Biserica Ortodoxă din Moldova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol trebuie pus în formatul standard Puteţi contribui la îmbunătăţirea conţinutului şi a formei sale.

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Acest articol pare să conţină cercetare originală Dacă articolul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci trebuie şters.

Biserica Ortodoxă din Moldova este o biserică ortodoxă autonomă, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Din anul 1989 întâistătător al acestei biserici este mitropolitul Vladimir Căntărean, care poartă titlul Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove. Scaunul mitropolitan al Bisericii Ortodoxe din Moldova se află la Chişinău, iar catedrala mitropolitană este Catedrala Naşterea Domnului din Chişinău.

Dreptul la conştiinţă românească

Basarabia – străvechi pământ românesc de nimeni, niciodată contestat, excepţie făcând doar pseudoistorici lipsiţi de verticalitate care au plecat capul fără discernământ în faţa colosului de la Răsărit, personaje a căror nume nici nu merită să le amintim – a fost supusă la trei ocupaţii, accidente istorice nedrepte şi ireparabile (1812-1918, 1940, 1944-1991, moment care a marcat proclamarea independenţei Republicii Moldova). Basarabia reprezintă o parte din România şi din Biserica Ortodoxă Română, fapt dovedit de arhivele sinodale ale structurii ecleziastice menţionate în care nu există nici măcar un document care să ateste desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, Mitropoliei Bucovinei, Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi sau Episcopiei Ismailului. Acestea doar s-au refugiat în interiorul ţării, lucru întărit de ultimii mitropoliţi Efrem Enăchescu şi Tit Simedrea care au rămas reprezentanţi ai scaunelor lor până la trecerea în nefiinţă. Anomaliile istorice nu pot dura. E o lege a istoriei. Dreptul pumnului, al glonţului sau al şenilei nu biruie până la urmă dreptul istoric şi nimeni nu poate preface un furt în drept. Rapt a fost atât cedarea de către turci a Basarabiei Imperiului Ţarist în 1812, precum şi cedarea Basarabiei de către germani Imperiului Sovietic în 1940 prin pactul Ribbentrop-Molotov, ceea ce le-a creat în mod fals sovietelor iluzia de a o revendica în 1944 pentru că au avut-o în 1940, la începutul războiului. O logică de care ar trebui să se ruşineze. Poţi să înduri astfel de nedreptăţi o vreme, dar nu-ţi poţi niciodată convinge conştiinţa că astfel de ilegalităţi pot deveni o realitate istorică recunoscută, iar cine ar face-o ar intra de îndată în categoria trădătorilor. În toate conştiinţele româneşti de dincolo şi dincoace de Prut, n-a încetat nicio clipă convingerea că Basarabia e românească şi numai românească. După unirea acestui teritoriu cu ţara (27 martie 1918), România întemeiază Mitropolia românească a Basarabiei care a durat până la al doilea război mondial, când, se ştie, în urma tragicului pact sus-menţionat, sovietele ocupă Basarabia aproape fără avertisment. Fără a recunoaşte apartenenţa Mitropoliei Basarabiei la BOR, sovieticii degradează structura bisericească de dincolo de Prut la rangul de episcopie şi numesc un episcop rus fără să ne întrebe, în ciuda faptului că jurisdicţia era a noastră. Trebuie menţionat faptul că, deşi sovietele au invadat Basarabia, jurisdicţia canonică rămânea a noastră, chiar dacă provincia era ocupată (aşa cum avem azi jurisdicţie deplină asupra Banatului iugoslav). Biserica noastră nu a renunţat niciodată la jurisdicţia canonică asupra Basarabiei însă sovieticii au instalat imediat un episcop rus pe care tot l-au înlocuit până în vremea noastră, fără să ne întrebe şi fără să ne ceară acordul de a acapara un teritoriu canonic românesc. Ei pretind că în 1945 Patriarhul Nicodim Munteanu, invitat la Moscova mai mult cu sila, şi-ar fi dat acordul ca ruşii să preia din punct de vedere canonic teritoriul din stânga Prutului. BOR nu are nicio dovadă în această privinţă, dar nici ruşii nu au, iar motivul este cum nu se poate mai simplu – Patriarhul Nicodim nu a semnat vreun asemenea act. Şi chiar dacă acesta ar fi semnat un astfel de document, în condiţiile când nu numai Basarabia, ci chiar România propriu-zis era ocupată de sovietici, ce putea să facă un biet Patriarh? Era o conjunctură total nefavorabilă, încât el putea să-şi dea acordul numai cu pistolul în coaste. Un astfel de argument nu este firesc să fie folosit de o faţă bisericească, care ştie foarte bine prin ce am trecut noi în vremea aceea şi prin ceea ce au trecut şi ei, Biserica rusă. Desigur, Patriarhia Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei în cadrul cuceririlor politice ale sovietelor. Acum sovietele au dispărut, URSS nu mai există. Cum de mai rămâne în continuare un URSS bisericesc? Cum de Sanctitatea Sa de la Moscova se mai crede URSS, care ar avea Basarabia sub stăpânire rusească, când Basarabia este o republică independentă, cu acelaşi drapel ca şi al României, cu limba română limbă oficială, cu grafie latină? Ne-am aştepta din partea Patriarhului Moscovei la o altfel de înţelegere, la o înţelegere frăţească. Este adevărat, noi l-am luat pe episcopul Petru de Bălţi sub jurisdicţia noastră la cererea lui, dar nu ni se poate reproşa că noi ne-am fi amestecat. Nu noi ne-am dus acolo, ei au venit la noi după ce episcopul Petru a fost scos din reşedinţa lui din Bălţi şi din catedrală cu... cazaci, cu ajutor de la Armata a 14-a şi, bineînţeles, cu sprijinul Patriarhiei Moscovei. Unde urma bietul episcop să se ducă pentru a afla dreptatea, când era dat afară pentru simplul motiv că se declara român. A fost acuzat că e filoromân. Puteam noi face altceva decât să-l primim, puteam să nu reactivăm Mitropolia Basarabiei, mai ales că Prea Sfinţia Sa între timp îşi organizase întreaga structură bisericească prevăzută în Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române? Au venit aici cu toţii, reprezentanţi ai Consiliului Eparhial, ai Consistoriului Eparhial etc., astfel încât noi nu aveam altceva de făcut decât să-i primim. Nu ne-am aşteptat ca fraţii de credinţă de la Moscova să ne reclame, ci dimpotrivă, să-şi recunoască greşeala şi să salute restaurarea unui adevăr istoric şi bisericesc. Şi mai avem încă această speranţă deoarece noi nu vrem să aruncăm în aer podurile, cu toate că Biserica rusă a ameninţat în repetate rânduri că este gata să rupă legăturile cu Patriarhia Română. Adevărul istoric nu poate fi schimbat, pentru că avem acolo drepturi istorice şi bisericeşti incontestabile iar nu noi suntem cei care comit un abuz canonic ci, dimpotrivă, de-a lungul istoriei Biserica rusă a fost cea care a săvârşit nelegiuiri împotriva teritoriului Moldovei, care, în ciuda atâtor încercări de mistificare, aparţine jurisdicţional Patriarhiei Române. Matei Dan, 2007, manuscris