Amoniac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Structură
Caractere generale
Nume	Amoniac
Alte denumiri	Soluţie de amoniac
Formula chimică	NH3
Numărul-CAS	7664-41-7
Descriere scurtă	lichid incolor cu miros înţepător
Proprietăţi
Masă molară	17 g g·mol−1
Stare de agregare	gaz
Densitate	0,7198 kg·m³
Refracţia
Duritate
Punct de topire °C	322
Punct de fierbere °C	−33
Presiune vapori	8,5737 bar (20 °C)
Solubilitate	541 g·l−1 (20 °C)[1], solubil în apă, alcool şi acetonă, greu solubil in hexan
Indicaţii de protecţie
Simbol de pericol
substanţă caustică, higroscopică
R- şi S-text	R: 10-23-34-50 S: (1/2-)9-16-26-36/37/39-45-61
MAK	14 mg·m−3
LD50	350 mg·kg−3
Dacă nu sunt alte indicaţii atunci se ţine cont de prevederile Standard.

Amoniacul denumire ce provine de la clorura de amoniu care a fost pentru prima oară descoperită în „Oaza lui Ammon” azi „Oaza Siwa”, Egipt. Starea de agregare a amoniacului fiind gazoasă, având proprietăţile chimice unei baze, toxice cu miros înţepător, mai uşor ca aerul.

Cuprins 1 Proprietăţi 2 Structură 3 Producere pe cale sintetică 4 Utilizare

[modifică] Proprietăţi

Amoniacul este uşor solubil în apă la temperatura de 0 °C, se dizolvă 90,7 g amoniac în 100 ml de apă, soluţie cu un miros înţepător şi care o reacţie alcalină. Amoniacul sub formă de gaz într-un amestec între 15,5 - 30 % cu aerul este explosiv. La contactul cu suprafeţe cu o temperatură de peste 630 °C se descompune în apă şi azot, reacţie de descompunere care este catalizată prin prezenţa unui metal, care coboară tempratura de descompunere de la 630 °C la 300 °C. Gazul de amoniac are acţiune caustică în contact cu suprafeţele umede, fiind iritant al pielii, mucoaselor căilor respiratorii, digestive sau ochilor. O concentraţie de amoniac de 0,5% în aerul inspirat produce în timp de 30-60 de minute moartea.

[modifică] Structură

Molecula de amoniac are o structură piramidal-trigonală, având suprafeţe tetraedrice, care au în colţ un atom de azot cu o pereche liberă de electroni. Amoniacul are un caracter amfoter, formează baze prin acceptare de protoni dând naştere la ioni a sărurilor de amoniu, sau are proprietăţi acide prin pierdere de protoni în prezenţa bazelor tari formând ioni de amide:

[modifică] Producere pe cale sintetică

Producerea pe scară industrială a amoniacului este realizată într-un procent de 90 % din azot şi hidrogen (în raport de 1:3) după pocedeul Haber-Bosch, procedeu descoperit de chimiştii germani Fritz Haber (1868–1934) şi Carl Bosch (1874–1940).

Acest procedeu obţine amoniacul dintr-un amestec gazos de hidrogen şi azot, în prezenţa unui catalizator de oxid de fier Fe₃O₄, K₂O, CaO, Al₂O₃ şi bioxid de siliciu SiO₂ supus la o presiune de 300 bari şi o temperatură de 450 °C.

[modifică] Utilizare

Amaniacul este una din produsele principale ale industriei chimice, azi producţia mondială de amoniac ajunge cca. la 125 milioane tone, pentru această producţie fiind necesară 3 % din energia globului. Cea mai mare parte cantităţii de amoniac este folosită pentru îngrăşămintele chimice cu azot.

• Amoniacul lichid este folosit în agregatele frigorifice, sau la distilare fracţionată în cercetarea carbonului (Institutul Max Planck Germania).
• De asemenea este utilizat în industria textilă, sau la plasticizarea lemnului prin tratare cu o soluţie cu amoniac.
• In metalurgie este folosit ca gaz de protecţie în timpul tratării termice a metalului
• Folosit sub formă de soluţie în curăţătoriile chimice, ca şi după acţiunile de dezinfectare, la neutralizarea clorului sau formaldehidei (formolului).
• La curăţarea aerului de fumul produs de emisia motoarelor cu ardere internă
• In medicină sau industria farmaceutică la preparare de medicamente, sau în producerea explosivilor
• O acţiune patogenă o are amoniacul în stomac produs cu ajutorul enzimei „urează” de bacteria Helicobacter pylori o cauză frecventă a ulcerului gastric.