Ben-Hur
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ben-Hur este un film epic din 1959 regizat de William Wyler şi este a treia ecranizare după romanul lui Lew Wallace, Ben-Hur: A Tale of the Christ (Ben-Hur: O poveste despre Hristos) (1880). A avut premiera la cinematograful Loew's din New York pe data de 18 noiembrie, 1959. Filmul avea să câştige unsprezece premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, performanţă egalată doar de filmele Titanic (1997) şi Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui (2003).
Cuprins |
[modifică] Subiect
Prologul filmului începe cu clasica poveste a naşterii lui Iisus Hristos. Douăzeci şi şase de ani mai târziu, Judah Ben-Hur este un comerciant bogat cu sânge nobil în Ierusalim. Înainte de venirea noului guvernator, prietenul din copilărie al lui Ben-Hur, Messala ajunge în Ierusalim cu funcţia de comandant al unei garnizoane romane. La început Judah şi Messala sunt fericiţi să se întâlnească după atâţia ani, dar punctele lor de vedere politice diferite îi separă; Messala crede în gloria Romei şi în dominaţia acesteia asupra lumii; în vreme ce Ben-Hur este loial credinţei şi poporului său. Messala îi cere lui Ben-Hur să îşi avertizeze compatrioţii despre protestele şi critica împotriva Romei.
Familia Hur are doi sclavi, care sunt trataţi ca nişte servitori respectaţi; un bătrân Simonides şi pe fiica acesteia, Esther, care se pregăteşte de nuntă. Judah îi oferă acesteia libertatea ca un cadou de nuntă iar cei doi constată o anumită atracţie faţă de celălalt.
În timpul paradei organizată în cinstea venirii noului guvernator, o ţiglă de pe acoperişul casei lui Ben-Hur cade pe calul guvernatorului, aproape omorându-l. Deşi Messala ştie că a fost un accident, îl condamnă pe Judah la muncă pe galere iar pe Miriam şi Tirzah, mama şi sora lui Judah, le trimite la închisoare. Ben-Hur jură să se întoarcă şi să se răzbune. În drum spre mare, i se interzice să bea apă când el şi ceilalţi sclavi ajung în Nazaret. Cade, pierzându-şi voinţa de a mai trăi, când încă necunoscutul Iisus Hristos îi dă apă şi o motivaţie de a trăi.
După trei ani pe galerele romane, nava pe care se află Ben-Hur este aleasă ca navă-amiral pentru Quintus Arrius, trimis de către împărat pentru a distruge o flotă de piraţi macedoneni. Noul comandant al lui Ben-Hur observă voinţa acestuia de a supravieţui, deşi refuză să îl trimită în echipa de gladiatori a lui Arrius, spunând că Dumnezeu o să-l ajute.
Piraţii atacă flota iar galera lui Arrius este scufundată, dar Ben-Hur reuşeşte să-l salveze pe Arrius, care de două ori ameninţă că se sinucide. În curând sunt salvaţi de o navă a flotei romane învingătoare. Arrius îi cere împăratului Tiberius Cezar să anuleze toate acuzaţiile împotriva lui Ben-Hur iar mai târziu îl va adopta pe Judah ca fiu al său. În lunile care au urmat Judah a învăţat metodele romane (inclusiv devenind un expert în cursele de care).
Se va întoarce în Iudeea, unde află ca Esther nu s-a căsătorit şi că este încă îndrăgostită de el. El cere lui Messala să elibereze pe mama şi sora ei. Când soldaţii intră în celulă, află că acestea au lepră şi le alungă din oraş. Esther, care ştie adevărul, îi spune lui Judah că mama şi sora lui au murit în închisoare.
Şeicul arab, Ildeerim, cu care Judah a devenit prieten, deţine patru cai arabi magnifici şi doreşte ca aceştia să fie bine antrenaţi pentru cursele de care. Văzând că Judah ştie aceste lucruri, Ildeerim îl roagă să fie conducătorul carului în cursa la care asista noul guvernator, Ponţiu Pilat. Ben-Hur acceptă după ce află ca Messala, considerat cel mai bun conducător de care din Iudeea, va fi şi el concurent. Judah câştigă cursa, învingându-l pe Messala. Messala este grav rănit în cursă şi, cu o limbă de moarte, îi spune lui Judah ca mama şi sora sa sunt în viaţă şi se află în Valea Leproşilor. Deşi şi-a îndeplinit dorinţa de răzbunare împotriva lui Messala, sufletul lui Judah rămâne neîmplinit.
Filmul mai este numit "Poveste despre Hristos" iar din acest moment prezenţa lui Hristos este mai intensă. Esther este martoră la Predica de pe Munte şi este mişcată de cuvintele lui Iisus. Îi spune lui Ben-Hur despre asta dar el rămâne cu gust amar şi nu este consolat. Aflând că Tirzah e pe moarte, Judah şi Esther le duc pe ea şi pe mama lui Ben-Hur să îl vada pe Hristos dar nu pot ajunge lângă el deoarece procesul său a început. Recunoscând-ul pe Iisus din timpul intâlnirii sale cu el când era în drum spre galere, Judah încearcă să îi dea apă în timpul drumului său spre Golgota. Judah este martor la răstignire. Imediat dupa moartea lui Iisus, Tirzah şi Miriam sunt însănătoşite printr-un miracol, la fel şi inima şi sufletul lui Judah.
[modifică] Producţia
[modifică] Finanţarea
Ben-Hur a fost o producţie extrem de scumpă, necesitând 300 de platouri pe o suprafaţă de 1,2 km pătraţi. Cele 15 milioane $ au fost un risc asumat de MGM pentru a se salva de la faliment. Riscul a fost răsplătit, filmul având încasări de 75 de milioane $ (banii vremii).
[modifică] Etapa distribuţiei
Multor altor oameni li s-au oferit rolul lui Judah Ben-Hur înaintea lui Charlton Heston. Burt Lancaster a refuzat rolul lui Ben-Hur deoarece "nu îi placeau moralele violente ale poveştii". Paul Newman l-a refuzat deoarece considera ca nu avea picioare potrivite pentru a purta tunică.