Bonsai
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bonsai (în japoneză: 盆栽, însemnând aproximativ "grădinărit în tavă") este arta şi ştiinţa de a creşte plante şi arbori miniaturali, prin creşterea acestora forţată în spaţii mult mai restrânse decît sunt necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea şi tăierea adecvată a ramurilor şi prin hrănire minimală cu apă şi îngrăşăminte. Arborii cresc astfel într-o formă estetică, care sugerează de cele mai multe ori vârstă înaintată, deşi impresia de îmbătrânire nu este falsă deoarece mulţi arbori bonsai sunt realmente bătrîni, dar arătând aceasta în forma lor miniaturală.
Este demn de remarcat că străvechea artă şi ştiinţă penjing, originară din China continentală, este foarte similară, deşi a fost menită expunerii arborilor în aer liber. Totodată, penjing este mult mai veche decât arta bonsai-ului, fiind în acelaşi timp precursoarea şi sursa de inspiraţie pentru japonezi, respectiv pentru coreeni.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Schiţe şi desene a unor arbori crescuţi în ghivece, având câteodată roci sau alte elemente decorative, aparent fiind utilizaţi pentru scopuri decorative, au fost descoperite în mormintele Egiptului antic şi au fost datate ca fiind mai vechi de 4,000 de ani. Este de asemenea cunoscut că în Asia, caravanele transportau frecvent în vase arbori de diferite specii şi dimensiuni. Aceşti arbori erau surse de chimicale utilizate medicinal de către vindecătorii caravanelor atât pe traseul urmat, cât şi în locurile în care caravana oprea.
Arta modernă a bonsai-ului este originară din China, fiind veche de cel puţin 2,000 de ani. A fost denumită iniţial penzai (盆栽) şi a fost scrisă utilizând aceleaşi sistem de caractere Hanzi, care a generat şi caracterele Kanji de mai sus. A fost adus în Japonia de către ambasadorii imperiali japonezi de pe lângă curtea imperială a Chinei, cândva între secolele al 7-lea şi al 9-lea. În perioada Kamakura, arbori penjing, care aminteau de perioada Heian, au fost reprezentaţi în anumite suluri pictate şi documente. Ulterior, în perioada Muromachi, peijing s-a dezvoltat în Japonia în direcţii diferite.
Întocmai ca în cazul unei grădini japoneze, realizarea şi delectarea de a avea un bonsai presupunea simţ artistic, care este cunoscut sub numele de "Wabi-sabi". Oricum, plăcerea de a avea acces la un arbore bonsai a fost limitată pentru foarte mult timp doar la membrii unei anumite trepte a ierarhiei sociale, atât în China, dar şi în Japonia. În perioada Edo, a devenit posibil ca mulţi daimyo, samurai, comercianţi, orăşeni şi alte categorii sociale să aibă privilegiul de a admira sau de a poseda un bonsai. În această epocă de lărgire fundamentală a accesului la bonsai, meserii îngust specializate, precum meşteri olari de vase bonsai, şi-au făcut apariţia. Se presupune că numele de bonsai a început a fi folosit tot atunci.
Această artă este încă practicată în China de azi, adeseori sub vechiul nume de penjing. Deosebirea dintre arborii/arbuştii bonsai şi penjing este că cei cultivaţi în China tind să fie mai mari, pentru că stilul penjing creează miniaturi care sunt realizaţi cu scopul de a fi expuşi în aer liber.
[modifică] Clasificarea arborilor bonsai
Bonsaii au diferite aspecte şi personalităţi aşa cum şi oamenii au diferite individualităţi şi caractere. Clasificările următoare sunt care se obişnuiesc conform tradiţiei japoneze.
[modifică] Clasificarea după înălţime
- Shito - până la 7,5 cm
- Mame - de la 7,5 cm la 15 cm
- Kotate mochi sau Shohin - de la 15 cm la 30 cm
- Chiu bonsai - de la 30 cm la 60 cm
- Dai bonsai - peste 60 cm
[modifică] Clasificarea după numărul de trunchiuri
[modifică] Grupa 1 -- Un singur trunchi
- Chokkan -- vertical drept
- Shakkan -- înclinat
- Kengai -- cascadă
- Bakan -- răsucit
[modifică] Grupa 1.a -- Stiluri secundare
- Moyogi -- vertical curbat
- Han-kengai -- semi-cascadă
- Bunjingi -- în formă de literă
- Hokidachi -- matură
- Sabarniki -- trunchi zgâriat, sfâşiat, rupt în bucăţi
- Sharimiki -- trunchi ce are doar o linie de viaţă
- Fukinagashi -- bătut de vânt
- Megari -- cu rădăcini expuse
- Sekijoju -- rădăcini peste piatră
- Ishitsuki -- copac pe piatră
- Takozukuri -- caracatiţă
- Nejikan -- parţial răsucit
[modifică] Grupa 2 - mai multe trunchiuri dintr-o singură rădăcină
- Tankan -- un singur trunchi
- Sokan -- trunchi dublu
- Sankan -- trunchi triplu
- Gokan -- cinci trunchiuri
- Nanakan -- şapte trunchiuri
- Kyukan -- peste nouă trunchiuri
- Kabudachi -- în general, trunchiuri grupate în jurul unei singure rădăcini
- Korabuki -- mai multe trunchiuri diferit aranjate
- Ikadabuchi -- stilul plută
- Netsunagari -- variaţie a stilului plută
[modifică] Grupa 3 - trunchiuri multiple/păduri de bonsai
- Soju -- doi arbori
- Sambon-yose -- trei arbori
- Gohon-yose -- cinci arbori
- Nanahon-yose -- şapte arbori
- Kyuhon-yose -- nouă arbori
- Yse-ue -- mai mult de nouă arbori
- Yomamayori -- aranjare de arbori copiată din natură
- Tsukami-yose -- mai mulţi arbori ce pornesc din acelaşi loc, neavând o rădăcină comună
[modifică] Grupa 4 - Alte stiluri
- Banyan -- rădăcini ce coboară din ramuri
- Sumo/Baobab -
- Perneeff -
- Apex plat -
- Bushvelt -
- Wonderbroom -
- Ficus sălbatic -
- Flacără -
- Plângător -
- Tanuki -
[modifică] Şcoli
[modifică] Şcoala japoneză
Stilul japonez (sau estetica bonsai) în concepţie japoneză este centrată pe principiul "cer şi pământ" într-un singur vas. Cele două forţe, considerate complementare, apar echilibrate într-un arbore bonsai de calitate, adică shin-zen-bi ori adevăr, esenţă şi frumuseţe.
Arborii care sunt subiectele preferate ale şcolii japoneze sunt pinul, ulmul, arţarul, wisteria japoneză, jneapănul şi laricea, respectiv caisul floral şi cireşul floral. Toate aceste plante sunt crescute afară, fiind aduse în tokonoma doar cu ocazia unor evenimente deosebite, mai ales pentru a evoca sezonul de maximă frumuseţe a acestor bonsai.
Toate plantele bonsai realizate în stil japonez trebuie să releve spiritul esenţial al plantei folosite şi, indiferent de ocazie, trebuie să redea naturaleţe şi, în nici un caz, intervenţia umană.
[modifică] Şcoala chineză
Conform esteticii chinezeşti, arborele trebuie să surprindă esenţa şi spiritul naturii prin realizarea de contraste. Filozofic, artistul chinez este influenţat de principiul Dào, mai exact de dualismul Yin şi Yang, conceptul conform căruia Universul ar fi guvernat doar de două forţe primare opuse, dar complementare.
Inspiraţia şcolii chineze vine nu doar de la natură, dar este influenţată şi de literatură, poezie şi de artele vizuale, folosind concepte estetice similare principiilor filozofiei dualismelor. La nivelul artistic cel mai înalt, valoarea penjing este perfect similară cu valorile poeziei, caligrafiei, picturii şi artei grădinăritului.
[modifică] Cultivare
Un bonsai nu este genetic o plantă pitică, ci este o plantă normală, arbust sau arbore, care prin limitarea spaţiului de "locuit", dublată de o atentă tăiere a rădăcinilor şi ramurilor, la care se adaugă o anumită conducere a creşterii plantei devine un exemplar pitic al speciei. Este de remarcat că orice bonsai nu este mai puţin sănătos sau activ ca exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă simplă de "normalitate" este proporţia florilor unui bonsai. Dimensiunile florilor unui arbore sau arbust bonsai (la fel ca ale celor penjing) sînt întotdeauna "normale", deoarece în ciuda miniaturizării trunchiului, ramurilor şi frunzelor unui bonsai, florile nu pot fi pitice.
