Brian Molko
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Brian Molko (născut pe 10 decembrie 1972, în Belgia) este compozitorul, principalul vocalist şi chitaristul trupei Placebo.
Cuprins |
[modifică] Copilăria şi adolescenţa
Brian a fost cel de-al doilea copil al familiei Molko. Tatăl său era un bancher american cu sânge italian şi francez, iar mama sa era scoţiană. Fratele mai mare cu zece ani al lui Brian, Barry, a plecat de acasă când Brian era încă un copil, ceea ce l-a făcut pe Brian să îşi descrie mai târziu copilăria drept o perioadă în care s-a simţit singur şi străin.
Datorită meseriei tatălui, familia Molko s-a mutat foarte des în primii ani de viaţă ai lui Brian, stabilindu-se în cele din urmă în Luxemburg. Brian a urmat acolo întâi "The European School of Luxembourg", de unde a trebuit să plece, pentru că intra prea des în conflicte violente cu colegii de şcoală[1]. După aceea, a urmat "The American International School of Luxembourg", unde l-a întâlnit pe viitorul său coleg de trupă, Stefan Olsdal. Nu şi-au vorbit însă deloc în perioada aceea, nu neapărat din cauza faptului că Brian era cu doi ani mai mare, ci şi din cauza stilurilor complet diferite pe care le aveau. Olsdal era foarte bun la sporturi, în timp ce Molko prefera orele de teatru. Acest lucru i-a adus nenumărate conflicte cu părinţii, în special cu tatăl său, care îşi dorea ca el să devină bancher. Brian a reacţionat adoptând un look androgin, vopsindu-şi unghiile şi începând să se machieze. A refuzat să mai meargă la biserică (spre consternarea mamei sale, care era o creştină practicantă) şi ulterior, şi-a dezvăluit bisexualitatea. La vârsta de şaptesprezece ani, a părăsit Luxemburgul împreună cu familia sa şi s-a mutat la Londra, unde a intrat la Colegiul Goldsmith.
[modifică] Cariera
Molko şi Olsdal s-au reîntâlnit întâmplător, în 1994, la staţia de metrou South Kensington, prilej cu care Olsdal i-a cerut fostului coleg numărul de telefon, şi asta mai mult din politeţe. Pe vremea aceea, Brian se apucase deja de scris cântece, şi cânta ocazional în baruri împreună cu Steve Hewitt, toboşar în Breed, cu care schimbase primele vorbe în faţa unui restaurant Burger King. Molko l-a invitat pe Olsdal să vină să îl audă cântând, iar acesta a acceptat invitaţia. Ulterior, impresionat de vocea lui Molko, Olsdal i-a propus să formeze o trupă. Numele iniţial a fost Ashtray Heart, pentru a mai apoi să fie schimbat în Placebo. Primele demo-uri au fost înregistrate cu Steve Hewitt la tobe, însă acesta nu se putea ţine de ambele trupe şi a fost înlocuit de către Robert Schultzberg, un coleg al lui Olsdal. În această formulă, Placebo au semnat cu Caroline Records şi au înregistrat primul album în 1996. Dar Schultzberg avea să plece curând din trupă, din cauza conflictelor cu Molko, facilitând revenirea lui Hewitt.
În această formulă, Placebo au scos încă patru albume de studio, plus o colecţie de single-uri, un DVD şi un EP. La sfârşitul anului 2007, Hewitt avea să părăsească trupa, invocând "neînţelegeri de ordin personal şi muzical"[2].
Molko a învăţat singur să cânte la chitară încă de la vârsta de la şaisprezece ani, atunci când şi-a şi cumpărat prima chitară, pe care a botezat-o "Bitch", şi pe care încă o mai foloseşte în concerte. Ulterior, el a învăţat să cânte şi la chitară bass, armonică, claviatură, saxofon şi tobe.
[modifică] Diverse
Alături de colegii săi de trupă, Molko a apărut în "Velvet Goldmine", un film din 1998 despre perioada glam a anilor '70. În acest film, Brian joacă rolul lui Malcolm, solistul trupei ficţionale The Flaming Creatures. Într-una din scene, el apare alături de Steve Hewitt (Billy) şi de Xavior Roide interpretând piesa "20th Century Boy", un cover după trupa T.Rex.
Brian Molko cunoaşte foarte bine limba franceză şi vorbeşte şi puţină germană şi spaniolă.
Din 2005, este tatăl unui băiat pe nume Cody, a cărui mamă este fotografa Helena Berg, care a realizat şi coperţile câtorva single-uri Placebo.
[modifică] Colaborări
- AC Acoustics: backing vocals pe "Crush" (albumul "Understanding Music", 2000)
- Alpinestars: vocals pe "Carbon Kid" (albumul "White Noise", 2002)
- Dream City Film Club: vocals pe "Billy Chic" şi "Some"
- Faultline: feature vocals (alături de Francoise Hardy) pe "Requiem For A Jerk" (albumul tribut Serge Gainsbourg, 2006)
- Hotel Persona: feature vocals pe "Modern Kids" (albumul "En Las Nubes", 2008)
- Indochine: feature vocals pe "Pink Water II" (la care a scris versurile) şi "Pink Water III" (albumul "Alice et June", 2006)
- Jane Birkin: feature vocals pe "Smile" (2004)
- Kristeen Young: feature vocals pe "No Other God" (albumul "X", 2004)
- Timo Maas: vocals pe "Picture" şi "Like Siamese", feature vocals pe "First Day" (albumul "Pictures", 2006)
- Trash Palace: vocals pe "The Metric System", backing vocals pe "Outta My Head", feature vocals pe "Je T'aime Moi Non Plus" (alături de Asia Argento) (albumul "Positions", 2002)
