Ceaţă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ceaţa este un fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomeraţie de particule de apă aflate în suspensie în atmosferă, în apropiere de suprafaţa solului.

Când la temperatura dată, cantitatea de vapori din aer se măreşte substanţial (de exemplu, în urma evaporării intense a apei din sol), vaporii din atmosferă pot să devină saturaţi. De cele mai multe ori, vaporii din atmosferă nu sunt saturaţi, dar ei pot să devină saturaţi prin răcire, dacă temperatura aerului coboară mai jos de aşa-numitul “punct de rouă” (temperatura la care vaporii de apă din aer, la presiune constantă, devin saturaţi şi încep să apară primele picături de lichid). În această stare ei nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă şi încep să se condenseze în mici picături de apă care, fiind în suspensie în straturile de aer de la suprafaţa solului, micşorează transparenţa aerului, provocînd fenomenul căruia îi spunem ceaţă. Ceţei dense, care reduce mult vizibilitatea, i se spune negură sau pâclă.

Uneori particulele de apă din aerul de la suprafaţa solului refractă astfel lumina, încât acesta apare opalescent, lăptos.

Ceaţa este mai frecventă toamna şi primăvara, când temperaturile sunt mai scăzute şi vaporii ating starea de saturaţie la o cantitate mult mai mică în unitatea de volum decât în timpul verii. Ceaţa se formează îndeosebi dimineaţa şi seara.

Ceaţa se formează mai frecvent în văi unde temperatura este mai scăzută şi umiditatea este mai mare.

Practic, ceaţa este un nor aflat în contact cu solul. Ceaţa se distinge de nori numai datorită faptului că norul nu atinge suprafaţa pământului. Acelaşi nor, considerat astfel de la altitudini joase, poate deveni ceaţă la altitudini mai înalte, de exemplu la vârful unor dealuri sau munţi.