Cajvana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cajvana

[[Imagine:{{{imagine}}}|300px]] stemă amplasare
Amplasare
Ţară	România
Judeţ	Suceava
Atestare documentară
Populaţie ([[Recensământul populaţiei din {{{recensământ}}} (România)|{{{recensământ}}}]])	8300
Suprafaţă	24,83 km²
Densitatea populaţiei	loc./km²
Altitudinea medie	m n.m.
Localităţi componente	Codru
Primar
Sit web	ro Primăria Cajvana
[[Imagine:{{{harta administrativă}}}|200px|Poziţia oraşului Cajvana în cadrul regiunii]]
Poziţia oraşului în cadrul regiunii
[[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Cajvana]]
Harta administrativă a oraşului

Cajvana este o localitate din judeţul Suceava, sau Bucovina, cum mai este denumit acest minunat ţinut, cunoscut atât pentru frumuseţile oferite de cadrul natural, cât mai ales, pentru valoroasele monumente istorice şi de artă, mărturii ale existenţei unei bogate vieţi spirituale şi materiale din cele mai vechi timpuri. Pe plan istoric, Bucovina sau „Ţara de Sus”, reprezintă prin Baia, Siret şi Suceava centrul formării şi existenţei organizării statale a Moldovei.

Cuprins 1 Geografie 1.1 Localizare 1.2 Suprafaţa şi populaţia 1.3 Reţeaua rutieră şi hidrografică 2 Istorie 2.1 Legende 2.2 Atestări documentare 3 Comunitate, ocupaţii

[modifică] Geografie

[modifică] Localizare

Cajvana, străveche vatră istorică, este situată în centrul judeţului Suceava, la 36 km NV de municipiul cu acelaşi nume, reşedinţă de judeţ, la 38 km NE de oraşul Gura Humorului, 30 km S de municipiul Rădăuţi şi la 12 km SE de cel mai mic oraş al judeţului – Solca, pe care-l depăşeşte de două ori ca număr de locuitori.

Teritoriul Cajvanei se învecinează la est cu comunele Iacobeşti, prin sătucul Gura Solcii, şi Todireşti, prin cătunul Sârgheşti. La sud vecină este tot o comună, Todireşti, prin satele Todireşti şi Soloneţ şi comuna Comăneşti. La vest se învecinează cu comunele Comăneşti şi Botoşana, iar la nord cu comunele Arbore, satul Arbore, Iaslovăţ şi cu oraşul Milişăuţi.

[modifică] Suprafaţa şi populaţia

Suprafaţa totală a oraşului este de 2483 hectare, fiind locuită de un număr de peste 8300 de locuitori, după ultimul recensământ, cel din 2002.

Vatra actuală a oraşului Cajvana măsoară 752 hectare, în această vatră fiind construite peste 2200 locuinţe, la care se adaugă 6 localuri de şcoli, 3 grădiniţe, două biserici ortodoxe, două localuri ale cultului penticostal, un dispensar uman şi altul veterinar, două farmacii (umană şi veterinară), un cămin cultural, un local al Primăriei, altul al Postului de poliţie, un stadion şi trei terenuri de handbal şi în viitorul apropiat o sală de sport.

În componenţa oraşului actual intră cătunul Codru, care numără 26 de gospodării.

[modifică] Reţeaua rutieră şi hidrografică

Vatra oraşului de astăzi are o formă compactă cu ieşiri tentaculare de-a lungul drumului judeţean 178D spre Soloneţ şi Arbore, şi comunale spre Iaslovăţ, Comăneşti, Botoşana şi Codru. Reţeaua de drumuri comunale este legată de drumul judeţean nr. 178D, care parcurge ruta Suceava, Todireşti, Cajvana, Arbore şi apoi spre Solca sau Rădăuţi, astfel încât este o bună legătură rutieră cu principalele oraşe ale judeţului, drumul judeţean asfaltat în ultimii ani scurtând şi mai mult distanţele.

Teritoriul oraşului Cajvana este tributar la două bazine hidrografice: Soloneţ, care drenează partea sudică prin pârâul Cajvana cu toţi afluenţii săi şi Solca care drenează partea nordică prin pâraiele Crivăţ (Grivăţ) şi Berbec. Interfluviul dintre cele două bazine geografice este marcat de dealurile Stanişte (434 m), Muncel (464 m), Dumbrava (469 m), Crănceşti (464 m), Bobeica (480 m) şi Borodea (44 m), pe acestea găsindu-se şi cele mai vechi urme ale omului preistoric în paleoliticul târziu, eneolitic, neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului.

Aceste date demonstrează că o eventuală investiţie în realizarea unor lucrări de canalizare nu ar găsi nici un impediment, fiind foarte uşor de realizat. Apa freatică pe platouri se găseşte cantonată la adâncimi doar de peste 5 m, pe când pe firele de văi, stratul acvifer este situat doar la adâncimi de 0,5 – 1,5 m. Pe versanţi se semnalează prezenţa izvoarelor de coastă, numite de localnici „cioroaie”, aluzie la susurul pe care-l face curgerea apei. Prezenţa apei la aceste adâncimi a făcut ca majoritatea locuinţelor să aibă apa curentă folosită atât la baie sau menaj, cât şi pentru sectorul zootehnic din fiecare gospodărie.

Prin apropierea hotarului sudic cu Todireşti, Soloneţ şi Comăneşti, la aproximativ 800 m – 1 km trece şi linia de cale ferată Suceava – Cacica – Păltinoasa – Gura Humorului, care are staţii atât în Soloneţ, cât şi în Comăneşti, astfel că şi legătura pe calea ferată este la îndemâna locuitorilor.

[modifică] Istorie

Cadrul geografic al localităţii, condiţiile deosebite de habitat au condus la continuitatea de locuire a acestor meleaguri, din paleolitic până în prezent, motivantă fiind nu numai continuitatea, dar şi densitatea şi dinamica de locuire. Această permanenţă de locuire este dovedită de izvoarele arheologice şi în secolele VII – XII pe când sub numele de „câmp” se înfiripa obştea sătească medievală. Primii stăpâni ai acestor meleaguri au fost Stoian care primea dania de la Alexandru cel Bun, apoi Vlad Negrul şi Sandru Gherman.

În timpul lui Ştefan cel Mare meleagurile acestea au făcut parte din Ocolul domnesc, iar biserica de pe aceste locuri, unde fusese Popa Matei va fi închinată de măritul voievod Episcopiei Rădăuţilor în anul 1490.

[modifică] Legende

Satul şi-a legat numele de domnia celui mai vestit domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare. De la primele poveşti copiii foarte numeroşi ai Cajvanei, află că la umbra stejarului multisecular din localitate a poposit măritul domn Ştefan trecând pe aici într-o vară când ţara era cotropită de necredincioşi, probabil prin 1476. A fost surprins să audă sunete de trâmbiţă, de parcă cineva se pregătea să-l atace. S-a oprit cu ostaşii ce-l însoţeau sub acest stejar, gata să facă faţă unui eventual atac duşman. Nu erau însă duşmani, ci bacii oraşului care-şi chemau oile la muls la amiază prin trâmbiţele pe care le folosesc la fel şi astăzi. Auzind ce oaspete de seamă este venit, sătenii, cu mic cu mare, au îngenuncheat după datină şi l-au primit cu caş în loc de pâine şi cu sare. Caşul a fost atât de mare încât a stârnit exclamaţia unui supus „Mărite, doamne, ce caş avan”. Aflând Ştefan cel Mare că acesta a fost făcut într-o vană, a dat numele oraşului Caşvana. Şi de atunci numele oraşului nu s-a schimbat, chiar dacă stăpânii şi ocupaţiile s-au tot perindat peste acest colţ de rai, care este Bucovina.

Aceasta este legenda oraşului, dar legenda stejarului evocă evenimente mult mai vechi, de la marea năvălire tătară din 1241 – 1242, când toţi bărbaţii oraşului au murit în luptă şi fiind atât de mulţi nu au mai putut fi duşi în cimitir. Atunci s-a săpat un şanţ uriaş unde au fost îngropaţi cu toţii şi pentru a nu se uita locul a fost sădit un stejar. Acela este stejarul cel bătrân de astăzi.

[modifică] Atestări documentare

Spre sfârşitul domniei, Ştefan cel Mare schimbă aceste meleaguri cu „bunul nostru Caliian” care era stăpânul a trei sate: Cosaceuţi, Trincinte şi Strijacouţi din ţinutul Soroca care vor fi date „să asculte de cetatea noastră, de Soroca”. Urmaşii acestui Caliian, în 1517, în timpul lui Bogdan Voievod, fiul lui Ştefan cel Mare, vând meleagurile Cajvanei lui Luca Arbore, portarul de Suceava, iar după moartea năprasnică a hatmanului vor fi moştenite de una din fete, Marica Călugăriţa.

Prima atestare documentară este datată 3 iulie 1575, când domnul Moldovei, Petru Şchiopul hotărăşte împărţirea moşiilor fostului portar al Sucevei, prilej cu care Cajvana şi satul vecin Hrinceşti (astăzi cătunul Codru) revenea uneia din cele 6 fete ale sale – Marica Călugăriţa la bătrâneţe. În anul 1615 satul şi teritoriile sale sunt cumpărate de Ştefan Tomşa care le va face danie Mănăstirii Solca, în a cărei proprietate vor rămâne până la 1785, când domeniile mănăstirii se desfiinţează. Până în 1849 va face parte din Fondul Religionar Ortodox al Bucovinei, în acest an câştigându-şi autonomia. De atunci şi până astăzi a fost o localitate intens locuită, cu populaţie foarte numeroasă şi în continuă creştere.

[modifică] Comunitate, ocupaţii

Localitatea Cajvana s-a mândrit dintotdeauna cu hărnicia locuitorilor, cu copiii la care părinţii ţin ca la ochii din cap şi cu stejarul multisecular, uitat de vreme, în prezent cel mai vechi copac din România, care îmbie şi azi ca şi altădată la popas şi meditaţie. În Cajvana de oriunde ai intra, trebuie să urci, parcă urci într-o cetate, dar tot ce vei vedea vorbeşte de hărnicia şi vrednicia locuitorilor care şi-au câştigat, prin truda braţelor şi prin judecata minţii, dreptul la o existenţă demnă, în totală libertate pe aceste meleaguri.

Cadrul geografic, istoricul glorios, aşezarea localităţii la distanţe mari şi aproape egale de oraşele principale ale zonei, densitatea de locuire, dinamica populaţiei datorată faptului că nu există o populaţie îmbătrânită, numărul mare de locuinţe, dotările din fiecare dintre ele ne îndreptăţesc să credem că Cajvana este un oraş tânăr al judeţului Suceava.

Referitor la populaţie, copiii şi elevii până la 16 ani numără până la 3000 de locuitori. Populaţia activă, peste 5000 de locuitori, este ocupată în munci neagricole în special, deoarece suprafaţa agricolă a oraşului nu este mare şi nu are nevoie de prea multă forţă de muncă. Aproximativ 2500 de locuitori lucrează în activităţi neagricole în ţară şi străinătate, în special în construcţii, mica industrie şi alte activităţi cu caracter industrial şi prestări servicii cum ar fi: cizmărie, tâmplărie, croitorie, transporturi auto, etc. Numai învăţământul din localitate are peste 148 salariaţi.

Faptul că agricultura şi zootehnia nu sunt rentabile la această oră a făcut ca forţa de muncă a localităţii să migreze spre alte sectoare, în special construcţii şi alte prestări servicii. O caracteristică a comunităţii este şi faptul că mulţi tineri muncesc în străinătate, între 800 – 1200, şi câştigurile realizate le investesc în localitatea natală, construind locuinţe unde să se întoarcă şi eventual să înceapă diferite afaceri.

Dispensarul uman are trei medici generalişti şi doi medici stomatologi. Dotările culturale şi sportive de evidenţiat sunt: casa de cultură cu o sală de spectacole de peste 280 locuri, o sală de sport modernă (construită în 2007), bibliotecile şcolară şi orăşenească cu peste 15500 de volume, 3 terenuri de handbal în incinta localurilor de şcoală, un stadion pentru fotbal şi oină, un teren de volei şi tenis. Unul din întreprinzătorii comunităţii va finaliza lucrările la un minihotel cu aproximativ 50 de locuri în primăvara lui 2007. Reţeaua de canalizare are o lungime de peste 1 km, având ca terminal o staţie de decantare.

Comunitatea mai este deservită de 2 farmacii umane, dar şi de un dispensar veterinar unde funcţionează şi o farmacie veterinară, de un oficiu poştal pentru distribuirea corespondenţei, presei, mandatelor şi coletelor postale, de un oficiu de telefonie care asigură convorbirile telefonice în localitate, ţară şi străinătate, de o agenţie CEC pentru păstrarea economiilor cetăţenilor, o cooperativă de consum şi de o staţie de transmitere a programelor TV prin cablu. La nivelul oraşului funcţionează un număr însemnat de societăţi comerciale şi asociaţii familiale, care vor constitui mica industrie a viitorului. Piaţa comunală organizată săptămânal în ziua de vineri adună de fiecare dată un număr foarte mare de cumpărători, dovadă a unei stări materiale şi financiare prospere.

Chiar în condiţiile sensibile ale tranziţiei, comunitatea cunoaşte o înflorire materială dar şi una spirituală deosebită, confirmate de zestrea edilitară, de prosperitatea locuitorilor, dar şi de bogăţia tradiţiilor spirituale oglindite în obiceiuri, port, cântece şi jocuri populare. Pe acest fond în întreg secolul trecut a apărut şi s-au menţinut ansambluri folclorice ale maturilor (înca din 1933), dar şi ale elevilor, ansambluri care funcţionează şi în prezent. Membrii acestor ansambluri cultural-artistice au fost prezenţi pe scenele bucovinene şi româneşti decenii de-a rândul, fiind de fiecare dată pe podiumurile de premiere. Se mândresc şi cu participări la festivalurile internaţionale de folclor, cum au fost cele de la Gorizia – Italia, 1985, de unde s-au întors cu medalia de aur la categoria folclor în viaţă, Romano d’Ezelino şi Padova – Italia, 1992, Minsk – Belarus, 1994 şi 1995 şi Cernăuţi – Ucraina, 2002.

Perspectivele de dezvoltare economico-socială, zestrea edilitară, moştenirile culturale păstrate cu mare grijă, reţeaua bogată a învăţământului şcolar local, toate arată Cajvana ca pe un oraş deosebit din toate punctele de vedere, dar în special spiritual, păstrător al credinţei creştin-ortodoxe, al tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, al portului şi limbii noastre romăneşti.