Basarab Nicolescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Basarab Nicolescu este un fizician şi filosof român din Franţa. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
S-a născut la 25 martie 1942 în Ploieşti. A urmat cursurile Liceului „I.L. Caragiale” din Ploieşti (1956–1960) şi ale Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti (1960–1964). În 1965 şi-a susţinut lucrarea de diplomă "Câmpurile Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale". A fost asistent (1965–1968) la Universitatea din Bucureşti. În 1968 s-a stabilit în Franţa, fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 şi 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susţinându-şi doctoratul de stat în ştiinţe fizice ("Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon"). În 1973 introduce un nou concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. În 1976 a obţinut cetăţenia franceză. A fost „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) şi la Universitatea din Londra (1979) şi profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000–2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate şi în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume.
[modifică] Titluri, premii şi distincţii
Membru de Onoare din străinătate al Academiei Române (29 noiembrie 2001). Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (2000). Cetăţean de Onoare al oraşelor Iaşi şi Ploieşti. Ordinul Naţional „Serviciul credincios” în grad de Mare Ofiţer (2002). Director al colecţiei „Transdisciplinarité” (Editions du Rocher, Monaco) şi al colecţiei „Les Roumains de Paris ” (Editions Oxus, Paris). Membru al Consiliului academic internaţional al Institutului Internaţional pentru Gândirea Complexă al Universităţii din Buenos Aires. Preşedinte de onoare al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu” pentru ştiinţă şi cultură din Iaşi.
Medalia de aur la prima olimpiadă internaţională de matematică (Braşov, 1959). Medalia de argint a Academiei Franceze pentru Nous, la particle et le monde (1986). Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane (1987). Premiul Opera Omnia la Festivalul Internaţional Nichita Stănescu (Ploieşti, 2006). Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Benjamin Franklin Award for the Best History Book (USA) pentru Ştiinţa, sensul şi evoluţia – Eseu asupra lui Jakob Böhme (1993). Ordinul Naţional „Serviciul credincios” în grad de Mare Ofiţer (2002).
[modifică] Cărţi
- Les Racines de la liberté, Éditions Accarias-L’Originel, Paris, 2001, în colaborare cu Michel Camus (trad. rom. Rădăcinile libertăţii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004).
- Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; a doua ediţie: Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
- Nous, la particule et le monde, Éditions Le Mail, Paris, 1985 (lucrare premiată de Academia Franceză, trad. rom. Noi, particula şi lumea, Editura Polirom, Iaşi, 2002).
- La Science, le sens et l’évolution – Essai sur Jakob Boehme, Éditions le Félin, 1988 (Premiul „Benjamin Franklin”, SUA, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; trad. rom. Ştiinţa, sensul şi evoluţia –Eseu asupra lui Jakob Boehme, Editura Vitruviu, Bucureşti, 2000).
- La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. rom. Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iaşi, 1999).
- Théorèmes poétiques, Éditions du Rocher, Monaco, 1994 (trad. rom. Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996).
[modifică] Bibliografie
- Basarab Nicolescu : Biobibliografie Biobibliografia completă a lui Basarab Nicolescu.
- Laurentiu Ulici, Basarab Nicolescu: Ion Barbu - Cosmologia "Jocului secund", Scânteia Tineretului No 5952, 11 iulie 1968; v. AC15.
- Cristian Petru Bălan, Basarab Nicolescu: Ion Barbu - Cosmologia "Jocului secund", Flamura Prahovei No 5096, 7 iulie 1968; v. AC16.
- Fănuş Băileşteanu, Personalităţi culturale româneşti în străinătate, dicţionar, Bucureşti, 2000.
- Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români M-Q, Bucureşti, 2001.
- Academia Română, Dicţionarul general al literaturii Române, Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
- Who’s Who in the World, 1992.
- Romanians in Western Science and Culture, Davis, 2003.