De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la diagnosticul medical. Pentru alte tipuri de diagnostic vezi diagnostic.

Diagnosticul este ansamblul de investigaţii clinice şi paraclinice care au ca obiectiv definirea stării patologice a unui pacient. Diagnosticul poate fi stabilit numai de o persoană cu calificare medicală şi competenţă recunoscută în domeniu .

[modifică] Tipuri de diagnostic

[modifică] Prezumtiv

Este prima etapă a oricărui diagnostic. Reprezintă suspiciunea existenţei unei anumite afecţiuni. Se stabileşte în baza tabloului clinic prezent, a simptomelor subiective, a examenului obiectiv, a istoricului bolii, antecedentelor personale şi heredo-colaterale, adică a anamnezei. Acest diagnostic poate fi confirmat sau infirmat prin investigaţii clinice şi paraclinice suplimentare.

Există cazuri în care după investigaţii suplimentare diagnosticul rămâne prezumtiv în continuare şi/sau în observaţie.

[modifică] Definitiv

sau de certitudine este etapa finală a unui diagnostic. Reprezintă definirea clară a afecţiunii de care suferă pacientul şi include diagnosticul diferenţial. Acest diagnostic este stabilit în urma investigaţilor clinice, de specialitate şi paraclinice cerute de medic.

Diagnosticul definitiv poate fi stabilit adesea doar în baza simptomatologiei clinice.

[modifică] Diferenţial

Este etapa de diagnostic în care diagnosticul prezumtiv este comparat cu tablourile clinice şi paraclinice a altor afecţiuni cu simptomatologie asemănătoare.

[modifică] Clinic

Investigaţile clinice şi clinice de specialitate sunt efectuate de către medicul de familie sau medicul specialist. Medicul de familie stabileşte diagnosticul sau diagnosticul prezumtiv iar medicul de specialitate efectuează o examinare clinică ţintită pe diagnosticul prezumtiv. Este bazat pe simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul sau aparţinătorii) sau obiectivă (constatările făcute de examinator). Cuprinde următoarele:

• semne şi simptome
• istoricul bolii
• antecedente personale fiziologice şi patologice
• antecedente heredo-colaterale (familiale)
• mediul de viaţă şi de muncă
• examenul fizic al aparatelor şi sistemelor

[modifică] Paraclinic

Se bazează pe explorarea paraclinică a individului şi cuprinde:

• laborator clinic de: hematologie, biochimie, bacteriologie, imunologie, citologie
• imagistică
  • Rx: bazate pe proprietăţile razelor röntgen radioscopie, radiografie:(MRF- micro-radio-fotografie) pulmonară, renală simplă sau cu substanţe de contrast, hepatică, osoasă, articulară, craniană,CT (computertomografie),
  • ecografie: cardiacă, abdominală, tiroidiană, de glande mamare
  • RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară)
  • Imagistica nucleară - foloseşte proprietatea fizică a anumitori izotopi radioactivi.
• explorări funcţionale – a aparatului respirator (spirometrie), cardio-vascular ( EKG- electrocardiogramă), aparatului renal (sondaje), secreţiei gastrice, ficatului, căilor biliare, pancreasului exocrin (tubaje sau fibroscopice- endoscopie: esofagiană, gastroscopie, colonoscopie), analizatorului vizual (acuitate vizuală), analizatorului acustico-vestibular (audiometrie), sistemului nervos ( EEG - electroencefalogramă).

Se bazează pe utilizarea de aparatură specială, fiind efectuat la cererea medicului specializat pe domeniul de care este legată explorarea.

[modifică] Intraoperator

Este considerat un act medical invaziv fiind efectuat în timpul unei intervenţii chirurgicale. Are ca scop examinarea clinică, explorativă paraclinică (prelevare de ţesuturi,secreţii cu scop de diagnostic paraclinic de microbiologie,biochimie, citologie) a pacientului în timpul intervenţiei chirurgicale. Ex. puncţie-biopsie-operaţie exploratorie