Biserică particulară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserică particulară, concept în teologia creştină, în ramura eclesiologie.
[modifică] În general
În general, îndeosebi în teologia protestantă şi ortodoxă răsăriteană, prin biserică particulară se înţelege o uniune de Biserici locale, ce au un bagaj comun, de natură istorico-culturală şi geografică.
[modifică] În Biserica Catolică
Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice, o Biserică particulară este oricare comunitate eclesiastică organizată, care se află în comuniune deplină cu Episcopul Romei, fiind astfel parte a Bisericii Catolice.
Canonul 368 explică: "Bisericile particulare, în care şi din care se constituie Biserica Catolică, sunt în general dieceze. Dacă nu se stabileşte altfel, următoarele sunt considerate ca echivalente ale diecezelor: prelaturile teritoriale, abaţiile teritoriale, vicariatele apostolice, prefecturile apostolice şi administraţiile apostolice permanente." Mai pot fi considerate Biserici particulare şi grupurile de Biserici locale care împărtăşesc o tradiţie specifică liturgică, teologică şi canonică, şi anume Bisericile de rit latin, care formează Biserica Romană, şi alte Biserici de rit oriental, sau Biserici Orientale, care au fost recunoscute prin Decretul Conciliului Vatican II despre Bisericile Catolice Răsăritene Orientalium Ecclesiarum, ca "biserici particulare sau rituri".
În teologia catolică, comuniunea Bisericii Catolice se realizează prin comuniunea Bisericilor particulare, de rit latin sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii. Bisericile particulare aflate in comuniune cu Episcopul Romei constituie Sfânta Biserică Romană (Sanctæ Romanæ Ecclesiæ). Deşi neoficial sintagma este folosită doar pentru Bisericile de rit latin, Sfânta Biserică Catolică este constituită în egală măsură de Bisericile de rit latin şi de Bisericile orientale, aflate în comuniune.
Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice din 1983, Biserici particulare sunt considerate doar Bisericile locale legal constituite (Can. 373: Unius supremae auctoritatis est Ecclesias particulares erigere; quae legitime erectae, ipso iure personalitate iuridica gaudent). Pentru celelalte Biserici, Codul Canonic foloseste sintagma de Biserică rituale autonome (Ecclesia ritualis sui iuris). Codul Canonic al Bisericilor Orientale din 1990 foloseşte însă sintagma de Biserică autonome (Ecclesia sui iuris), ca în Can. 27: "Un grup de credincioşi ai lui Cristos legaţi ierarhic în conformitate cu legea care sunt recunoscuţi de autoritatea supremă a Bisericii sunt în continuare recunoscuţi ca Biserică autonomă."
Comuniunea dintre Bisericile particulare a existat încă din vremea Apostolilor: "Printre expresiile particulare ale Bisericii lui Cristos se numără, încă din timpurile Apostolilor, acele entităţi care sunt considerate Biserici prin ele însele (Cf. Ac 8:1, Ac 11:22, 1Cor 1:2, 1Cor 16:19, Gal 1:22, Rev 1:8, Rev 2), pentru că, deşi ele sunt particulare, Biserica Universală se manifestă în ele cu toate elementele sale esenţiale." (Cf. Comisia Biblică Pontificală, Unité et diversité dans l'Eglise, Lib. Ed. Vaticana 1989, especially, pp. 14-28.)
