceste condiţii Cardano, care studia structura ochiului şi legile vederii, a reuşit să perfecţioneze vechea cameră obscură, pornind de la analogia că în deschizătura ochiului cristalinul funcţionează ca o lentilă convergentă şi înzestrează camera obscură cu acest element tehnic. Rezultatul a fost o imagine clară, reală, răsturnată şi mult mai luminoasă.
Câţiva ani mai târziu, fizicianul italian Giambatista della Porta, îmbunătăţeşte această invenţie, imaginea captată de o oglindă plană (în loc de ecran), este reproiectată pe un ecran exterior, pentru a fi scrisă cu creionul. Metoda a fost folosită de o serie de pictori portretişti pentru a reda cât mai fidel chipurile clienţilor lor.
[modifică] Aplicaţiile camerei obscure
[modifică] Aparatul fotografic
Aparatul fotografic este dipozitivul cu care se poate înregistra o imagine statică din mediul înconjurător, imaginea obţinută numindu-se fotografie.
Se compune dintr-o carcasă închisă camera obscură propriu -zisă , pe care se află montate organele principale ale aparatului fotografic.
Organele principale ale aparatului fotografic sunt:
- 1.obiectivul, care este un ansamblu de lentile cu ajutorul cărora se obţine o imagine reală fără aberaţie pe o placă fotografică, peliculă sau hârtie, toate cu o emulsie fotosensibilă.
In interiorul aparatului fotografic se află :
- 2.culoarul peliculei(rama de fixare a plăcii) aflat într-un plan perpendicular pe axul optic,
- 3.fereastra de expunere,
- 4.materialul fotosensibil pe suportul său în funcţie de tipul aparatului,
- 5.bobine debitoare sau receptoare în cazul peliculei fotosensibile,
- 6.diafragma variabilă sau irisul necesar modificării diametrului util al obiectivului,
- 7.sistemul de obturare care face reglarea timpului de expunere,
- 8.sistemul de reglaj al aducerii imaginii în planul materialului fotografic( peliculă, placă fotografică sau hârtie fotografică.
- 9.sistemul de antrenare al peliculei după fiecare expunere şi totodată de armare pentru a declaşa următoarea expunere,
- 10.sistemul de vizare.
[modifică] Aparatul de filmat
Se poate spune că este un aparat foto complex care are posibilitatea să înregistreze una după alta fotografiile, care acum se numesc fotograme, având un mecanism de transport sacadat al peliculei fotosensibile, putând înregistra fazele sucesive ale mişcării.
Mecanismul de transport sacadat al peliculei este pus în mişcare printr-un dispozitiv cu arc sau cu motor electric.Iniţial la aparatele începuturilor cinematografiei erau puse în mişcare manual.
Carcasa aparatului este izolată şi fonic pentru a nu se auzi mersul aparatului, în condiţiile filmărilor în studiouri.
Obiectivele folosite sunt superioare celor de la aparatele foto. De obicei ele sunt aşezate într-o turelă prinsă de aparat.
Au montate două casete ermetice pătrunderii luminii cu capacităţi între 30 - 300 m peliculă fotosensibilă , în funcţie unde sunt folosite - reportaj sau platou de filmare.
Aparatele de filmare sunt după genul filmării :
- aparate normale
- speciale (pentru filmări sub apă, filmări cadru cu cadru în producţia de desene animate, filmări rapide).
După utilizare sunt :
- aparate pentru amatori cu peliculă de 16 mm, 8 mm,8 mm super
- aparate profesionale cu peliculă de 35 mm sau Tood AO 70 mm folosite în studiourilor de producţie film.
Intrucât la filmare este necesară o bună stabilitate a peliculei în fereastra de expunere, mecanismul de transport sacadat este cel cu grifă, subliniind că la aparatele profesionale se foloseşte cel cu grifă şi contragrifă.
[modifică] Tipuri de obiective la aparatele foto şi filmat
- 1. Obiectiv cu distanţă focală scurtă - 20, 30, 40 mm.Acesta are un unghi de cuprindere mare, o mare claritate în profunzime şi măreşte efectul de adâncime.
- 2. Obiectiv cu distanţă focală normală - 50 mm. Obiectivul "vede" ca un ochi uman.
- 3. Obiectiv cu distanţă focală lungă (teleobiectiv) - 45-400 mm.Acesta creează un unghi foarte îngust de cuprindere, îmbrăţişază un câmp mic, obiectivul ocupând toată fotograma. Profunzimea slabă şi apare fenomenul de aplatizare al imaginii (se turteşte relieful).
- 4. Obiectiv cu distanţă focală variabilă, care cuprinde toate caracteristicile celorlalte categorii.
