Casus foederis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Casus foederis (din latină „caz de alianţă”) este un termen din dreptul internaţional care defineşte situaţia în care un stat care s-a aliat cu un al stat, trebuie să intre în război de partea statului aliat pentru a-şi îndeplini obligaţiunile pe care şi le-a asumat prin semnarea unui tratat de alianţă, bilateral sau multilateral. Majoritatea alianţelor politico-militare au la bază acest principiu. Spre exemplu tratatul multilateral semnat de ţările NATO prevede riposta membrilor aliaţi în cazul unei agresiuni din exterior asupra unuia dintre aliaţi.
Un caz de casus foederis a fost invocat de Austria în primul război mondial faţă de Italia şi România. Ambele ţări semnaseră tratate de alianţă cu Austria care prevedeau că atât Italia cât şi România vor intra în război de partea Austriei în cazul în care aceasta ar fi fost atacată de alte naţiuni. Totuşi, atât Italia cât şi România au refuzat să onoreze tratatul pentru că, aşa cum a scria şi Winston Churchill, nu a fost vorba de casus foederis pentru că atacurile împotriva Austriei nu au fost „neprovocate”, aşa cum stipulau tratatele.[1]
[modifică] Note
- ^ Winston Churchill, The World Crisis at 572 (Abridged - Free Press 2005)
[modifică] Bibliografie
- Oleg Serebrian, Dicţionar de geopolitică, Editura Polirom, Iaşi 2006
