Adresă IP
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
IP (Internet Protocol) asigură un serviciu de transmitere fără conexiune a datelor. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit adresă IP. Standardul folosit in majoritate de cazuri este IPv4. În IPv4, standardul curent pentru comunicarea în Internet, adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. 192.168.10.240). Alocarea adreselor IP nu este arbitrară, ea se face de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese (de exemplu, RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei).
Internetul este în proces de schimbare la versiunea următoare de IP, IPv6 care, în mare parte aşteaptă un utilizator major să oblige folosinţa acestei versiuni superioare. Din 2009 până în 2011 ramurile Ministerului Apărării al SUA (DoD) au anunţat ca vor înceta folosirea oricărui furnizor de servicii Internet care nu foloseşte IPv6.
Cuprins |
[modifică] IPv4
Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biţi (4 octeţi). Fiecare adresă identifică o reţea şi o staţie din cadrul reţelei. Notaţia obişnuită este obţinută prin scrierea fiecărui octet în formă zecimală, separaţi prin 3 puncte:
192.168.0.1 = 11000000.10101000.00000000.00000001
[modifică] Clase de adrese
La începutul Internetului, adresele IPv4 se împarţeau în 5 clase de adrese, de la clasa A la clasa E. Împărţirea se făcea în funcţie de configuraţia binară a primului octet al adresei, astfel:
- 00000001 - 01111110 - clasa A (0.0.0.1 - 126.255.255.255) - foloseşte 8 biţi pentru reţea şi 24 pentru staţie
- 10000000 - 10111111 - clasa B (128.0.0.0 - 191.255.255.255) - foloseşte 16 biţi pentru reţea şi 16 pentru staţie
- 11000000 - 11011111 - clasa C (192.0.0.0 - 223.255.255.255) - foloseşte 24 biţi pentru reţea şi 8 pentru staţie
- 11100000 - 11101111 - clasa D (224.0.0.0 - 239.255.255.255) - folosită pentru adresarea multicast
- 11110000 - 11111111 - clasa E (240.0.0.0 - 255.255.255.255)
Adresele de reţea au toţi biţii de staţie 0 şi nu pot fi folosite pentru o staţie. În plus, mai există şi adrese de difuzare, care au toţi biţii de staţie 1.
Pentru identificarea staţiilor se folosesc numai adresele de clasă A până la C. În plus, există două intervale de adrese de clasă A nefolosite în Internet:
- Intervalul 0.0.0.0 - 0.255.255.255 nu se foloseşte pentru a nu fi confundat cu ruta implicită
- Intervalul 127.0.0.0 - 127.255.255.255 este folosit pentru diagnosticarea nodului local (întotdeauna acesta va fi cel care va răspunde la apelul unei adrese din aceasta clasă).
Din păcate, această metodă risipea multe adrese IP, iar odată cu răspândirea Internetului a apărut problema epuizării spaţiului de adrese. Pentru a soluţiona această problemă, la începutul anilor 90 au fost concepute mai multe soluţii:
- adrese private
- CIDR
- VLSM
Metodele prezentate mai sus aveau rolul de a prelungi viaţa IPv4. În plus, a fost conceput un nou protocol, IPv6.
[modifică] Adrese private
Dispozitivele neconectate la internet nu au nevoie de o adresă de adrese IP unice. Pentru aceste dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului şi de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. Există trei intervale rezervate pentru adresare privată:
- Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255
- Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255
- Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255
Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese să fie alocat unei singure reţele. De obicei, administratorul de reţea va împărţi un bloc în subreţele; de exemplu, multe rutere pentru uz personal folosesc subreţeaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).
[modifică] Subreţele
Atât adresele IPv4 cât şi cele IPv6 folosesc subnetarea, care constă în împărţirea adresei IP în două părţi: adresa de reţea şi adresa de staţie. Folosind o mască de reţea, calculatorul poate determina unde să împartă adresa IP (RFC 950).
Subnetarea a apărut ca soluţie pentru problema epuizării spaţiului de adrese IP. Odată cu subreţelele a apărut distincţia între adresarea classfull (care ţine cont de clasele de adrese) şi adresarea classless (care oferă suportul pentru câmpul de subreţea).
În 1992 au fost introduse şi mecanismele de rutare pentru adresarea classless. Aceste mecanisme vizau atât protocoalele de rutare (CIDR), cât şi protocoalele rutate (VLSM).
[modifică] VLSM
VLSM (Variable Lenght Subnet Mask) este o tehnică care presupune precizarea unei măşti de reţea pentru fiecare adresă asociată unei interfeţe. Acest lucru permitea împărţirea unei clase de adrese în mai multe reţele de dimensiuni diferite, micşorând astfel pierderea de adrese IP.
De exemplu, pentru o reţea de 20 de calculatoare se puteau folosi acum doar 32 de adrese (o reţea /27), faţă de 256 de adrese (o reţea de clasă C, /24).
[modifică] CIDR
CIDR (Classless InterDomain Routing) se referă la modul de reprezentare a adreselor IP în tabela de rutare şi la modul de trimitere al mesajelor de actualizare. În notaţia CIDR, adresa IP este reţinută întotdeauna împreună cu masca de reţea. De exemplu, o adresă IP de tipul 192.0.2.1, cu masca 255.255.255.0, ar fi scrisă în notaţia CIDR ca 192.0.2.1/24, deoarece primii 24 de biţi din adresa IP indică subreţeaua.
Faptul că în tabela de rutare este precizată şi masca de reţea permite agregarea (unirea) reţelelor vecine, reducând dimensiunea tabelei de rutare. De exemplu, reţelele 192.0.2.0/24 şi 192.0.3.0/24 vor fi reţinute ca 192.0.2.0/23:
192.0.2.0/24 = 11000000.00000000.00000010 / 00000000 192.0.3.0/24 = 11000000.00000000.00000011 / 00000000 ----------------------------------------------------- 192.0.2.0/23 = 11000000.00000000.0000001 / 1.00000000
[modifică] IPv6
IPv6 este un protocol dezvoltat pentru a înlocui IPv4 în Internet. Adresele au o lungime de 128 biţi (16 octeţi), ceea ce este considerat suficient pentru o perioadă îndelungată. Teoretic există 2128, sau aproximativ 3,403 × 1038 adrese unice. Lungimea mare a adresei permite împărţirea în blocuri de dimensiuni mari şi implicit devine posibilă introducerea unor informaţii suplimentare de rutare în adresă.
Windows Vista, Mac OS X, toate distribuţiile moderne de Linux[1], precum şi foarte multe alte sisteme de operare includ suport nativ pentru acest protocol. Cu toate acestea, IPv6 nu este încă folosit pe scară largă de furnizorii de acces Internet.
[modifică] Notaţie
Adresele IPv6 sunt scrise de obicei sub forma a 8 grupuri de câte 4 cifre hexazecimale, fiecare grup fiind separat de două puncte (:). De exemplu, 2001:0db8:85a3:08d3:1319:8a2e:0370:7334 este o adresă IPv6 corectă.
Dacă unul sau mai multe din grupurile de 4 cifre este 0000, zerourile pot fi omise şi înlocuite cu două semne două puncte(::). De exemplu, 2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab se prescurtează 2001:0db8::1428:57ab. Această prescurtare poate fi făcută o singură dată, altfel ar putea apărea confuzii cu privire la numărul de câmpuri omise. Plecând de la adresa 2001:0000:0000:FFD3:0000:0000:0000:57ab, prescurtarea 2001::FFD3::57ab ar putea să însemne 2001:0000:0000:0000:0000:FFD3:0000:57ab, 2001:0000:FFD3:0000:0000:0000:0000:57ab, sau altă combinaţie similară. Zerourile de la începutul unui grup pot fi de asemenea omise, ca de exemplu în adresa localhost ::1.
Toate adresele de mai jos sunt corecte şi echivalente:
2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab 2001:0db8:0000:0000:0000::1428:57ab 2001:0db8:0:0:0:0:1428:57ab 2001:0db8:0:0::1428:57ab 2001:0db8::1428:57ab 2001:db8::1428:57ab
Ultimii 4 octeţi ai unei adrese IPv6 pot fi scrise în zecimal, folosind punctul ca separator. Această notaţie este folosită în adresele IPv6 compatibile IPv4 (vezi mai jos). Forma generală este x:x:x:x:x:x:d.d.d.d unde x reprezintă cifre zecimale din primele 6 grupuri, iar d corespunde unei număr zecimal(între 0 şi 255), ca în adresele IPv4. De exemplu, ::ffff:12.34.56.78 este aceeaşi adresă cu ::ffff:0c22:384e şi cu 0:0:0:0:0:ffff:0c22:384e. Acest mod de scriere este învechit şi nu este folosit de majoritatea aplicaţiilor.
Mai multe informaţii pot fi găsite în RFC 4291 - IP Version 6 Addressing Architecture.
[modifică] Adrese de reţea
Adresele de reţea IPv6 sunt scrise folosind notaţia CIDR. O reţea (sau subreţea) IPv6 este un grup continuu de adrese IPv6 a cărui mărime drebuie să fie putere a lui 2; primii biţi ai adreselor, identici pentru toate adresele din reţea, formează prefixul reţelei.
O reţea este reprezentată de prima adresă din reţea şi de mărimea prefixului în biţi, separate de "/". De exemplu, 2001:0db8:1234::/48 este reţeaua cu adresele 2001:0db8:1234:0000:0000:0000:0000:0000 până la 2001:0db8:1234:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff
Deoarece un calculator poate fi văzut ca o reţea cu prefixul 128, adresele sunt câteodată urmate de /128.
[modifică] Adrese publice
[modifică] Adrese unicast
Adresele unicast IPv6 folosite pentru adresarea pe Internet trebuie să aibă prefixul 2000::/3, adică sunt cuprinse între 2000:: şi 3FFF:FFFF:FFFF:FFFF:FFFF:FFFF:FFFF:FFFF.
[modifică] Adrese multicast
[modifică] Adrese anycast
[modifică] Adrese private
[modifică] Adrese locale
[modifică] Adrese IPv6 mapate peste IPv4
[modifică] Adrese statice şi dinamice
[modifică] NAT
[modifică] Note
- ^ Linux IPv6 Implementation. ipv6.org (2003-03-20). Accesat la data de 2008-06-06.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
[modifică] Principalele organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese
- en RIPE (pentru Europa, Orientul Îndepărtat şi părţi din Africa şi Asia)
- en AfriNIC (pentru Africa)
- en APNIC (pentru regiunea Asiei Pacifice)
- en ARIN (pentru America de Nord, o porţiune din Caraibe şi Africa Sub-Sahariană)
- en LACNIC (pentru America Latină şi regiunea Caraibelor)
- en IANA (Internet Assigned Numbers Authority)
