Bisericile celor şapte concilii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol trebuie îmbunătăţită. Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2006

[modifică] Terminologie

În limba română a apărut mai întâi noţiunea de "greco-oriental", pentru a deosebi creştinii ortodocşi faţă de cei greco-catolici în Ardeal^{[necesită citare]}.

Noţiunea de "Biserică Ortodoxă" a apărut o dată cu autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1925.

În anii 1950, La Prière des Églises de rite byzantin deosebeşte Bisericile auto-intitulate ortodoxe cu noţiunea de "Biserici de rit bizantin". Or în 1950 apare în Franţa o Biserică Ortodoxă de rit galic.

Callistos Ware inaugurează expresia "Biserica celor şapte concilii".

[modifică] Conţinut

Creştinismul ortodox a apărut ca ramură a creştinismului în urma Marii Schisme (1054). Ramura estică a adoptat termenul de ortodoxism (dreaptă credinţă), în timp ce ramura apuseană a preferat să folosească termenul de catolic (biserică catolică, biserică universală).

Ortodoxismul, la fel ca şi celelalte confesiuni creştine, are la bază Vechiul şi Noul Testament şi arată omului drumul pe care acesta trebuie să îl urmeze pentru a se mântui. În acord cu Vechiul Testament, ortodoxismul recunoaşte un acelaşi Dumnezeu Treimic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Întreit în Persoane, dar unic în fiinţă, Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii şi complet Independent în raport cu orice, deosebindu-Se astfel fundamental de celelalte religii, în care dumnezeul / dumnezeii iau naştere într-un univers preexistent.

Ca ramură a creştinismului, ortodoxismul are la bază dragostea, căci Dumnezeu nu doar are dragoste, ci este însăşi Iubirea, aşa cum spunea teologul Christos Yannaras. Iubirea a fost propăvăduită şi arătată prin fapte de Iisus Hristos, considerat una din cele trei persoane ale Sfintei Treimi, care s-a coborât la nivelul de om, şi-a jertfit viaţa şi a luat asupra lui păcatele oamenilor pentru a îi mântui de păcatul originar săvârşit de Adam şi Eva. Prin vorbă şi faptă el a arătat că se poate trăi în lume făcând Voia lui Dumnezeu („Acestea vi le-am grăit, ca întru mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrazniţi. Eu am biruit lumea. ”, Ioan 16,33) şi a redus cele zece porunci, dificil de urmat, la doar două, dar care cuprind totul şi care îl fac pe cel care le îndeplineşte să le facă în mod automat şi pe restul: iubirea de Dumnezeu şi de aproapele („El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii.”, Matei 22, 37-40).

Ortodoxismul se bazează pe scrierile Bibliei, pe tradiţie şi pe trăirea vieţii religioase în cadrul Bisericii, singurul loc în care Biblia poate fi corect înţeleasă. El acordă o mare importanţă Sfintei Euharistii, eveniment în timpul căruia se retrăieşte viaţa apostolică. Spre deosebire de el, catolicismul consideră că înţelegerea Bibliei se poate face şi prin studiu individual. În sfârşit, diversele curente protestante reduc toată învăţătura lăsată nouă de Dumnezeu prin Iisus Hristos numai la Biblie („sola scriptura”). De asemenea, protestanţii consideră că credinţa este o dovadă a faptului că ai fost deja ales de Dumnezeu, că din acest motiv nu ar mai putea greşi în faţa lui şi că Dumnezeu nu ar mai putea să revină asupra alegerii făcute. Conform concepţiei protestante, simplul fapt de a crede în Dumnezeu este o dovadă că ai fost deja ales şi de aceea credinţa singură este suficientă („sola fide”). Se ignoră astfel cerinţa facerii de fapte bune, cerinţă formulată în mod repetat de Iisus Hristos (un exemplu este pilda cu oile şi caprele, care arată clar importanţa faptei bune: „Când va veni Fiul Omului întru slava sa, şi toţi sfinţii îngeri cu el, atunci va şedea pe tronul slavei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împaratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi mi-aţi dat să beau; străin am fost şi m-aţi primit; Gol am fost şi m-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi m-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit? Sau însetat şi ţi-am dat să bei? Sau când te-am văzut străin şi te-am primit, sau gol şi te-am îmbrăcat? Sau când te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la tine? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei, prea mici, mie mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu m-aţi primit; gol, şi nu m-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu m-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însa le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici mie nu Mi-aţi facut. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică.”, Matei 25, 31-46).

Un alt element ignorat de către ei este iubirea şi acest lucru este important pentru că a crede în cineva nu înseamnă să îl şi iubeşti. Cu alte cuvinte, credinţa nu implică automat iubirea, iubire cerută însă de Dumnezeu mereu, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. Între ortodoxie – pe de o parte – şi catolicism şi protestantism – pe de altă parte – există şi alte deosebiri (a se vedea legăturile indicate în continuare). Vom menţiona doar una: ortodocşii consideră că Biserica este formată din mulţimea credincioşilor – mădulare vii – al cărei cap este Iisus Hristos – Mirele. În acest context, Biserica, ca şi clădire şi ca organizare administrativă are un rol subordonat, de a sprijini viaţa duhovnicească a mulţimii credincioşilor conduse de „Păstorul cel bun”.

Teritoriul românesc a fost şi este un spaţiu al celor însetaţi de a trăi după pilda lui Iisus Hristos. Conform istoricului Eusebiu, creştinismul ar fi fost adus în Dobrogea chiar de Sfântul Apostol Andrei, deci foarte de timpuriu. Prima menţiune scrisă privind martiriul unor creştini pe teritoriul românesc datează din anul 290 şi se referă la doi martiri orientali, Epictet şi Astion. Trăirea în spiritul învăţăturii Mântuitorului a devenit însă mod de viaţă şi pentru un mare număr de locuitori ai meleagurilor româneşti. Ca dovadă, Biserica Ortodoxă Română a canonizat mai mulţi sfinţi şi martiri, ultimul dintre aceştia fiind Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (în 2005, fiind aniversat în trei decembrie). Dintre personalităţile cu viaţă duhovnicească înaltă săvârşiţi din viaţă doar cu puţin timp în urmă se numără: Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi ortodocşi, Arsenie Boca, Constantin Galeriu, Ilie Cleopa şi Nicolae Neaga.

Tot ca urmare a dorinţei de a trăi cât mai în acord cu învăţătura lui Iisus Hristos, unii credincioşi au ales calea călugăriei. Raportat la populaţia ţării, România are un număr impresionant de mănăstiri.

Referinţe utile: Site-ul Patriarhiei Române Un site cu materiale foarte bune, numeroase şi variate Site-ul mănăstirii Golia din Iaşi Un site grecesc foarte bogat în lucrări Un material bogat postat pe Wikipedia în limba engleză Un alt site ortodox românesc cu materiale numeroase şi deosebite Site dedicat Părintelui Dumitru Stăniloae Culegere bogată de texte patristice (în engleză) Date utile, pe scurt