Camil Petrescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 - d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie şi poet. El pune capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura noastră în special ca iniţiator al romanului modern.
Cuprins |
[modifică] Biografie
S-a născut la Bucureşti, la 9 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de naşterea scriitorului) şi al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliţie Tudor Popescu, din mahalaua Moşilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul "Sfântul Sava" şi la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Rezultatele bune la învăţătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere de la Universitatea Bucureşti. Işi ia cu brio licenţa. E profesor la Timişoara. Îşi ia doctoratul în filosofie cu o teză despre fenomenologie în opera lui Husserl.
Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile şi fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.
Între 1916 - 1918 participă ca ofiţer la primul război mondial, iar experienţa trăită acum se regăseşte în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e mobilizat şi pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăşi în prima linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianţa războiului va intra, apoi, în celebrul roman Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. În 1918 e eliberat din lagăr, revenind la Bucureşti.
Încă din 1920 participă la şedinţele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor şi a eroului său din romanul Patul lui Procust.
Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morţii în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său şi unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui Procust.
În 1939 este numit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la Bucureşti. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu Un om între oameni rămânând neterminat. Ion Negoiţescu îi va caracteriza sec romanul, drept "o întreprindere jalnică". Motivul este simplu, Camil Petrescu a îmbrăţişat principiile realismului socialist şi a devenit unul dintre cântăreţii noului regim comunist.
[modifică] Opera literară
Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat în mod sugestiv în volumul de Versuri. Ideea. Ciclul morţii, care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor:
- Dar eu,
- Eu am văzut idei...
- (...)
- Eu sunt dintre acei
- Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,
- Cu sufletul mărit
- Căci am văzut idei.
[modifică] Concepte estetice
- Autenticitatea este esenţa noului în creaţia literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspiraţie către autenticitate conferă originalitate poeziei, vitalitate teatrului şi "momente autentice de simţire" în roman. Autenticitatea este ilustrarea realităţii prin propria conştiinţă, scriitorul însuşi mărturisea: "Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conştiinţei mele, conţinutul meu psihologic".
- Substanţialitatea (substanţialismul) este concepţia conform căreia literatura trebuie să reflecte esenţa concretă a vieţii: iubirea, gelozia, mândria rănităm orgoliul umilit, cunoaşterea, dreptatea, adevărul, demnitatea, acele categorii morale absolute.
- Sincronizarea în concepţia lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârşită a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, întrucât actul de creaţie este un act de cunoaştere, de descoperire şi nu de invenţie: "Nu putem cunoaşte absolut nimic, decât răsfrângându-ne în noi înşine".
- Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici şi autointrospectivi, hipersensibili, intransigenţi şi inflexibili moral. Luciditatea "nu omoară voluptatea reală, ci o sporeşte".
- Naraţiunea la persoana I foloseşte timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul înseamnă, aşadar, experienţă interioară: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieşi (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi".
- Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiaşi obiect, aceluiaşi concept, aceleiaşi norme morale.
- Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o duce scriitorul care susţine formula literară a jurnalului, a confesiunii, ce se notează precis, exact, "ca într-un proces verbal".
[modifică] Teme şi motive
- Războiul - ca experienţă de viaţă trăită, o experienţă decisivă a intelectualului, războiul ca iminenţă a morţii este tragic şi absurd.
- Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
- Introspecţia psihologică se regăseşte în majoritatea operelor sale, prin observarea vieţii interioare, prin analiză psihologică a conştiinţei personajelor.
- Reprezentant: Patul lui Procust
- Intelectualul - cu dramele lui de conştiinţă - este prezent într-un cadru de existenţă obiectiv-socială, dominat de setea de absolut.
- Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii ale unor idei".
[modifică] Personajele
- Născute din frământări, scepticism, tensiune intelectuală, etică umană, eroii lui Camil Petrescu sunt în căutare de certitudini pentru un sentiment puternic ("singura existenţă reală e aceea a conştiinţei").
- Hipersensibile, amplificând semnificaţia unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt până la proporţiile unei catastrofe.
- Inadaptate superior, intelectuali intransigenţi într-o luptă continuă cu ordinea socială, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind în nici un fel "geniul neînţeles" eminescian).
- Intelectuali lucizi, ei trăiesc pe drama inflexibilităţii conştiinţei, a pasiunii analizate cu luciditate: "Câtă luciditate atâta conştiinţă, câtă conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dramă."
- Sunt încătuşaţi ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce trăiesc drame de conştiinţă, fiind însetaţi de absolut.
- Eroii lui Camil Petrescu sunt învinşi de propriul lor ideal, trăiesc drama destinului tragic, singurul supravieţuitor fiind Ştefan Gheorghidiu.
- Semnificaţia titlurilor reflectă starea interioară a personajelor, sugerând esenţa dramatică a conştiinţei, a aspiraţiei spre absolut.
- Autorul se identifică cu personajul principal (naraţiunea la persoana I) şi, deseori, replicile altor personaje exprimă concepţia şi opiniile lui Camil Petrescu.
[modifică] Stilul anticalofil
- Formule estetice moderne, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor sondare până în zonele cele mai adânci ale subconştientului.
- Desăvârşit echilibru şi simetrie a compoziţiei.
- Maniera proustiană a fluxului memoriei, conştiinţa selecţionând aceste fapte care vor duce la opţiunea finală.
- Monologul interior, ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existenţei lui individuale (afectul şi intelectul sunt într-o luptă permanentă).
- Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale.
- Figurile de stil se rezumă la comparaţii şi epitete, dar "fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie".
- Scriitorul consideră scrisul ca pe un act de eliberare existenţială, prin care spiritul se descoperă şi se mărturiseşte: "Un roman de adâncire a sentimentelor metafizice se lucrează cu atenţia şi răbdarea unui covor de preţ." (Camil Petrescu - Teze şi antiteze).
[modifică] Studii
- Teze şi antiteze (1936), eseuri
- Modalitatea estetică a teatrului (1937), teza sa de doctorat
- Husserl - cu o introducere în filozofia fenomenologică, un capitol din Enciclopedia Filosofică (1938)
- Doctrina substanţei 1940, editată integral postum în (1988), eseu filosofic
[modifică] Romane
- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
- Patul lui Procust (1933)
- Un om între oameni (1953 - 1957, rămas neterminat)
[modifică] Nuvele
- Turnul de fildeş (1950)
[modifică] Poezie
- Versuri. Ideea. Ciclul morţii (1923)
- Un luminiş pentru Kicsikem (1925)
- Transcedentalia (1931)
- Din versurile lui Ladima (1932)
[modifică] Dramaturgie
- Jocul ielelor (1918)
- Act veneţian
- Suflete tari
- Danton
- Mioara
- Mitică Popescu
- Bălcescu
- Caragiale în vremea lui
Scrise şi publicate între 1916 - 1957.
[modifică] Însemnări
- Rapid Constantinopole - Bioram (1933), reportaje de călătorie
- Note zilnice (1975), postum, jurnal intim, editat de Mircea Zaciu.
[modifică] Bibliografie critică selectivă
- Ovid S. Crohmălniceanu, Teatrul lui Camil Petrescu, în Literatura română între cele două războaie, ed. cit, vol.I.
- Maria Vodă Căpuşan, Camil Petrescu-Realia, Bucureşti, Editura Minerva, 1988
- Marian Popa, Camil Petrescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1972
- Aurel Petrescu, Opera lui Camil Petrescu, Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 1972
- Camil Petrescu, Teze şi antiteze, Editura Minerva, 1971
[modifică] Aprecieri critice
[modifică] Nicolae Manolescu
Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunţarea curajoasă la iluzia cunoaşterii absolute a omului.
