Bătălia sexelor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia sexelor este un tip de joc de coordonare cu anumite elemente conflictuale. Poate fi văzut drept scenariu de bază pentru majoritatea poveştilor hollywoodiene. Să ne imaginăm două persoane de sex opus, M şi F, şi fiecare persoană doreşte să iasă seara cu cealaltă, însă au preferinţe diferite în legătură cu locul unde vor să meargă. Ea vrea să meargă la discotecă, în schimb el vrea să meargă la meci.
Cuprins |
[modifică] Jocul simplu
Modul în care funcţionează bătălia sexelor în acest tip de joc, ca în majoritatea poveştilor de dragoste constă în faptul că cei doi îndrăgostiţi doresc să petreacă viaţa împreună, dar au preferinţe diferite referitoare la modul în care îşi vor conduce vieţile. Nici unul nu vrea să compromită un aspect important al vieţii sale: cariera, ceilalţi prieteni, unde vor locui, ş.a.m.d. Cum ambii jucători sunt interesaţi de coordonare (fie discotecă-discotecă, fie meci-meci) ar trebui să ne aşteptăm la unul dintre aceste rezultate.
| Disco (M) | Meci (M) | |
| Disco (F) | 3,4 | 2,2 |
| Meci (F) | 1,1 | 4,3 |
În tabel sunt prezentate pe orizontală alegerile ei iar pe verticală cele ale lui, iar în fiecare celulă a tabelului este prezentată mai întâi utilitatea obţinută de el în situaţia respectivă, iar după virgulă utilitatea obţinută de ea în aceeaşi situaţie.Se presupune prin valorile asociate că fiecare îşi doreşte la fel de mult să petreacă timpul cu celălalt şi că preferă la fel de mult să meargă la disco, respectiv meci.
[modifică] Jocul repetat şi negocierea
Dar în negocierile spre acest scop într-o serie de jocuri cu această structură, o repetată „bătălie a sexelor”, cum alegerea între cele două alternative (disco-disco şi meci-meci) reprezintă o renunţare a unuia dintre cei doi jucători (primeşte 3 unităţi de utilitate în loc de 4) seria de compromisuri poate arăta în trei feluri. Ne putem imagina o înţelegere prin care cei doi să îşi îndeplinească alternativ prima preferinţă, sau natura compromisurilor să nu fie egală, ci să fie îndreptată în favoarea lui sau în favoarea ei. Într-un joc repetat este mai probabil ca unul dintre ei să fie blocat într-un echilibru inferior. El se poate dovedi personalitatea mai puternică şi poate face cum vrea el mai des. Una dintre tacticile pe care le poate adopta în acest sens ar fi să pretindă că ar fi mai puţin interesat să petreacă seara cu ea decât este în realitate, şi că este mai puţin interesat de ea decât este ea de el. Astfel, el modifică datele din tabel, cel puţin în ceea ce crede ea după cum urmează:
| Disco (M) | Meci (M) | |
| Disco (F) | 3,4 | 4,2 |
| Meci (F) | 1,1 | 4,3 |
[modifică] Construirea reputaţiei
Consecinţa este faptul că a doua opţiune pe care el o alege în funcţie de utilitate este ca el să meargă la meci iar ea la disco (cu o utilitate egală cu cea în care merg amândoi la meci). Într-un joc repetat este importantă reputaţia pe care fiecare jucător şi-o construieşte, reputaţie care se bazează pe modul în care participă la joc. Dacă de exemplu, el nu este niciodată dispus să meargă în locurile ei preferate, atunci reputaţia lui va fi cea de individ intransigent, care nu acceptă nici un compromis, nu cea de persoană iubitoare. Dacă ea va face compromisuri prea des, atunci el, sau un alt jucător cu care trebuie să joace un astfel de joc va şti să insiste în a-şi impune preferinţele. Reputaţia se poate dezvolta, fără ca vreuna din părţi să îşi dorească acest lucru în mod special: ea nu vrea să fie considerată cea care face tot timpul compromisuri, iar el nu vrea să fie considerat neiubitor. Dar dacă nu sunt atenţi ei se vor identifica cu reputaţiile lor.
[modifică] Falsa reputaţie
Dar reputaţiile pot fi generate şi în mod deliberat. El poate încerca să se comporte în mod intransigent, în realitate fiind îngrozit de perspectiva de a nu ieşi împreună cu ea. Pentru a fi în avantaj el doar pretinde că structura punctajului său este diferită de cea reală, aşa cum am văzut în tabelul utilităţilor modificat.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Bibliografie
- Martin Hollis, “Teoria jocurilor” în “Introducere în filosofia ştiinţelor sociale”, Editura Trei, Bucureşti, 2001.
- Keith Dowding, “Puterea”, Editura Du Style, 1998.
- Brian Barry, “Theories of Justice”.
