Alexandru Odobescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alexandru Odobescu (n. 23 iunie 1834, Bucureşti - d. 10 noiembrie 1895, Bucureşti) a fost un scriitor, arheolog şi om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), şi profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti. Este autorul unui tratat de istoria a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) şi a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Petrossa, vol. I-III, 1887-1900). A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cîntecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu ţara, istoria şi datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpaţi). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din sceolul al XVIII-lea (Poeţii Văcăreşti, Mişcarea literară din Ţara Românească în sec. XVIII). Autorul unor romane istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) şi volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).

Format la şcoala clasicismului francez şi la acea a antichităţii, om de gust şi de ştiinţă, fondator al arheologiei la noi, şi istoric, scrie o proză admirabilă în eleganţă şi puritate. A priceput, ca şi Junimea, că literatura adevărată trebuie să exprime sufletul poporului român aşa cum se reflectă în istorie, în limbă, în folclor. Cu drept cuvânt, Maiorescu, care-l stima mult, îl privea ca pe unul din ai lor. Şi Odobescu se opusese fanteziilor etimologice ale Academiei şi reuşise să publice un dicţionar opus celui al lui Laurian şi Massim. Nuvelele lui istorice, Mihnea cel Rău şi Doamna Chiajna, şi mai ales spiritualul Fals tratat de vânătoare - Pseudokinegetikos, în care se vede imensa lui erudiţie, gustul constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc, au încântat generaţiile trecute.

Pseudokinegetikos, despre care George Călinescu afirma că e un text în care autorul „bate câmpii cu graţie“, închide în el consideraţii estetice şi descrierea a trei opere de artă cu subiecte cinegetice, un basm, Povestea lui Făt frumos împărat cu noroc la vânat, şi chiar şi un fragment autobiografic în care autorul povesteşte o vânătoare de dropii în Dobrogea, pasăre dispărută de pe teritoriul românesc în urma vânării ei sălbatice.

[modifică] Cronologie

• 23 iunie 1834 - Se naşte la Bucureşti Alexandru, al doilea copil al lui Ioan Odobescu, generalul de la 1848 care s-a împotrivit mişcării revoluţionare, şi al Ecaterinei, fiica doctorului în medicină Constantin Caracaş.
• 1884 - După ce învăţase acasă carte cu institutorul Bârzotescu, Alexandru devine elev al Colegiului Sf. Sava, în urma unui examen dat cu Petrache Poenaru, urmaşul lui Gheorghe Lazăr; aici are colegi pe Theodor Aman, viitor mare pictor, şi pe Alexandru Sihleanu, „liră de argint”, aşa cum este caracterizat de către Eminescu în Epigonii.
• 1848, 19 iunie - Este alături de mama sa în mijlocul revoluţionarilor, ca martor ocular, cu toate că tatăl său complota împotriva guvernului provizoriu.
  • Printre manuscrise se află o încercare datând din această perioadă: Mihai Viteazul, înfăţişare dramatică în trei părţi.
• 1850 - În toamnă se găseşte la College de France din Paris, unde are profesori pe J. Michelet şi pe Edgar Quinet.
• 1851, 14 februarie - Apare la Paris Junimea Românească, societate politică şi culturală a studenţilor români, al cărei membru era şi Al. I. Odobescu.
  • Se află în preajma revoluţionarilor români exilaţi (Nicolae Bălcescu, N. Golescu, C.A. Rosetti, I. Voinescu II, Gh. Magheru). Odobescu ţine în cercul acesta conferinţa Viitorul artelor în România, al cărei text apare postum, în 1907: „E un adevăr recunoscut acuma că artele sunt expresia simţirilor unui popor întreg şă că numai în acest caz sunt ele întemeiate cu putere (...)”
  • Apare la Paris revista Junimea română, sub redacţia lui Gh. Creţeanu, Al. I. Odobescu, Dimitrie Florescu; aici, Odobescu publică articolul Mincitorul român, remarcabil prin îndrăzneala ideilor şi prin compoziţia sa, care îi evidenţiază spiritul progresist, democratic: „Peste puţin pământul va fi înapoiat muncitorului, prin îngrijirea şi iubirea căruia pustiele se va schimba în holde-nalte şi bogate, în livezi roditoare, în păşuni verzi şi fragede, pe care vor paşte frumoasele vite ale României; bordeiele, unde abia pătrund razele soarelui, vor deveni case luminoase, îmbelşugate şi fericite”.
• 1852 - Se iniţiază în tainele literaturii greco-romane, din care şi traduce (treisprezece opere din Horaţiu, primul cânt al Iliadei şi al Odiseei, primul cânt al Georgicelor lui Virgiliu); tot acum scrie poema Oda României, apărută însă abia la 1855 în revista România literară a lui Vasile Alecsandri:

„În sânul României acum va să-nflorească

O floare care varsă miros încântător,

A păcii dulce floare, al artelor izvor.”

• 1853, 13 decembrie - Îşi susţine bacalaureatul în litere şi se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, pe care n-o termină, nereprezentându-se la examenul de licenţă.
  • Într-un moment când mişcarea arheologică ia un deosebit avânt, Odobescu a urmărit-o cu fervoare, fiind în relaţie directă cu câţiva promotori ai acesteia (Guizet, Vitet, Prosper Merimée).
• 1855 - Se întoarce în ţară, începând o carieră funcţionărească: e şef de masă la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de apel din Bucureşti din Bucureşti şi funcţionar la Ministerul cultelor.
  • În România literară a lui V. Alecsandri îi apar Oda României, Satira latină, Întoarcerea în ţară pe Dunăre.
• 1857 - În Românul publică scena istorică Mihnea-Vodă cel rău, care apare în acelaşi an în volum: Scene istorice din cronicile Ţării Româneşti - Mihnea-Vodă cel rău (1508 - 1510): „Episoadele istorice ale lui Odobescu au ca model, cu bună ştiinţă, nuvela lui Negruzzi. Însă odobescu e «anticar», istoric, arheolog, şi ca atare, atenţia lui merge în direcţiunea reconstrucţiei. Înţelegând spiritul de partid al cronicilor muntene şi cruzimea răzbunării politice, a ţinut să sublinieze elementul facţionar, evitând să strângă acţiunea în jurul eroului central. Imaginea lui, fără aripi, e ţinută totuşi în loc de tipicul romantic, şi punctul coagulant al totului îl formează mereu personajul «damnat»”.
• 1858 - Se căsătoreşte cu Alexandra (Saşa) Prijbeanu, fiica naturală a Ruxandrei Băleanu şi a lui Pavel Kiseleff.
• 1860 - Publică în Revista Carpaţilor scena istorică Doamna Chiajna.
  • Se tipăreşte volumul Scene istorice din cronicile româneşti: Mihea Vodă (cel Rău) - Doamna Chiajna, în a cărui prefaţă Al. I. Odobescu mărturiseşte: „Faptele istorice ale unei ţări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul şi ideile, obiceiul şi graiul de acolo sau de atunci nu sunt cunoscute. Scopul romanţelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este şi folosul lor instructiv”.
• 1861 - Scoate la Bucureşti Revista română pentru ştiinţe, litere şi arte în care tipăreşte, printre altele, de-a lungul anilor, Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul de N. Bălcescu, Cugetările lui Alecu Russo şi Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon.
  • Publică studiile Cântece poporane ale Europei răsăritene în raport cu ţara, istoria şi datinele românilor şi Răsunete ale Pindului în Carpaţi.
• Tot în Revista română publică studiul Poeţii Văcăreşti.
• 1862 - În Revista română publică: Psaltirea diaconului Coresi (note) şi Câteva ore la Snagov, „o călătorie arheologică” (T. Vianu), evidenţiindu-se atât plăcerea scriitorului de a-şi desfăta cititorii prin erudiţie, cât şi înclinaţia acestuia spre o retorică neobişnuită a textului: „O! Matei Basarab, cu adânc respect îţi datorează naţiunea română pe care azi, din negura anilor, tu încă ai şti s-o înveţi a-şi apăra şi a-şi dobândi drepturile sale răpite! Numele tău glorios, pe care-l întâlnim în fruntea oricărei propăşiri naţionale, ar trebui să insufle o veneraţiune religioasă poporului pentru care ai jertfit, în muncă şi sudoare, o viaţă de aproape optzeci de ani! În chipul tău smead şi costeliv, înconjurat de o barbă albă şi rară, în buzele-ţi subţiri şi zâmbitoare, în fruntea ta lată şi înaltă, în ochii tăi mici şi vii, afundaţi sub sprâncene negre şi stufoase, îmi place adesea a descoperi câtă fineţe, câtă înţelepciune şi câtă energie trebuiesc spre a forma caracterul unui mare domnitor”.
  • Al. I. Cuza îl numeşte director în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
• 1863 - Este ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, apoi, ad-interim, la Ministerul Treburilor Străine.
• 1867 - Organizează Pavilionul românesc din cadrul Expoziţiei universale de la Paris la care a fost expus şi tezaurul de la Pietroasa.
• 1868 - Călătoreşte la Petersburg. Împreună cu P.S. Aurelian scrie Notice sur la Roùmanie.
• 1869 - Împreună cu V.A. Urechia, participă la Congresul internaţional de antropologie şi arheologie istorică de la Copenhaga, unde susţine lucrarea Antichităţile preistorice ale României.
• 1870, 10 septembrie - Este ales membru al Societăţii Academice Române, la propunerea d-lui Al. Papiu Ilarian.
• 1872 - Ţine la Ateneul Român conferinţa Artele din România în periodul preistoric.
• 1873 - Al. I. Odobescu este ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma.
  • Alcătuieşte Artele din epoca romană şi în timpul barbarilor.
• 1874 - Este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
  • În sesiunea Academiei Române critică dicţionarul latinizat al lui Laurian şi Massim.
  • Apare Pseudo-Kinegeticos: „«Pseudo-Kinegeticos» este un pot-pourri bine armonizat, un magazin de bric-à-brac literar, cuprinzând orice obiect artistic, de la descripţia exactă de amator a unui tablou, până la cuplet. Farmecul stă în scandalul de a surprinde un om atât de serios, schiţând cancanul pe scara rulantă a bibioltecii lui înţesate cu autorii greci sau de a ascunde litografii libertine în sala cu marii maeştri ai picturii” (G. Călinescu).
• 1875 - Apar basmele Jupân Rănică Vulpoiul şi Tigrul păcălit.
• 1877 - Apare, sub îngrijirea lui Odobescu, volumul Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu (fragmente apăruseră, tot sub îngrijirea lui Odobescu, între 1861 - 1863 în Revista Română).
• Alcătuieşte Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această ştiinţă, volum încununat de Academia Română cu Premiul Năsturel-Herescu.
• 1878 - Apare cartea Moţii şi curcanii, conţinând două conferinţe ţinute la Ateneul Român.
• 1879 - Este ales Secretar general al Societăţii Academice Române.
• 1880 - Se stabileşte la Paris pentru un an.
• 1881 - Este numit secretar de legaţie la Paris.
• 1882 - Are loc premierea piesei Nea Frăţilă.
• 1887 - Odobescu publică volumul Zece basme mitologice prelucrate după Tales of Ancient Greece de G.W. Cox.
  • Publică Scrieri Literare şi Istorice (trei volume).
• 1889 - Academia Română îi acordă premiul Năsturel-Herescu pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885 - 1888: Scrieri Literare şi Istorice.
  • Apare la Paris Tezaurul de la Pietroasa, lucrare de arheologie istorică în limba franceză.
• 1891 - Devine directorul Şcolii Normale Superioare.
• 1894 - Publică manuale şcolare, printre care şi unul de gramatică.
• 10 noiembrie 1895 - Al I. Odobescu se sinucide, în urma unor tragice evenimente de ordin familial şi public.

[modifică] Legături externe