ebooksgratis.com

See also ebooksgratis.com: no banners, no cookies, totally FREE.

CLASSICISTRANIERI HOME PAGE - YOUTUBE CHANNEL
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions
Andrei Mureşanu - Wikipedia

Andrei Mureşanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol trebuie îmbunătăţită.
Acest articol a fost etichetat în mai 2007
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.
Andrei Mureşanu (portret pictat de Mişu Pop)
Andrei Mureşanu (portret pictat de Mişu Pop)

Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistriţa - d. 12 octombrie 1863 în Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.


[modifică] Biografie

S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă şi literatură".

A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul său "Un răsunet", scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele)[1], a devenit imn revoluţionar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României.

După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Braşov în 1863.


Andrei Mureşanu s-a nascut la 16 noiembrie 1816, in orasul Bistrita. Parintii poetului erau oameni simpli. Tatal, Teodor, tinea in arenda, la Bistrita, o moara de argasit scoarta, care abia asigura existenta familiei relativ numeroasa : sotia si trei copii. Casa in care locuiau era compusa dintr-o singura chilie ceva mai larga, si o tinda. Cativa ani dupa nasterea poetului, tatal moare strivit de un car de argaseala. Intreaga greutate a intretinerii celor trei copii mici ramane in seama mamei. Fratii mai mari ai poetului, datorita greutatilor materiale, nu pot urma la scoli mai inalte, pentru a se califica in vreo profesie intelectuala. Unul a ajuns cantaret bisericesc, altul morar, ca si tatal. Singur poetul, ajutat de imprejurari si de o inclinatie deosebita pentru studii, a mers mai departe. Primele cunostinte le primeste de la un batran granicer, Danila Dobos, din Valea - Rocnei.

In anul 1825 e primit ca elev la Scoala normala saseasca din Bistrita, iar peste cativa ani trece la liceul piariştilor, din acelasi oras, facandu-se remarcat printre elevii cei mai buni. In 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin si unde studiaza doi ani filosofia, apoi teologia. Aici il are ca coleg de studentie, cu cativa ani mai mare, pe George Bariţ, organizatorul unei echipe teatrale, care dadea spectacole de teatru in limba romana. Cu Baritiu leaga o prietenie adanca, prelungita apoi de-a lungul multor ani la Braşov.

Mediul cultural al Blajului, unde, pe langa spectacolele stangace date de diletanti, un Timotei Cipariu, de pilda, scria versuri (Egloga, scrisa la 1832, e reprezentata la un spectacol in anul urmator), va inrauri pe fiul morarului din Bistrita, stimulandu-l pe calea lecturii si a scrisului. Cand George Bariţ paraseste Blajul, preluind conducerea scolii romane din Brasov, in anul 1837, se gandeste sa-l aduca de la Blaj si pe Muresanu. Intrucat poetul era inca student in ultimul an, Baritiu ii obtine dispensa de a intra in invatamant fara a-si fi terminat studiile. Astfel ca in anul 1838 Muresanu se stabileste la Brasov, ca institutor la scoala romana condusa de Baritiu. Peste doi ani, in 1840, trece ca profesor la gimnaziul romanesc, in care calitate functioneaza pana in anul 1849. Paralel, el isi incepe colaborarea la gazetele lui Bariţ, Foaie pentru minte... si Gazeta de Transilvania, cu poezii si articole. In acest timp are prilej sa cunosca o seama de poeti din Principate, pe Gr. Alexandrescu, Heliade, Bolliac, mai tarziu pe Bolintineanu si Alecsandri, care obisnuiau sa vina vara, cum ne informeaza Baritiu, la bai la Valcele, nu departe de Brasov. Acest contact cu poeti deja consacrati va stimula inceputurile literare ale bardului ardelean si-l va influenta in mod vizibil in creatia sa poetica.

Poezia sa e din ce in ce ma combativa, mai legata de framantarile sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntasii revolutiei. Cu acest prilej scrie Rasunetul, care devine marsul revolutionarilor romani din Transilvania. In 1849, dupa infrangerea revolutiei, poetul trece in Muntenia, impreuna cu Baritiu, unde e luat prizonier de armata tarista si dus pana in nordul Moldovei. La intoarcere se stabileste ca functionar la Sibiu : "concepist guvernial" si translator de limba romana la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaboreaza la ziarul local Telegraful roman, cu poezii si cu un ciclu de articole, nesemnate (Artile sau maiestriile cele frumoase, Romanul si poezia lui, Romanul in privinta muzicei, Romanul in privinta picturei, Maiestria tiparului), care urmareau initierea publicului cititor in diferite ramuri ale artei. Munca de contopist poetul o suporta greu. Cativa ani el inchina ode magulitoare imparatului austro - ungar si guvernatorului Transilvaniei. Treptat se insingureaza. Randurile scrise la 1855 fostului sau profesor Simion Bărnuţiu, care-i propunea sa vina la Iasi, unde-i facuse rost de o catedra, sunt ale unui deceptionat. "Domnul meu - spunea el - chemarea mea ar fi sa ma cuprind cu Pegasul, aspirind la Olimp, si ca sa o pot face aceasta bine, aveam trebuinta de cateva peregrinajuri pe la pamantul cel clasic, iar nu sa vand participii, sau, mai rau, sa traduc guvernului meu hartii ciocoiesti, pe care consortii mei nu le vor, sau nu le pot descifra."

Poetul continua sa scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. In ultimii ani ai vietii traduce Noptile lui Young, precum si o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani in urma scrisese si o gramatica romaneasca in limba germana. Manuscrisele acestor lucrari nepublicate nu s-au pastrat. La 1861 e pensionat, dar pensia data de guvernul cezaro-craiesc al Transilvaniei nu-i ajunge sa-si intretina familia. La 1862 isi tipareste in volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor in presa, precum si o parte din traduceri. Vanzarea cartii i-ar fi adus, pe langa o reconfortare morala, o oarecare inviorare in bugetul familiei. Dar cartile se vand greu. Iacob Muresanu face apeluri insistente catre publicul roman, in Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat in mizerie si bolnav, cumparindu-i poeziile. Societatea "Astra" acorda lui Muresanu un premiu de 50 de galbeni.

Peste un an, in noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Brasov, in saracie, "in urma unui morb nervos indelungat", cum se mentiona in anuntul mortuar publicat in Gazeta Transilvaniei, lasand in urma un baiat, pe nume Gheorghe, elev in clasa a VII-a la gimnaziu, o fetita de 11 luni, Eleonora, si pe sotia sa Suzana. Inmormantarea i-a fost cu pompa : a luat parte un numeros public, profesorii si tineretul scolar din oras, care insoteau sicriul cu torte si decoruri.


[modifică] Tabel cronologic

1825
  • Este primit la Şcoala normală săsească din Bistriţa, apoi la liceul piariştilor din acelaşi oraş.
1832
  • Merge la Blaj, unde studiază doi ani filozofia, apoi teologia, avându-i profesori pe Timotei Cipariu şi George Bariţiu, coleg mai vârstnic şi care îi va deveni prieten apropriat. Echipele teatrale organizate de George Bariţiu şi producţiile literarea ale lui Timotei Cipariu îl înrâuresc pe tânărul student, stimulându-l pe calea lecturii şi a scrisului.
1838
  • Merge la Braşov ca institutor la Şcoala Română de aici, chemat de George Bariţiu care era directorul şcolii. Trece apoi profesor la gimnaziu, unde preda şi vărul său, publicistul Iacob Mureşanu.
1839
  • Începe să colaboreze la revistele lui George Bariţiu: Foaie pentru minte, inimă şi literatură şi Gazeta de Transilvania cu poezii şi articole. Debutul îl face cu poezia Fetiţa şi păsărica. Semnează uneori cu pseudonime: Sereţeanu; Urziceanu, dar mai ales Emiratul din Carpaţi. Publică şi traduceri, prelucrări şi adoptări după autorii întâlniţi în revistele străine.
iulie 1843
  • În Foaie pentru minte, inimă şi literatură publică poezia Glasului unui român.
iunie 1844
  • În aceeaşi revistă publică articolul Câteva reflexii asupra poeziei noastre, urmat (în noiembrie) de Duplică (Asupra poeziei), unele dintre primele contribuţii de teorie literară.
1845
1847
  • În aceeaşi revistă publică poezia La muza mea.
1848
  • Andrei Mureşanu este printre fruntaşii revoluţiei române din Transilvania.
  • iulie 1848 - În toiul revoluţiei, scrie şi publică în Foaie pentru minte, Inimă şi literatură, imnul care îl va face celebru: Un Răsunet (cunoscut sub numele Deşteaptă-te, române), care devine marşul revoluţionarilor români din Transilvania, iar după 1989 - imnul de stat al României.
1849
  • După înfrângerea revoluţiei, din Transilvania, Andrei Mureşanu trece Carpaţii în Muntenia, împreună cu George Bariţiu; sunt luaţi prizonieri de armata ţaristă(rusă)şi duşi în nordul Moldovei. Eliberat, Andrei Mureşanu se stabileşte la Sibiu ca funcţionar: Concepist Guvernial şi translator de limba română la Buletinul Oficial al guvernului. La Sibiu colaborează cu poezii şi articole la ziarul local Telegraful Român.
1850
  • Publică în Foaie pentru minte, inimă şi lieratură, poeziile Un devotament familiei Hurmuzachi şi Vers funeral, tipărit în volumul din 1862 sub titlul Cătră martiri români din 1848-49.
1853
  • În Telegraful român, publică articolele: Arţile sau măiestriile cele frumoase, Românul şi poezia lui, Românul în privinţa muzicei, Românul în privinţa picturei (zugrăvirei).
1854
  • În Foaie pentru minte, inimă şi literatură, publică poeziile: Trei monumente la Buzău, Focşsani şi Iaşi; Locul fericirii; Anul Nou 1855; Moldova la anul 1855; Fanariotul şi darea; Cugetări I: Mintea; Cugetări II: Lumina şi adevărul; Cuvântul unui peregrin - toate semnate Eremitul din Carpaţi. În Telegraful român, publică articolul Măiestria tipariului.
1862
  • La Braşov îi apare unicul său volum de versuri: Din poeziele lui Andreiu Murăşanu, premiat de ASTRA (Asociaţia Românilor din Transilvania) cu 50 de galbeni.
1973
  • La Sibiu este înălţat bustul din bronz al lui Andrei Mureşanu, realizat de sculptorul sibian Gyenge Imre.

[modifică] Note

  1. ^  Valer Rus: Pentru o istorie a imnului naţional în pagina web a muzeului Casa Mureşenilor din Braşov.
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Andrei Mureşanu


aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu -