Andromeda (prinţesă)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
-
Pentru alte întrebuinţări, vezi Andromeda.
În mitologia greacă, Andromeda era o prinţesă a Etiopiei, fiica lui Cefeu şi a Casiopeei. Se spune că mama Andromedei s-ar fi lăudat că frumuseţea ei o întrece pe cea a nereidelor, ceea ce a atras mânia lui Poseidon. Zeul provocat inundaţii în ţara lui Cefeu, apoi a trimis un monstru al mării pentru a răzbuna jignirea adusă nereidelor. Cu ajutorul oracolului lui Amon, Cefeu a aflat că pentru a putea să scape de monstru, trebuia să o expună pe Andromeda ca victimă ispăşitoare acestuia. Constrâns de propriul popor, regele etiopian a hotărât să-şi sacrifice fiica, care a fost legată de o stâncă, la malul mării, astfel încât să fie văzută de monstru.
Între timp, eroul Perseu întorcându-se din expediţia sa împotriva Gorgonei, o vede pe Andromeda legată, se îndrăgosteşte de ea şi îi promite lui Cefeu că o va elibera dacă va primi aprobarea de a o lua de soţie. Acest lucru se şi întâmplă, iar monstrul marin este ucis de Perseu. Fineu, fratele lui Cefeu, este nemulţumit deoarece el fusese logodit cu Andromeda, aşa că urzeşte un complot împotriva lui Perseu. În timpul nunţii are loc o ceartă între cei doi rivali, iar Fineu este preschimbat în piatră cu ajutorul capului gorgonei (Ovidiu, Metamorfozele v. 1).
După nuntă Andromeda l-a urmat pe Perseu la Argos, apoi la Tirint, cei doi devenind strămoşii familiei Perseidae, prin fiul lor Perses. Perseus şi Andromeda au avut şase fii (Perses, Alcaeus, Heleus, Mestor, Sthenelus şi Electryon) şi o fiică and, Gorgophone.
După moarte, Andromeda a fost preschimbată în constelaţie.