ebooksgratis.com

See also ebooksgratis.com: no banners, no cookies, totally FREE.

CLASSICISTRANIERI HOME PAGE - YOUTUBE CHANNEL
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions
Biserica Reformată din Huedin - Wikipedia

Biserica Reformată din Huedin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Iniţial, la aşezarea maghiarilor în această zonă ei erau catolici. Probabil pe la începutul secolului al XIII-lea şi-au construit o biserică în jurul căreia s-a dezvoltat satul, apoi târgul Huedinului. Din informaţiile pe care le deţinem, foarte probabil că după anul 1541 comunitatea maghiară a trecut la Biserica Evanghelică (Lutherană) sub conducerea protopopului Nagyfalui Mihály. Două decenii mai târziu, în condiţiile frământărilor politice şi confesionale ale vremii, în anul 1561 preotul Hunyadi Demeter (Demetrius Hunyadi) se considera reformat, ceea ce înseamnă că trecuse cu comunitatea la Biserica Reformată (Calvină), iar după cinci ani (1566), trecea împreună cu enoriaşii la Biserica Unitariană, care-şi avea sediul la Cluj. De reţinut că acest prelat a ajuns până la înalta demnitate de superintendent al Bisericii Ariene din Transilvania (cu atribuţii similare celor episcopale), ducând o aprigă muncă de atragere a enoriaşilor catolici la unitarianism. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea comunitatea maghiară din Huedin a trecut din nou la religia reformată. Un alt preot care a slujit în Huedin, Tasnádi Veres Mihály (participant la incidentul din vara anului 1600 dintre dărăbanţii lui Mihai Viteazul şi huedineni) a fost ales în 1605 episcop reformat al Transilvaniei. Dintre preoţii reformaţi mai amintim pe următorii: Szilvási Márton (din 1621) care a studiat la Heidelberg, Miskolczi Márton (din 1681) a fost director al Colegiului Reformat din Cluj, Radnótfái Nagy Zsigmond (1735-1740) – a studiat la Utrecht, Gyulai Korpos István (1776-1796) – a început să scrie registrul matricol, Csengeri Sámuel (1816-1864) – a lăsat biblioteca personală ca moştenire pentru şcoala reformată, Ignácz Károly (1864-1911) – a devenit „sfătuitor regal”, Bokor Márton (din 1913) – în timpul său s-a construit clădirea parohiei după planurile arhitectului Kós Károly; pentru convingerile sale a fost deţinut politic în anii ’50. La începutul secolului XX, printre slujitorii bisericii s-a aflat şi Ravasz László, cel care avea să ajungă episcop reformat în Ungaria şi care a participat la revoluţia anticomunistă din anul 1956. Forma arhitecturală a bisericii actuale este rezultatul mai multor intervenţii succesive. La început, probabil în jurul anilor 1200, a existat o biserică mai mică sub formă de navă. Acest lucru este confirmat arheologic prin urmele de arsură care au apărut pe fundaţia zidului nordic, provenind probabil din timpul marii invazii tătaro-mongole din anii 1241-1242 care a afectat şi Huedinul. Partea centrală a bisericii actuale a fost construită în sec. al XIV-lea, la care, în secolul următor, s-a adăugat turnul care reprezenta partea vestică a fortificaţiei. În 1483, prin grija familiei Bánffy, s-a ridicat partea de est, cu elemente specifice stilului arhitectonic gotic, servind ca şi capelă familiei amintite. În anul 1661 tătarii lui Ali Paşa, după victoria de la „Podul Vinerii”, au asediat biserica reformată care era întărită cu ziduri groase şi bastioane, căzând victime mulţi huedineni adăpostiţi acolo. Biserica incendiată a stat în ruine mai mult de 30 de ani, fiind reconstruită abia după cutremurul din 1693. De atunci datează coiful cu galeria, turnuleţele-fiala şi acoperişul. Un alt cutremur a afectat biserica în anul 1765, astfel că a fost nevoie să se reconstruiască peretele sudic al navei, în anul 1772 adăugându-se şi cele două porticuri în stil baroc de la intrări. Tavanul în stil gotic afectat de cutremur a fost înlocuit cu unul casetat, realizat de Kolozsvári Asztalos Lőrincz (Umling) din Cluj, ce reprezintă un calendar astrologic. Orga de azi a fost realizată de către marele meşter Kolonics István din Târgul Secuiesc în anul 1874, înlocuind vechea orgă. Candelabrele realizate artistic din lemn simbolizează cele trei regiuni ale zonei Călata. Amvonul în formă de potir a fost sculptat în piatră de către meşterul Kidei Sipos Dávid, în anul 1751, pentru biserica din Drag, fiind adus la Huedin în anul 1969. În biserică se află diferite plăci care amintesc de trecerea prin Huedin a unor personalităţi cum ar fi Petőfi Sándor (poet şi revoluţionar paşoptist care a scris aici poezia „Armata Ardealului”/„Erdélyi Hadsereg”, Széchenyi István (constructor de drumuri în Transilvania) şi Ravasz László (născut la Huedin, unde a slujit şi ca preot, mai apoi episcop în Ungaria. Tot aici se află plăcile comemorative pe care sunt imortalizate numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale[1].


aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu -