Canarul şi viscolul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Canarul şi viscolul | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
 |
|||||||
| Rating | Imagine:.gif | ||||||
| Regizor | Manole Marcus | ||||||
| Scenarist | Ioan Grigorescu (nuvelă) |
||||||
| Producător | Studioul Cinematografic „Bucureşti” | ||||||
| Distribuitor | |||||||
| Director de imagine | Virgil Moise | ||||||
| Operator(i) | Alexandru Întorsureanu | ||||||
| Montaj | |||||||
| Sunet | |||||||
| Muzică | Dan Ionescu Formaţia Phoenix (F. Bordeianu, N. Covaci) |
||||||
| Scenografie | {{{scenografie}}} | ||||||
| Costume | |||||||
| Casting | |||||||
| Distribuţie | Florin Gabrea | ||||||
| Premiera | (mondială) indisp. România: 21 sept. 1970
Moldova: indisp.
|
||||||
| Durată | 84 minute | ||||||
| Limba originală | limba română | ||||||
| Disponibil în română | {{{dispromână}}} | ||||||
| Premii | |||||||
| Buget | indisp. | ||||||
| Precedat de | {{{precedat_de}}} | ||||||
| Urmat de | {{{urmat_de}}} | ||||||
| Website oficial | {{{website}}} | ||||||
| Pagina Cinemagia | |||||||
| Profil IMDb | |||||||
Canarul şi viscolul este un film de lung-metraj al regizorului român Manole Marcus, realizat în anul 1969. Scenariul este o adaptare a nuvelei Lupta cu somnul de Ioan Grigorescu. Titlul dat filmului în limba engleză este The Canary and The Snowstorm.
Distribuţia filmului cuprinde atât actori la debut (Florin Gabrea în rolul principal – de altfel, unicul rol într-un film cunoscut publicului, Maria Rotaru), cât şi nume deja cunoscute şi apreciate la vremea respectivă – Mircea Albulescu, Jean Constantin. Muzica filmului, mult mai familiară publicului de astăzi decât însăşi pelicula, este construită în jurul piesei leitmotiv Canarul, interpretată de formaţia rock Phoenix. Era prima ocazie dată formaţiei, de a compune muzica unui film; în plus, membrii apar cântând piesa în secvenţa de deschidere a filmului.
Cuprins |
[modifică] Sinopsis
În iarna anului 1933, un ilegalist (identificat în epoca realizării filmului cu un socialist, vezi rubrica următoare) preia numele de cod – „Canarul” – şi misiunea unui coleg rănit. Va merge către o localitate din Judeţul Prahova, unde trebuie să întâlnească un om de legătură, spre a-i transmite un mesaj urgent.
[modifică] Distribuţia
Numele actorilor care au interpretat rolurile mai însemnate din film sunt enumerate mai jos în ordine alfabetică.
|
|
[modifică] Tematica filmului
Profitând de contextul politic al anilor şaizeci, permisiv în privinţa artelor tocmai pentru a câştiga simpatia publicului larg, Canarul şi viscolul intră în categoria de filme care fac un aparent elogiu primilor socialişti, în anii „luptei ilegale” (perioada interbelică, când existenţa Partidului Comunist Român a fost interzisă prin lege), sugerând comutativitatea situaţiei şi oferind o a doua modalitate de lectură: eroii prezentaţi ar putea fi la fel de bine şi partizani anticomunişti în încercarea eşuată de a fisura guvernarea socialistă. Un alt film românesc produs în acelaşi spirit este Duminică la ora 6 (1965) al lui Lucian Pintilie.
Mai mult decât în cazul altor filme bazate pe scenariile lui Ioan Grigorescu (Cartierul veseliei), Manole Marcus îşi propune pentru Canarul şi viscolul o viziune introspectivă a eroului filmului, aşezând intriga şi întreaga naraţiune pe un plan secundar.
[modifică] Tehnici folosite
Filmul este unul dintre rarele cazuri de artă „psihedelică” românească, folosind procedee tehnice moderne pentru a descrie experienţa subiectivă a personajului, atât prin imagine, cât şi cu ajutorul muzicii şi a sunetelor. Imaginea foloseşte filtre de lumină pentru a diferenţia ce se petrece în realitate de gândurile şi amintirile personajului; montajul asociativ reclamă studierea acestuia dintr-un unghi psihanalitic (este notabil în acest sens momentul în care eroul adoarme în tren, iar când controlorul de bilete îl trezeşte, pe ecran apare pentru scurt timp imaginea unui câine care latră – cum se va vedea, acel câine care fusese dresat să nu-i permită să doarmă în închisoare). În schimb, sunetul filmului abundă în efecte de ecou, în special pe momentele de suspans. Muzica gravitează în jurul piesei Canarul, traversând un fond sonor potrivit epocii (în scenele citadine) către o monodie interpretată de un cor bărbătesc la finele filmului, în timpul delirului eroului. Atmosfera, în măsura în care scenariul o îngăduie, poate fi asemănată cu cea din filmului lui Mihail Kalatozov, Zboară cocorii (1957).
[modifică] Citate
„Autorul apelează la o estetică menită să unească visul cu realitatea, sub impulsul salvator al celei din urmă. Dialectica realului nu provine din existenţa lui obiectivă pe ecran, ci din metodologia care îi stă la bază. Să observăm, aşadar, că în Canarul şi Viscolul estetica dematerializează visul, oferind în schimb fluxul tonifiant al realităţii inseriate în decupaj după o tehnică brechtiană.”
„Apăream şi noi într-o secvenţă din film, undeva într-o închisoare, cântând. Eroul principal, un tânăr ce se zbate să se elibereze de povara constrângerilor, era în final învins de prăbuşirea iluziilor. Atât filmul, cât şi piesa, s-au impus în urechea şi în sufletul ascultătorilor.”
„El (Cornel Chiriac – n.n.) ne-a aranjat să mergem la filmări, la Buftea, pentru coloana sonoră a filmului «Canarul şi viscolul». Când m-am întors la Timişoara, m-a „umflat” miliţia pe stradă: pe mine şi pe câţiva prieteni. Ne-au băgat în dubă fiindcă purtam plete şi blugi. După ce ne-au înjurat bine, le-am arătat o hârtie de la Buftea, o adeverinţă în care scria că [eu] aveam voie să port plete şi barbă, pentru filmări. Mie mi-au dat drumul. Pe ceilalţi i-au tuns zero şi le-au tăiat ferfeniţă blugii".”
[modifică] Bibliografie
- Cinesemnal. Revistă-program a Cinematecii Române (2004, 2005). Bucureşti. Programul pentru stagiunea 2004-2005, lunile octombrie şi iulie.
- Almanahul Contemporanul (1984). Editat de revista Contemporanul, Bucureşti
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- Canarul şi viscolul pe site-ul Internet Movie Database
- Canarul şi viscolul pe site-ul videofil.ro
