Antiproton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Antiprotonul (
) este antiparticula protonului. Antiprotonii sunt stabili, dar de regulă au timp de viaţă scurt, deoarece orice coliziune cu un proton cauzează anihilarea ambelor şi convertirea lor în energie. Antiprotonul a fost descoperit în 1955 de fizicienii Emilio Segrè şi Owen Chamberlain de la Universitatea Berkeley California, pentru care au primit în 1959 Premiul Nobel pentru Fizică. Un antiproton constă din două quarkuri anti-up şi un quark anti-down(
).
Formarea lor necesită energie echivalentă cu o temperatură de (1013 K), ceea ce nu tinde a se întâmpla des. Totuşi, la CERN, protonii sunt acceleraţi în sincrotronul de protoni la o energie de 26 GeV, şi apoi ciocniţi de un cilindru de iridiu. Protonii ricoşează din nucleii de iridiu cu Echivalenţa masă-energie suficientă energie pentru a se forma materie. Se formează o serie de particule şi antiparticule, iar antiprotonii sunt separaţi folosind magneţi în vid.
În iunie 2006, o echipă de cercetători de la CERN a reuşit să determine masa antiprotonului, la valoarea de 1836.153674 mase ale electronului, cu o precizie de +/- 5 la a şasea cifră zecimală.[1] Această valoare este foarte apropiată de masa protonului.
